Chiar așa! Am putea vorbi de „virilitatea” educației în liceul dornean atât timp cât profesorii preferă amenzile în locul educației, având la îndemână un regulament interior bazat pe o inflație de amenzi pe te miri ce: ținuta vestimentară, fumatul, mestecatul gumei, mobilul care sună, deranjatul profesorului la cancelarie, lungimea părului, atitudinea elevilor? Oare excesul de amenzi nu este doar o încercare de camuflare a lipsei educației? Dacă apelăm la amenzi înseamnă că educația scârțâie.
De unde vine calitatea conștiinței? Din dresaj? Aiurea! Îi tratăm pe elevi ca și cum nu ar avea probleme, complexe, frustrări, hormoni, depresii, dezamăgiri sau gânduri sinucigașe. Cât de mult ne-au lăsat să pătrundem în intimitatea lor? Iar dacă nu ne-au lăsat ar trebui să ne întrebăm de ce? De ce s-a ajuns la noi și ei? Vom construi „punți” între noi, aplicând sancțiuni tot timpul, pentru orice mică abatere? Într-o Românie în derivă părinții ne-au încredințat acești copii pentru a-i ajuta să aibă încredere în ei, pentru a scăpa de teamă, pentru a înfrunta orice nedreptate cu capul sus.
Iar noi ce facem? Le cioplim personalitatea după chipul și asemănarea noastră. Este o crimă! În loc să îi ajutăm să devină, le impunem rahaturile comuniste în care credem noi. Ar trebui să îi încurajăm să devină originali, creativi, spontani, nu falși și ipocriți. Oare chiar nu se întreabă nimeni de ce elevii noștri sunt plictisiți și triști? De ce sunt violenți, furioși sau pesimiști? Au epuizat profesorii toate metodele care îi pot face pe elevi mai înțelegători, mai buni, mai toleranți?
Este într-adevăr o artă în a ști să le captezi elevilor atenția. Nu este imposibil să îi faci să iasă din carapacea lor, să îi faci să se implice mai mult și să fie mai puțin pasivi la ore. Pentru asta, Micului Dumnezeu din fața clasei trebuie să îi pese. Trebuie să își lase frustrările, neîmplinirile, nervii și lipsa de motivație la ușă. Dacă lucrurile nu merg așa cum ne-am dori ar trebui să căutăm vinovații în noi înșine: lipsa orelor de dirigenție, lipsa credibilității în fața elevilor, discriminările pe care le facem, șantajul meditațiilor, cărțile vândute elevilor, toate acestea duc la scăderea prestigiului de dascăl, după care începem să ne plângem că nu avem statut și recunoaștere socială.
În această meserie nobilă jumătățile de măsură nu au ce căuta. Ne câștigăm propria salvare cu fiecare dram de conștiință sădit în spiritele acestor copii, iar cu cât îi vom îmbogăți sufletește cu atât o să ne dea Bunul Dumnezeu mai multă putere, mai multă răbdare și mai multă înțelegere.
Articol publicat în Monitorul de Dorna, anul 3, nr. 38 (56), 27 octombrie – 9 noiembrie 2005 (bilunar)
Lasă un răspuns