În general, în istoria universală a lumii, aproape toate civilizaţiile au dat o conotaţie specială cifrei şi numărului şapte. Indiferent dacă e vorba de superstiţii, astrologie, mitologie, numerologie, basm sau pură matematică, Şapte a avut mereu loc în viaţa noastră. Ba chiar ne-a ghidat pe alocuri, ori mai mult, ori mai puţin: şapte păcate şi tot atâtea virtuţi, şapte zile pe săptămână, şapte coline romane, şapte culori în curcubeu, şapte note muzicale. Dar cel mai mult, şapte ani de acasă.
A fost, probabil, sintagma definitorie a generaţiilor de-a rândul, ca semn de a scoate în evidenţă un caracter necizelat, un nesimţit, nemanierat, needucat. Un prost-crescut, fără cei şapte ani de acasă. Ne băgam sub parchet de ruşine când ne ridica în picioare un domn profesor şi ne spunea sintagma asta. Am ajuns să o urâm aşa de mult, să ne stigmatizeze de-a dreptul. Poate din cauza acestui dispreţ faţă de o simplă expresie, am tolerat mai multe şi mai grele noilor generaţii. Reversul medaliei, inevitabil, a fost să avem o generaţie de prost-crescuţi.
În ultima perioadă, orăşelul minunat a găzduit numeroase evenimente, iar seria lor a ajuns la final odată cu luna august. Doar cuvinte de laudă pentru organizatori, oameni care au muncit pentru a distra, deconecta şi bine-dispune audienţa dorneană. Am participat, în limita timpului disponibil, la evenimentele publice de interes local, mai ales la cele în aer liber. Fie ele celebrări locale, concerte sau diferite proiecţii, acestea au fost bine primite de publicul dornean, dar şi de turişti. Cu siguranţă, pe cei din a doua categorie nu o să îi mai prindem curând aici, tocmai din cauza celor şapte ani de acasă, calitate de care nu am dat dovadă.
Publicul matur şi cel ajuns la vârsta senectuţii a stat cuminte la locuşor şi a consemnat fiecare eveniment. Cel tânăr, în schimb, cel de care trebuia să ne ocupăm, poate mai mult, a făcut taman pe dos. Da, am fost toţi tineri şi agitaţi şi ne-au târât părinţii la tot soiul de evenimente mai mult sau mai puţin “plicticoase”, dar am stat cuminţi şi am „îndurat”.
Cei care au rezistat atunci ştiu acum să guste un astfel de eveniment acum. Dar e greu. E greu să te bucuri de o proiecţie de film când ţi se aruncă popcorn în cap, când puştanii înjură, scuipă, se plimbă şi chicotesc peste tot, când încerci să citeşti sau să auzi ceva şi ei se plimbă prin faţa proiectorului.
Ce fel de părinţi responsabili au crescut această generaţie de imaturi, ca să nu zic nesimţiţi? N-au fost evenimente obligatorii, nu i-a dus pe nicăieri un profesor cu forţa, pentru o notă mai mare la final de semestru, nu i-a ţinut nimeni ţintuiţi acolo. Au fost ei, de capul lor, la băgarea în seamă, ca să strice mersurile celor ce-au participat cu cele mai bune intenţii şi-au plecat înainte să li se strice serile cu totul.
La fine, mormane de gunoaie. N-aş fi crezut că pot vedea aşa mizerie după două ore de dorneni în aer liber. Suntem, cu siguranţă, cei mai iresponsabili oameni. Trist e că suntem iresponsabili faţă de noi. Pungi, sticle, plase, resturi, în inima parcului municipal, lăsate să le strângă cine pleacă cel mai târziu. Probabil gândirea dorneană funcţionează tot după expresii „arhaice”, din vremea copilăriei: ultimul scapă turma. Să nu uităm cine a crescut generaţia actuală, da?
Nu spun să fim noi cei mai manieraţi, s-o ardem boem şi cu nasul pe sus, să spunem mulţumesc după flatulenţe, sau ceva. Dar să fim în stare să ridicăm punga NOASTRĂ de resturi de pe jos, până la primul tomberon, cred că putem face.
În ţări occidentale şi civilizate, cum ne pretindem şi noi a fi, cetăţenii se atenţionează reciproc dacă se întâmplă să le “cadă” un gunoi pe jos. Organele statului sancţionează un chiştoc, un bilet, un bon aruncat aiurea. S-a dat şi la noi ceva lege de genul, mai blajină, ce-i drept. Ai de ales: faci curat sau plăteşti amendă. Iar sancţiunea asta o poate aplica orice organ de ordine, în teorie. În practică, jandarmii şi poliţiştii comunitari de pe la noi fumau într-un colţ de lângă foişor şi bârfeau despre verzi şi uscate, în timp ce parcul devenea o minighenă de ocazie. Halal aplicare a legii! Despre cum funcţionează organul pe la noi, într-o ediţie viitoare, când o să ne amuzăm despre cum era să iau eu amendă plus bătaie pentru un colţ de afiş. Dar să nu deviez.
Continui să cred că suntem iresponsabili, la nivel individual, şi dăm vina pe turmă.
Concluzia e simplă: dornenii nu mai au cei şapte ani de acasă. Să îi ai e deja un lux. Dacă noi nu putem fi civilizaţi la un simplu şi inofensiv eveniment, să-i lăsăm pe cei ce ne-au trecut pragul oraşului cu o impresie remarcabilă, şi ca indivizi nu putem funcţiona etic în public (că nu interesează pe nimeni ce prost-gust şi mormane de gunoi are fiecare acasă), atunci mai avem pretenţii la lucruri bune? Mai avem voie să pretindem, să cerem, să avem aşteptări de la cei din conducere? Ei, cei în funcţii de responsabilitate, nu tot dintre noi provin şi sunt aleşi?
În loc de încheiere, nu spun că ar trebui să punem biciul sau parul pe noua generaţie, că nu aia e educaţie şi bun-simţ, nu aia duce la cei şapte ani de acasă. Dar, la fel de arhaic, am putea, măcar puţin, să „coborâm milităria din pod”.
Nu dați vina pe generațiile vechi.În trecut erau ore de curățenie a orașului la care participau toate clasele din școlile generale.Oricât de mult ar încerca un părinte să educe un copil în ziua de azi spiritul de gașcă primează, pentru că e „cool” să arunci pe jos când toată lumea face asta, şi eşti „naşpa” dacă nu o faci.
Iar cei cu responsabilitate de la conducere nu au citez „pe lista de priorități” nimic legat de protecţia mediului, chiar tomberoanele ecologice:)))sunt vărsate în aceiași mașină de gunoi,iar coșurile de gunoi stradale sunt ca bornele de pe drumurile naționale.
Cât despre organele leguitoare…..sunt primii care fac murdărie, dar ecologic, măcar semințele sunt biodegradabile :))
Si in Europa sunt tineri needucati si nesimtiti chiar. Sambata noaptea ramane dezastru pe strazi dupa ce petrec ei pe la discoteci. Si prin zonele aglomerate se intalnesc gunoaie pe jos. Daar, in general e adevarat ca e ceva normal la ei sa fie curat, sau sa intalnesti oameni care fac curat ziua in amiaza mare. La fel de adevarat e ca au respectul pentru natura si nu arunca peturile prin padure (poate si pentru ca sunt cu valoare, 25 de centi o doza sau o sticla goala), nici nu fac ca ai nostri, sa duca gunoiul de acasa la tomberonul unui magazin, iar cei din urma sa stea cu al lor in magazie.
Si cel mai adevarat e ca totul porneste de la cei sapte ani de acasa. N are treaba anturajul. Copilul meu venea din excursie cu rucsacul plin de resturi, eu veneam din oras cu geantaplina de coji de banane si alte porcarii.