Le știm din perioada în care eram în liceu și alegeam să nu dormim toată noaptea pentru a afla ce se întâmplă cu personajele noastre preferate în loc să ne facem temele sau să învățăm lecțiile pentru zilele următoare. Însă nu este obligatoriu să fii în liceu pentru a aprecia aceste seriale cu adolescenți, ci doar să fii deschis la gândul de a descoperi producții numai bune de vizionat.
Ca să nu îți pierzi timpul cu serialele pe care nu merită să le vizionezi am creat pentru tine această listă cu seriale cu adolescenți, ordonate în funcție de nota pe care o au pe IMDb. De la „Stranger Things” și „Misfits”, până la „Gossip Girl” și „Pretty Little Liars”.
56. SKAM Austin (2018-2019) – 6,2 pe IMDb
Serialul se focusează pe viața mai multor eleve de liceu din Texas. Primul sezon spune povestea lui Megan Flores, forțată să facă față relației sale cu Marlos, dar și să se confrunte cu consecințele ruperii prieteniei sale cu Abby, liderul majoretelor de liceu. În același timp, cel de-al doilea sezon se concentrează pe viața lui Grace Olsen, care se luptă cu sentimentele tot mai puternice pe care le are față de Daniel, unul dintre cei mai populari elevi din liceu, dar și unul dintre cei mai buni jucători de fotbal american din întregul stat. Serialul a fost creat de Julie Andem.
55. We Children from Bahnhof Zoo (2021) – 6,2 pe IMDb
Este o mini-serie de opt episoade, disponibilă pe HBO GO, care s-ar putea să vi se pară șocantă dacă nu ați citit cartea cu același titlu sau dacă nu ați văzut filmul „Christiane F”. Dacă vă sunt cunoscute, probabil că o să vi se pară prea lent. Avem o poveste reală despre sex, droguri și adolescenți din Berlinul de Vest al anilor 1970. Problemele, mediul și teribilismul le fac pe cele șase personaje principale să încerce drogurile, iar drumul până la dependența de heroină este foarte scurt.
54. East Los High (2013-2017) – 6,8 pe IMDb
Un grup de prieteni de la Liceul East Los este aproape să termine liceul și se vede nevoit să se pregătească pentru facultate. În același timp, maturizarea fiecăruia își spune cuvântul, fiecare în parte văzându-se nevoit să facă față vieții din Los Angeles. Serialul a fost creat, scris și produs de Wise Entertainment, fiind disponibil pentru vizionare pe platforma de streaming online Hulu. În anul 2017, persoane din vârful companiei Hulu au decis că serialul nu mai merită să fie prelungit cu un al cincilea sezon, fapt pentru care producția s-a sfârșit.
53. Trinkets (2019-2020) – 7,1 pe IMDb
Este, la prima vedere, încă unul dintre acele seriale pentru adolescenți. Ce îl face diferit? În primul rând, faptul că cele trei eroine au o pasiune comună, și anume furtul din magazine, dar nu pentru că ar fi din familii nevoiașe. Serialul are zece episoade scurte, coloană sonoră bună, puțin umor, dar și probleme serioase, chiar dacă unele dintre ele abundă în seriale, perspectiva este puțin diferită.
52. The Lying Game (2011-2013) – 7,3 pe IMDb
Emma află că are o soră geamănă, pe Sutton, la rândul ei adoptată de o familie bogată. După prima lor întâlnire, Sutton îi propune Emmei să îi țină locul acasă pentru câteva zile, în timp ce ea o caută pe mama lor biologică. Încântată inițial de idee, Emma se îngrijorează atunci când Sutton nu se întoarce acasă și continuă să o înlocuiască pe Sutton și încearcă să afle de ce au fost separate.
51. The Secret Circle (2011-2012) – 7,3 pe IMDb
Cassie Blake a fost o adolescentă normală și fericită până când mama ei a murit într-un incendiu. Devenită orfană, Cassie se mută cu bunica ei în orașul Chance Harbor, Washington, un orășel pe care mama ei îl abandonase cu ceva vreme în urmă și ai cărui locuitori par să o cunoască mai bine pe Cassie decât ea însăși.
50. Elite (2018-?) – 7,3 pe IMDb
Las Encinas este cea mai exclusivistă și apreciată școală din Spania, acolo unde elitele țării își trimit copiii să studieze. Tot aici ajung să studieze și trei tineri din clasa de mijloc după ce școala lor se dărâmă, iar Consiliul Local decide să distribuie elevii în celelalte instituții școlare aflate în zonă. Cei trei tineri cred inițial că sunt norocoși, însă află că nu totul este așa cum pare. Diferențele dintre cei care care au totul și cei care nu au nimic de pierdut duc la o crimă.
