Știrile zilei de14 noiembrie 2024

Andu Timu candidează pe lista PNL la Consiliul Local Ciocănești, urmând a fi și propunerea de viceprimar

Cunoscutul inginer Alexandru Timu, în vârstă de 33 de ani, unul dintre cei mai implicați tineri în evenimentele și proiectele comunei-muzeu s-a alăturat echipei primarului Radu Ciocan, fiind al doilea pe lista pentru Consiliul Local, la alegerile din iunie. De altfel, conform celor declarate de către primarul din Ciocănești, Timu va fi și propunerea echipei PNL pentru postul de viceprimar al localității.

Spune că decizia de a candida a fost una bine-cântărită, dar că decisivă a fost buna colaborare pe care a avut-o cu primarul Ciocan în proiectele în care a fost implicat, atât prin postura de inginer în construcții civile, cât și din cea de iubitor de cai și promotor al folclorului și meșteșugurilor tradiționale.

În ultimii ani Alexandru Timu a fost șef de proiect în 10 lucrări derulate de Primărie sau persoane fizice în Ciocănești, printre care „Restaurarea a 8 case/gospodării tradiționale vechi” sau „Amplasarea stației de epurare din zona Colacu”.

Notabil în acest sens este faptul că și-a susținut lucrarea de doctorat la vârsta de 27 de ani, specializarea fiind inginerie civilă și instalații. Doctoratul a fost obținut în cadrul aceleiași instituții de învățământ în care și-a obținut diploma de inginer, Facultatea de Construcții și Instalații, din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, fiind unul dintre cei mai tineri doctori în inginerie, conform instituției de învățământ.

Împreună cu membrii mai vechi ai echipei noastre de consilieri am decis să împrospătăm lista pentru Consiliul Local, iar propunerea pentru Alexandru a fost unanim apreciată, mai ales că are legături apropiate cu mulți dintre ciocăneșteni. Îmi doresc mult să îl am în echipa din viitorul mandat, chiar din postura de viceprimar. Decizia de a fi propunerea noastră pentru acest post a venit chiar din partea celui care mi-a fost alături în mandatele precedente, Marcel Șcheul, căruia îi mulțumesc pentru altruism și spiritul de echipă. Este încă o dovadă că este un om echilibrat care iubește Ciocăneștiul și pe ciocăneșteni și îi mulțumesc și în nume personal, cât și în numele întregii organizații PNL, pentru hotărârea înțeleaptă.” a declarat primarul Radu Ciocan pentru Monitorul de Dorna.

Alexandru Timu este tatăl Cezarei, de 3 ani, având-o alături, de mai bine de 7 ani, pe Mădălina, medic endocrinolog la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.

Pe lângă activitatea profesională, a fost un susținător permanent al inițiativelor comunitare, oferind sprijin în organizarea evenimentelor destinate promovării oamenilor, tradițiilor, gastronomiei și culturii locale, cum ar fi „Târgul de Iarnă” din decembrie sau „Festivalul Păstrăvului” din august.

Încă din perioada școlii generale și a liceului, am fost activ în Ansamblul Bistrița Aurie a Casei de Cultură, iar această experiență a reprezentat pentru mine nu doar o modalitate de a-mi exprima pasiunea pentru tradițiile și cultura locului, ci și o oportunitate de a promova frumusețea și autenticitatea comunității noastre.” ne mărturisește Andu, așa cum îi spun prietenii și cum îl cunosc majoritatea ciocăneștenilor.
A participat la numeroase festivaluri și evenimente cultural-artistice, reprezentând Ciocăneștiul și fiind printre cei mai fervenți ambasadori ai comunei natale în țară și nu numai.
Prin implicarea în diverse proiecte și evenimente culturale, am avut privilegiul de a câștiga premii și distincții, iar participarea la Festivalul destinat celor mai frumoase sate din lume, desfasurat în Belgia, odată cu desemnarea Ciocăneștiului ca Satul cultural al României, a fost una dintre cele mai memorabile experiențe, fiind onorat că am avut ocazia de a împărtăși cu ceilalți bucuria și bogăția tradițiilor noastre. Acolo, am avut ocazia să întâlnesc persoane care cunoșteau și apreciau Ciocăneștiul și tradițiile noastre, lucru care mi-a întărit convingerea că suntem deținătorii unei comori culturale ce trebuie promovată la nivel global.” a completat Andu, vorbind cu patos despre mândria de a reprezenta Ciocăneștiul

Pasiunea pentru animale, în special pentru cai, are rădăcini tot în Ciocănești. Fiind singurul copil al familiei a participat, încă de mic, la toate activitățile gospodărești și la munca specifică legată de creșterea animalelor.
Decizia mea de a aduce la Ciocănești o rasă specială de cai – Friesian – a reprezentat un moment semnificativ în parcursul meu. Alegerea acestei rase excepționale a fost motivată de dorința mea de a contribui la diversificarea și îmbogățirea patrimoniului nostru cultural și al comunității din jur” spune Alexandru. „Am devenit unul dintre primii crescători de Friesian din bazinul Dornelor, ceea ce mi-a oferit oportunitatea de a promova Ciocăneștiul la nivel regional și național. Cu evoluția pasiunii mele pentru cai, am contribuit la formarea unei comunități strânse de pasionați de cai din Ciocănești și din împrejurimi.” completează tânărul inginer. Pasiunea lui a dus la organizarea frecventă a evenimentelor cu tematică cabalină, în care parada cailor și trăsurilor a devenit un moment emblematic și a obișnuit să deschidă festivitățile atât în Ciocănești, cât și în localitățile învecinate.

