O pagină de istorie: ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord

Ziua de 28 iunie 1940 a fost considerată pe drept cuvânt o zi de doliu pentru poporul român. Prin ultimatumul sovietic, România a pierdut o parte considerabilă din teritoriul național (nu este greșit să afirmăm că a fost cedat fără niciun semn de împotrivire): Basarabia, nordul Bucovinei sau raiul Moldovei, cum îl numea poetul Mihai Eminescu, o parte din Ținutul Herței.

Astfel un vis frumos, făurit cu trudă de către înaintași, România Mare, a fost spulberat, din nefericire nu se știe pentru câtă vreme, poporul român trăind și astăzi cu această rană deschisă. Au urmat timpuri grele pentru românii din cele două provincii. Datorită împrejurărilor, puțini reușiseră să se refugieze în România, iar cei rămași, în mare parte fiind deportați în Siberia, Kazahstan și în alte gulaguri sovietice, din care puțini s-au mai întors.

Amăgiți că ar putea ajunge în patria mamă, mii de români au căzut secerați de gloanțele ostașilor sovietici la Fântâna Albă, în Lunca Prutului, în anul 1941. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, alți români au fost striviți de teroarea comunistă în închisori, la canal, în Bărăgan.

Noi cei de astăzi, chiar dacă ne confruntăm cu alte încercări, nu avem dreptul să ne uităm istoria, să nu cinstim pe cei care s-au jertfit pentru un ideal, acela de a rămâne români, de a trăi într-o țară liberă și prosperă și pe care să o lase drept moștenire urmașilor.

În fiecare an, pe 28 iunie, Filiala „Arboroasa” a Asociației Culturale „Pro Basarabia și Bucovina”, împreună cu Filiala „Martirii Neamului” a Cultului Eroilor „Regina Maria” din Suceava, organizează o evocare a acestui moment nefast din istoria noastră și o pomenire a tuturor acestor martiri, a refugiaților și a membrilor „Arboroasei” trecuți la cele veșnice.

Te Deumul de la Catedrala „Sfânta Treime” din Vatra Dornei a fost oficiat de către preotul Mihai Valică, președinte al Filialei „Martirii Neamului”, și preotul Marius Magherca. Despre evenimentul din luna iunie 1940 și urmările sale nefaste a vorbit colonelul în rezervă Ioan Abutnăriței.

Alături de membrii „Arboroasei”, de urmașii refugiaților (dintre refugiați foarte puțini mai sunt în viață) s-au aflat mai mulți dorneni care și-au pomenit pe cei dragi adormiți întru Domnul, iar împreună ne-am rugat pentru odihna lor veșnică și pentru ca asemenea pagini de istorie să nu se mai repete.