49. Chilling Adventures of Sabrina (2018-2020) – 7,4 pe IMDb
Având la bază o bandă desenată, serialul imaginează un personaj în vogă acum vreo 20 de ani, pe Sabrina, vrăjitoarea adolescentă. De această dată avem o eroină principală care, ajunsă la 16 ani, se trezește prinsă între cele două naturi ale sale, jumătate om, jumătate vrăjitoare și începe lupta cu forțele malefice.
48. Pretty Little Liars (2010-2017) – 7,4 pe IMDb
Serialul este o producție ABC Family bazată pe seria de romane cu același nume a Sarei Shepard. Serialul urmărește schimbările din viețile a patru fete, Hanna, Aria, Spencer și Emily, după ce liderul grupului dispare, iar ele încep să primească mesaje scrise din partea unui necunoscut. După ce fetele descoperă că Alison este moartă, realizează că altcineva le știe secretele.
47. Cruel Summer (2021-?) – 7,5 pe IMDb
Acțiunea se petrece într-un oraș american, episoadele concentrându-se pe aceeași zi, vreme de mai mulți ani, din 1993 și până în 1995. Personaje principale sunt două tinere, ambele eleve la liceul din oraș. Kate este una dintre cele mai populare fete din liceu, însă într-o zi dispare fără urmă. Jeanette este una dintre cele mai nepopulare fete, dar care ajunge să fie tot mai populară imediat după dispariție. Găsită în viață un an mai târziu, Kate o acuză pe Jeanette că a fost martor la răpirea sa, devenind astfel una dintre cele mai insuportabile persoane din oraș.
46. Kyle XY (2006-2009) – 7,5 pe IMDb
Serialul prezintă povestea unui adolescent care se trezește în mijlocul unei păduri, fără să știe cine este și de unde vine. Tânărul este adoptat neoficial de familia Trager și intră direct în problemele acesteia și ale societății evoluate în care trăim. Pe parcurs se descoperă că băiatul este special și că are puteri supranaturale.
45. Awkward (2011-2016) – 7,5 pe IMDb
Acțiunea serialului este centrată asupra Jennei Hamilton, o fată de 15 ani care este aproape invizibilă pentru cei din jurul ei și care își dorește să își găsească locul. Pe parcurs capătă popularitate după un accident care îi conferă o etichetă aplicată de colegii de liceu. Eticheta primită pare să fie blestemul vieții sale, dar Jenna se simte determinată să întoarcă situația în favoarea ei.
44. I Am Not Okay with This (2020) – 7,5 pe IMDb
Având la bază o bandă desenată, serialul o are ca personaj principal pe Sydney, care pe lângă problemele obișnuite, precum relația cu familia, viața amoroasă și școala, descoperă și faptul că are superputeri. Anularea serialului după un singur sezon a fost cauzată de pandemia din perioada recentă.
43. The O.C. (2003-2007) – 7,5 pe IMDb
Orange County este o regiune frumoasă și o zonă rezidențială între Los Angeles și San Diego, unde trăiește o comunitate bogată și unde totul pare perfect. Acțiunea serialului se învârte în jurul familiilor Cohen, Cooper și Nichol și a lui Ryan Atwood, un tânăr rebel care este aruncat în lumea bogaților fără voia sa, care va schimba complet viețile celor din zonă.
42. Smallville (2001-2011) – 7,5 pe IMDb
O ploaie de meteoriți lovește Terra și distruge orașul Smallville. Întâmplarea le aduce lui Johnathan și Marthei ceea ce și-au dorit dintotdeauna, un fiu, pe Clark. Băiatul are o viață pe care și-o doresc mulți. Doi prieteni foarte buni pe care se poate baza mereu, Pete și Chloe, cea mai tare tipă din liceu, Lana, și o prietenie acceptabilă cu puternicul Lex Luthor, viitorul său dușman.
41. Gossip Girl (2007-2012) – 7,5 pe IMDb
Serialul surprinde viața unor tineri bogați din Upper East Side, din New York. Cei bogați încearcă să facă față relațiilor amoroase, dar și alegerii unei facultăți potrivite. Blair, alături de Kati și Isabel, frecventează liceul și petrecerile. Blair este invidiată de ceilalți deoarece se presupune că are o viață perfectă.
40. 13 Reasons Why (2017-2020) – 7,5 pe IMDb
Serialul bazat pe romanul cu același nume scris de Jay Asher vorbește despre o adolescentă de 17 ani care se sinucide. Înainte de a-și pune capăt zilelor, înregistrează 13 casete audio în care descrie motivele care au dus la tragica decizie. Casetele sunt adresate către 13 persoane, în general colegi de liceu, și aduc la lumină diverse aspecte legate de relația deficitară cu aceștia.
39. Bunheads (2012-2013) – 7,6 pe IMDb
Michelle avea o carieră promițătoare ca balerină profesionistă în spectacole clasice, dar a fost atrasă de luminile strălucitoare ale Las Vegasului. La 30 de ani își dă seama că entuziasmul față de Orașul Păcatului a dispărut, iar insistentul ei pretendent, Hubbell, a câștigat. Cu promisiunea unei vieți confortabile în orașul său natal, Hubbell o convinge pe Michelle să se mărite cu el și să se mute acolo.
38. All American (2018-?) – 7,6 pe IMDb
Serialul, inspirat din povestea reală a starului NFL Spencer Paysinger, prezintă viața unui atlet din Compton care pătrunde într-o nouă lume a provocărilor și a oportunităților de îndată ce este recrutat să joace pentru o echipă din Beverly Hills. Lansată în anul 2018, producția creată de April Blair îi are în distribuție, printre alții, pe Daniel Ezra, Samantha Logan și Michael Evans Behling.
37. Degrassi: The Next Generation (2001-2015) – 7,6 pe IMDb
Continuarea francizei de la sfârșitul anilor 1980 adaugă problemelor cunoscute ale adolescenței, precum relațiile, orientarea sexuală, bullying, unele mult mai sumbre decât cele care populau acele seriale pentru adolescenți până atunci, și anume viol, folosirea armelor de foc la școală sau chiar moartea.
36. Greek (2007-2011) – 7,6 pe IMDb
Serialul are loc în Cyprus Rhodes University și prezintă viața studenților din fraternitățile Kappa Tau Gamma, Omega Chi Delta și Zeta Beta Zeta, fraternități care funcționează pe baza sistemului grecesc. Povestea are în planul principal o studentă sociabilă, Casey, alături de fratele ei, Rusty. Ajuns la facultate, Rusti decide că vrea să se schimbe și nu mai vrea să fie tocilar vreodată.
35. Outer Banks (2020-?) – 7,6 pe IMDb
Serialul prezintă povestea maturizării unor prieteni adolescenți din Carolina de Nord. Un uragan întrerupe alimentarea cu energie electrică pentru întregul sezon, declanșând un lanț de evenimente inacceptabile, care îi obligă pe membrii grupului să ia decizii cruciale. Căutarea tatălui dispărut al liderului de grup, iubiri interzise, o căutare de comori cu miză mare și un conflict din ce în ce mai aprins între tineri și rivalii lor transformă vara într-o aventură plină de mister.
34. The 100 (2014-2020) – 7,6 pe IMDb
După o perioadă de 97 de ani de la distrugerea omenirii de o bombă atomică, o navă spațială în care se află singurii supraviețuitori de pe planetă trimit un grup de 100 de delincvenți înapoi pe Terra pentru a investiga posibilitatea colonizării.
33. Switched at Birth (2011-2017) – 7,7 pe IMDb
Bay Kennish este o adolescentă cu înclinații artistice care a fost crescută de Kathryn și John. În timp ce studiază la școală grupele de sânge, fata se miră că grupa ei sanguină nu corespunde cu cea a familiei sale, așa că aceștia se supun unor teste și află că Bay nu este fiica lor și că a fost schimbată la naștere cu Daphne Vasquez, o fată care a rămas surdă în urma meningitei suferite la naștere.
32. Teen Wolf (2011-2017) – 7,7 pe IMDb
Scott este un tânăr american obișnuit care își trăiește viața ca toți ceilalți. Într-o zi însă o mușcătură ajunge să îi schimbe cu totul viața pe care o ducea. Așa ajunge să încerce să înțeleagă cine este și ce urmează să devină. Pe parcurs descoperă că are puteri supranaturale, că dă dovadă de caracteristici de vampir, de lup, dar și de prădător. Scott încearcă să își controleze pornirile cât de mult poate.
31. The Vampire Diaries (2009-2017) – 7,7 pe IMDb
Elena a avut parte de o tragedie în familie, părinții ei murind într-un accident de avion. Elena rămâne pe lume doar cu fratele ei de 15 ani. În liceul ei, la început de an școlar, își face apariția Ștefan, un nou elev misterios și carismatic. Cei doi încep să se cunoască și să petreacă timp împreună până se îndrăgostesc. Însă Elena nu știe că Ștefan este un vampir care trăiește de peste 200 de ani printre cei vii.
30. Heartbreak High (1994-1999) – 7,8 pe IMDb
Serialul prezintă povestea unui grup de studenți care s-au înscris la Liceul Hartley din Sydney, din Australia. În timp anilor de liceu, tinerii experimentează o serie de aventuri, printre care se numără consumul de droguri, întâlnirile, petrecerile și viața de noapte, locuitul pe stradă, dar și rasismul.
29. How to Sell Drugs Online Fast (2019-?) – 7,8 pe IMDb
În încercarea de a-și recupera fosta iubită, dar și de a strânge o sumă de bani într-un timp cât mai scurt, un tânăr de liceu, cu ajutorul celui mai bun prieten al său, reușește să creeze cea mai mare afacere din Europa prin intermediul căreia vinde o cantitate enormă de droguri pe internet.
28. One Tree Hill (2003-2012) – 7,8 pe IMDb
În afară de pasiunea pentru baschet, Lucas și Nathan par să fie două persoane diferite și cu puține lucruri în comun, unul fiind tatăl. Arogant, Nathan este vedeta echipei de baschet a liceului și provine din cea mai bogată familie din oraș. Crescut numai de mamă, Lucas este tăcut și încearcă să păstreze distanța față de Nathan. Însă, într-un final, cei doi sunt puși față în față atunci când Lucas intră în echipă.
27. South of Nowhere (2005-2008) – 7,9 pe IMDb
Familia Carlin ajunge în Los Angeles și se găsește nepregătită pentru ritmul alert al orașului, diversitatea etnică și stilul de viață. Spencer, de 16 ani, Glen, de 17 ani, și Clay, de 17 ani, cu toții frați, trec printr-o serie de aventuri și vor fi provocați de o mulțime de piedici puse în cale de stilul de viață al celor care locuiesc în oraș.
26. Red Band Society (2014-2015) – 7,9 pe IMDb
Serialul spune povestea despre viața din spital, care pune accent pe viața unui grup de adolescenți care trăiesc în interiorul acestuia, fiecare având o boală, o deficiență sau se află în așteptarea unui transplant. Povestea urmărește întâmplările personajelor și reușește să surprindă dificultățile pe care le au de înfruntat, prieteniile și rivalitățile dintre tineri, dar și situațiile familiale.
25. On My Block (2018-2021) – 7,9 pe IMDb
Într-un cartier destul de periculos din Los Angeles, patru adolescenți cu școala vieții, inteligenți și amuzanți, ajung să își vadă prietenia pusă la încercare în momentul în care își încep viața de liceeni. Serialul a apărut în anul 2018, iar sezonul final a fost lansat în anul 2021. Producția, disponibilă pe Netflix, a fost creată de Eddie Gonzalez, Jeremy Haft și Lauren Iungerich, iar din distribuție fac parte, printre alții, actori ca Sierra Capri, Jason Genao și Brett Gray.
24. Never Have I Ever (2020-2023) – 7,9 pe IMDb
Chiar dacă numărul de seriale cu adolescenți crește de la un an la altul, cel de față și-a găsit o voce diferită. În primul rând, este un sitcom care începe cu o traumă. Tatăl eroinei principale moare sub ochii ei, provocându-i o paralizie temporară. În al doilea rând, avem un narator celebru, pe John McEnroe. Deși avem parte de o diversitate etnică a personajelor, Devi fiind de origine indiană, Eleanor din China și Paxton pe jumătate japonez, stereotipurile sunt o sursă de umor.
23. Looking for Alaska (2019) – 8,0 pe IMDb
Adaptare a unui roman de John Green, serialul își desfășoară acțiunea la o școală cu internat din Alabama, unde Miles, proaspăt sosit acolo, o va cunoaște pe Alaska Young, dar și pe colegul său de cameră, Chip Martin. Povestea celor trei rămâne să o descoperiți în această mini-serie, cu un total de opt episoade de câte o oră.
22. The Fosters (2013-2018) – 8,0 pe IMDb
Steff Foster și Lena Adams formează un cuplu de lesbiene, care și-a întemeiat o familie compusă din copii adoptați și unul biologic. Mariana și Jesus sunt gemeni adoptați, iar Brandon este fiul biologic al lui Steff din căsătoria pe care a avut-o în trecut. Lucrurile merg bine până când cuplul îi adoptă pe Jude și Callie.
21. As If (2001-2004) – 8,1 pe IMDb
Serialul britanic, lansat în anul 2001 și continuat până în anul 2004, prezintă viețile a șase tineri care locuiesc în Londra. Pe parcursul celor patru sezoane, cei șase tineri trec printr-o mulțime de aventuri, experimentează viața de noapte și realizează ce înseamnă să te îndrăgostești.
Citește continuarea acestui articol pe site-ul Raftul cu Filme.
Lasă un răspuns