Condiţia muncitorului forestier

Vara aceasta mi-am făcut timp pentru a umbla prin păduri. Prin ochiul turistului am văzut frumuseţea muntelui, dar am fost şocat de unele aspecte ce ţin de viaţa de zi cu zi a muncitorilor forestieri.

Dacă am enumera câteva dintre cauzele pentru care merită în continuare luptat, pe orice cale: stoparea tăierilor ilegale, scăderea preţului de pornire la licitaţiile de masă lemnoasă, precum şi altele ce ţin de replantări reale, condiţia muncitorului forestier ar putea ocupa primul loc în capul listei deoarece pe truda şi sudoarea acestuia stă întregul edificiu al tuturor acelora care s-au îmbogăţit de pe urma “Eldorado-ului lemnului”: firme, politicieni etc.

Dincolo de abundenţa de motive de revoltă, parţial enumerate mai sus, la care se mai pot adăuga lipsa accesului la resursă, şomajul ridicat din zonele în care marile firme străine au pus pe butuci mica industrie locală, modul în care e tratat muncitorul forestier este dincolo de orice imaginaţie.

Marea minciună

Despre lemnul certificat care nu îndeplineşte condiţiile de a fi certificat, am mai scris. Conform normelor europene de certificare, acest lemn, care produce un profit suplimentar în special firmelor străine, nu poate obţine certificatul atâta vreme cât muncitorii sunt cazaţi în condiţii inumane. Noi, cei din Bucovina, suntem obişnuiţi cu imaginea vagoanelor căptuşite cu nailoane sau, în cel mai bun caz, cu Osb, vagoane din care iese un horn de tablă, fără geamuri etc. Pe toate pâraiele din cunoscutele zone de exploatare se găseşte câte un astfel de vagon. Prezentăm unul în fotografia care însoţeşte articolul. Unde sunt pensiunile în care ar trebui cazaţi muncitorii?

Sau facturile prin care patronii ar putea confirma cazarea acestora? Nu există. Muncitorul forestier român munceşte ca acum câteva sute de ani, când se exploata cauciucul sau trestia de zahăr pe alte continente. Ceauşismul le-a adus o minimă îmbunătăţire a condiţiilor de cazare, fac referire aici la cabanele forestiere în care mai făceam revelioane şi petreceri după 89. Între timp acestea au fost abandonate, distruse, unele vândute. Nici cele mai puternice firme româneşti, în ciuda unor investiţii făcute, nu îndeplinesc nici 50% din criteriile impuse prin normele europene: femeie de serviciu, bucătărească, duşuri, grupuri sanitare, apă curentă, curent electric samd. Doar acest punct din zecile de pagini de norme, şi lemnul românesc îşi pierde certificarea, care, culmea, nu aduce nici un avantaj firmelor româneşti, ci doar celor străine care exportă masiv şi care au pieţe de desfacere deschise la preţuri majorate.

Despre cât costă această certificare şi cum se face că în fiecare an vine o firmă de audit extern să certifice totuşi lemnul, vom reveni într-un număr viitor. Din discuţiile cu agenţii economici mici a rezultat că dumnealor nu pot rezolva problema cazării muncitorilor forestieri întrucât sunt în pragul colapsului financiar şi chiar dacă ar avea posibilitatea financiară pentru construcţia unei cabane forestiere nu ar avea garanţia că în zona în care au amplasat-o ar mai putea licita vreodată masă lemnoasă.

Există bani suficienţi pentru cabane moderne

Stă în puterea administratorilor fondului forestier, atât de stat, cât şi privat (primării), să îmbunătăţească viaţa tuturor muncitorilor forestieri, care în ciuda muncii grele pe care o depun în pădure, fie că e ploaie, noroi, vânt, soare, arşiţă, stau de cele mai multe ori şi până la 10 ore în condiţii inumane pentru a câştiga o pâine. După o zi de muncă grea, te întorci într-un vagon în care bate vântul, te speli cu apă rece şi mănânci untură cu pâine, în loc să stai într-o cabană călduroasă, luminoasă, şi să mănânci o mâncare caldă. Una dintre sursele de finanţare pentru cabane ar fi chiar banii daţi pe apa sâmbetei firmelor care se ocupă de certificare. De ce refuzăm să facem aceste investiţii?

Dacă şefii administraţiei forestiere refuză să înţeleagă că lucrurile nu mai pot continua aşa, noi ne vom face datoria, să prezentăm opiniei publice imagini, interviuri, reportaje cu starea de lucruri prezentată mai sus. Măcar în cel de-al 12-lea ceas, să se înţeleagă că certificarea lemnului va fi pierdută dacă până la sfârşitul acestui an nu se demarează un program de construcţii de cabane forestiere. În plină isterie naţională cauzată de mediatizarea anchetelor DNA, oare chiar nimeni nu realizează dimensiunea minciunii? Agenţii economici afirmă că una dintre condiţiile de certificare este cazarea muncitorilor în spaţii cu apă curentă, electricitate, bucătărie, îngrijitoare etc.

Vagoanele de dormit care mi s-au ivit în cale în periplul meu pe munţi nu îndeplineau nici una dintre condiţiile enumerate. În afară de un acoperiş deasupra capului, acestea nu oferă decât posibilitatea de a contacta orice boală infecţioasă, ca să nu mai vorbim de imposibilitatea asigurării unei odihne pentru a doua zi de muncă.

În loc de concluzie

Din Țara Dornelor au “curs” după 1990 milioane de metri cubi de lemn. Nu s-a gândit nimeni în această perioadă la pălmaşul cu toporul în mână, nu s-a gândit nimeni să-i asigure condiţii decente, omeneşti pentru a munci, pentru a depune una dintre cele mai istovitoare munci din economia românească. Muncitorul român a fost marginalizat, strivit financiar, umilit, dezumanizat. Nu este prea târziu ca cei în drept să-şi spele păcatele şi să înceapă să facă paşi pentru îndreptarea situaţiei.