Am ales sǎ scriu la o sǎptǎmânǎ dupǎ mitingul de la Suceava împotriva extremismului, deoarece am vrut sǎ văd dacǎ ai noștri compatrioți vor fi înțeles nu doar scopul acestuia, dar mai ales una dintre cele mai frumoase povețe ale lui Caragiale, adresate tinerilor: „Tinere, să-ți fie patria scumpǎ şi sfântă ca şi mama ta! S-o iubești şi s-o respectezi din adâncul sufletului tău! De dragostea şi de respectul tău pentru ea sǎ nu faci vreodată reclamǎ şi paradǎ. Ba, ai dreptul şi datoria sǎ urǎşti, sǎ sfarmi pe acei frați ai tǎi ticǎloşi, care, în loc s-o iubească şi s-o respecte ca pe o mamǎ cuminte, onestǎ şi severǎ, o curteazǎ, o măgulesc şi o exalteazǎ ca pe o bătrână cochetă, nebună bunǎ de tocat”.
Mitingul de la Suceava a demonstrat cǎ societatea are resurse de a se apăra. Într-o Românie a decenței și sfielii, dar şi a apatiei şi pasivitǎtii, câteva mii de oameni au spus STOP nerușinării în politicǎ, în comportamentul public, în discurs. Valorile şi buna-cuviințǎ nu au fost criogenizate în Bucovina, ci dimpotrivă, s-a făcut apel la ele de către toți vorbitorii, de la președintele Gheorghe Flutur și pânǎ la doctori sau profesori. Exhibiționismului agresiv, tupeului, lipsei scrupulelor, li s-a opus o voce colectivă iritată, dar cumpătată, condamnând „ariile calomniei” pe care George Simion le interpretează în Parlamentul României, pe treptele multor instituții sau chiar în afara țǎrii. România pare sǎ se fi transformat într-un teren de joacǎ pentru un individ care știe cǎ nu toți românii se simt ofensați de comportamentul lui, dar mai ales cǎ denigrarea are trecere în România de azi. Cei care agreează un astfel de delir public au căzut în plasa acestor profesionişti ai exacerbǎrii urii şi frustrării, incluzând-o aici și pe senatoarea Şoşoacǎ, buni cunoscători ai mecanismului care, odată declanșat (a se vedea dictaturile), le netezește calea către politica la a cărui vârf râvnesc. Dar la fel de adevǎrat e cǎ cei doi demnitari trăiesc în afara realității acestei lumi, fiind rupți total de realitatea momentului. Totul în discursul lor e străbătut de minciunǎ, nesimțire şi tupeu. Știm cǎ textele lui Caragiale stau ca o fatalitate asupra noastrǎ, mult din ceea ce se consumǎ în spațiul mioritic regǎsindu-se în ele, însǎ acum, nici măcar caragialescă nu e atmosfera creatǎ, de vreme ce un frison îi străbate pe mulți la gândul în solda cui ar putea fi extremiștii, cǎ ar putea accede la putere sau chiar sǎ ajungǎ o voce care sǎ vorbească în „numele românilor” în Parlamentul European. Hilarǎ și dramatică ar putea ajunge situația, nicidecum comicǎ, atâta timp cât societatea nu-și activeazǎ mecanismele de apărare.
De petarde și artificii ar mai avea nevoie atunci când iau cu asalt instituțiile, și poate nu degeaba au propus și o inițiativǎ legislativǎ în acest sens, și anume de a elimina restricțiile pentru materialele pirotehnice. Cât mai mult zgomot, pentru distragerea atenției de la ceea ce cu adevărat ne propun: iluzie, nimicnicie, deșertăciune, vacuitate apoteoticǎ.
Pentru astfel de indivizi nu contează cǎ distrug credibilitățile opozanților, cǎ le murdăresc reputația, important e să-și atingǎ scopul. Pare atât de ușor, şi chiar e ușor, de vreme ce nu trebuie sǎ facă altceva decât sǎ turuie cele mai halucinante teorii, vorbăreți vicleni fiind, agresivi şi zeloși.
Îngerii nu se plimbǎ printre noi, însă existǎ atâția oameni a căror onestitate poate deveni reper. Tocmai de aceea reacția din inima Sucevei a fost binevenită, şi asta deoarece prin expunere, urâțenia acestor speculanți poate sǎ iasă la suprafață. Am mai avut parte de un jalnic tribun, cocoțat pe propriile lui dejecții, care transformase România într-o insignǎ de partid, și care, în loc sǎ ne facǎ sǎ ne gândim la actul politic magistral de la 1 decembrie 1918, ne ducea cu gândul la partidul lui toxic.
Nu e comod sǎ fii ponegrit, defǎimat, târât în noroi, discreditat, să-ți fie subminatǎ onorabilitatea, însă poți sa te consolezi, știind cǎ istoria e plină de oameni merituoși care au trebuit sa plătească pentru reușitele lor.
Ca o viespe stârnitǎ, liderul partidului extremist (sau ce-o fi formațiunea asta) a pornit la atac, bezmetic, pesemne îngrijorat și de posibilitatea unei „supradoze” de populism și demagogie sterilǎ, spre care se îndreaptǎ. Iar semnele au început sǎ aparǎ în ultima sǎptǎmânǎ, când multe filiale îl abandoneazǎ, când mitingurile pe care le propune nu mai numǎrǎ nici echivalentul unei galerii ale vreunui club de fotbal.
Nu ne rămâne decât ca societatea sǎ le vinǎ de hac acestor „viespi” nebune, democratic, prin vot, dar și prin izolare, iar oamenii onești sǎ treacǎ la treabǎ, construind un adevǎrat proiect de țarǎ: România, țara oamenilor merituoși!
Lasă un răspuns