Tot din familie a preluat și pasiunea pentru prelucrarea lemnului, iar când s-a ivit ocazia de a accesa fonduri europene, a decis împreună cu doi parteneri să înființeze un atelier de prelucrare a lemnului și lemnului stratificat în Ciocănești, contribuind nu doar la diversificarea economiei locale, ci și la promovarea meșteșugului tradițional al prelucrării lemnului în zonă. Vorbește, la fel ca despre fiecare pasiune a sa, cu mult patos despre mica afacere din comuna natală: „Prin intermediul proiectelor de inginerie civilă și construcții, am avut ocazia de a contribui la dezvoltarea infrastructurii, la îmbunătățirea obiectivelor turistice, a facilităților de cazare și de alimentație publică, precum și la construirea de locuințe în Ciocănești. Prin implicarea în investiții semnificative pentru comunitate, sunt convins că aducem îmbunătățiri semnificative calității vieții locuitorilor și astfel contribuim la promovarea dezvoltării durabile și a prosperității locale.

De asemenea, a furnizat consultanță tehnică autorităților locale în cazul proiectelor de infrastructură și dezvoltare locală, participând cu pasiune în toate proiectele pe care le-a inițiat, valorificând atât cunoștințele acumulate în ani de studii și experiența profesională, cât și expertiza colegilor săi în domeniile urbanismului, arhitecturii și ingineriei.
Sunt ferm convins că prin continuarea realizării acestor proiecte, în colaborare atât cu sectorul privat, cât și cu administrația locală, vom aduce îmbunătățiri continue cu scopul de a ridica nivelul de trai al locuitorilor, de a putea oferi turiștilor o experiență unică și plăcută în Ciocănești, menținând în același timp standardele de servicii și facilități la nivelul marilor comunități europene.” spune Timu.

Recunoaște imediat că modelul său, atunci când vine vorba de seriozitate, implicare dezinteresată și dragoste nestăvilită pentru tot ceea ce înseamnă Ciocănești, este primarul Radu Ciocan: „Decizia de a mă implica activa în administrația locală a fost inspirată în mare parte de exemplul domnului Primar, care mi-a demonstrat importanța și impactul pe care îl poate avea o conducere dedicată și implicată în dezvoltarea comunității. Această atitudine de a prioritiza beneficiile comunității este una pe care am remarcat-o în mod constant în exemplul domnului primar, prin acțiunile sale și prin sprijinul continuu acordat copiilor, școlii și comunității în ansamblu. Astfel, am ales să accept propunerea dumnealui de a mă alătura echipei sale dedicată și hotărâtă să mențină și să ridice Ciocăneștiul la cele mai înalte standarde. Consider că sunt aspecte pe care le împărtășesc cu domnul primar și care mă fac să cred că, având în vedere colaborarea noastră eficientă până acum, vom putea lucra împreună și mai eficient din postura de membru al Consiliului Local sau chiar de viceprimar

Prin urmare, spune că implicarea în administrația publică și în Consiliul Local ar putea reprezenta o soluție pentru dorința de a petrece mai mult timp în Ciocănești sau pentru o relocare permanentă. Spune că până la luarea unei astfel de decizii, va face, la fel ca și până acum, naveta la Iași, împărțindu-și, oricum, timpul între meleagurile natale și cele în care și-a definitivat studiile și în care, momentan, își are familia.

La rândul său, președintele CJ, Gheorghe Flutur a salutat venirea lui Timu în echipa PNL de la Ciocănești: „Destoinicul nostru primar Radu Ciocan este un model de bune-practici pentru întregul județ și sunt convins că întinerirea echipei prin venirea tânărului Alexandru Timu va face ca Ciocăneștiul să își păstreze drumul spre recunoașterea internațională ca destinație unicat. Îi urez Bun venit în PNL și îl asigur de tot sprijinul meu. Îi îndemn pe ciocăneșteni să ne ofere posibilitatea, prin creditul acordat întregii echipe, să avem un viceprimar gospodar și profesionist așa cum este Timu

Iată și lista completă pentru Consiliul Local Ciocănești a Partidului Național Liberal:

– Radu Ciocan, 56 de ani, inginer miner
– Alexandru Timu, 33 de ani, inginer constructii civile
– Marcel Șcheul, 62 de ani, sculer matrițer
– Agripina Gervan, 59 de ani, administrator firmă
– Ilie Arseniuc, 63 de ani, administrator firmă
– Cristina Timu, 53 de ani, meșter popular
– Ionică Radu Moldovan, 67 de ani, medic veterinar
– Cristina Maria Dranca, 44 de ani, ecomomist
– Marian Nistor Istrate, 27 de ani, conducător auto
– Nistor Șcheul, 59 de ani, instructor auto
– Silvestru Mihăiță Nedelea, 46 de ani, administrator firmă
– Alexandru Ursescu, 45 ani, achizitor.

1 comentariu publicat:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *