Știrile zilei de13 decembrie 2024

Peste 150 de elevi dorneni au luat parte la proiectul „Rangeri juniori pentru situl Natura 2000 Larion”

Ziua Internațională a Biodiversității a dat startul proiectului „Rangeri juniori pentru situl Natura 2000 Larion”. Evenimentul s-a desfășurat în Amfiteatrul Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, unde au participat peste 150 de elevi și profesori. Scopul evenimentului a fost să îi încurajeze pe elevi să se înscrie în cadrul unui concurs pentru descoperirea valorilor naturale din aria protejată Larion și să formeze echipaje Rangeri Juniori în cadrul acestui proiect. Aceste echipe se vor implica în ateliere de știință și/sau de cercetare în situl Natura 2000 Larion, din luna mai și până în septembrie 2022.

Atelierele de știință ce vor creiona activitățile ludice vor avea ca răspuns cunoașterea, aprecierea și implicarea în protecția mediului a întregii comunități școlare pentru ariile protejate din Țara Dornelor. Un exercițiu pentru viitori ghizi ai ariilor protejate va fi realizarea de către echipa Ranger Junior a unui traseu tematic cu patru panouri ce vor spune turiștilor o parte din povestea ariei protejate.

Aceasta va fi vizibilă și prin panourile amplasate în punctele de intrare, dar și în perimetrul școlar. Proiectul va fi încheiat prin Conferința Ranger Junior, unde efortul elevilor și profesorilor va fi premiat.

„Considerăm că elevii de la Liceul Teoretic „Ion Luca” își pot aduce contribuția la promovarea valorilor naturale din ariile protejate din Țara Dornelor. Ne dorim să îi încurajăm în a explora flora și fauna și de a deveni voluntari implicați în protejarea naturii”, ne-a declarat profesoara Ofelia Arvinte, coordonator al activităților din cadrul proiectului „Rangeri juniori pentru situl Natura 2000 Larion”.

Situl Natura 2000 Larion este un rezervor de biodiversitate cu relevanță la nivel european, un sanctuar de specii și habitate prioritare. Este situat în partea central-nordică a României, în vestul județului Suceava și estul județului Bistrița-Năsăud, respectiv în partea nordică a Carpaților Orientali.

Zona a fost propusă pentru a fi inclusă în rețeaua europeană de arii naturale protejate Natura 2000 datorită prezenței unui tip de habitat care este protejat la nivelul Uniunii Europene și anume turbării cu vegetație forestieră. Printre speciile rare, una dintre cele mai reprezentative este specia de mușchi Bauxbaumia Viridis. Aceasta se întâlnește doar în pădurile mai puțin umblate, cu umiditate constantă, fiind observată pe trunchiurile de arbori aflați în descompunere. Specia este un indicator pentru pădurile bătrâne cu regenerare naturală. De asemenea, zona reprezintă un culoar de trecere pentru carnivorele mari, precum lupul, râsul sau ursul brun.

„Rangeri juniori pentru situl Natura 2000 Larion” este un proiect ce se desfășoară în parteneriat cu Fundația Speologică „Club Speo Bucovina” și Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei. Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *