Creșa, grădinița sau școala este primul pas al copilului în colectivitate și adaptarea la un nou mediu. Grădinița nu este un simplu loc de joacă, ci spațiul în care începe procesul de socializare a copilului. Trecerea de la mediul familial la intrarea într-o colectivitate de copii și adulți necunoscuți presupune un efort de adaptare din partea copilului.
Unii micuți se simt bine din prima clipă, se integrează rapid, și sunt bucuroși de compania celorlalți copii. Alții au nevoie însă de o perioadă de câteva zile, săptămâni sau luni să se acomodeze. Acomodarea depinde de mai mulți factori și poate fi facilitată de încurajarea părinților. Copilul vostru încă plânge sau e supărat atunci când îl lăsați în sala de clasă?
Micuții nu au încă dezvoltate mecanismele de a estima corect timpul și pot avea impresia că au fost abandonați. Unul dintre specialiștii noștri vă oferă câteva recomandări pentru a gestiona eficient astfel de situații! Doamna psiholog Iulia Ghețu, de la Dorna Medical, explică, într-un limbaj accesibil, ce înseamnă anxietatea, teama de separare, și ce ar trebui să facă un părinte pentru a-și ajuta copilul să se adapteze în colectivitate.
Când vine timpul ca piticul să meargă în colectivitate (creșă, grădiniță, clasa pregătitoare), părintele se simte vinovat că trebuie să lase copilul cu ochii plini de lacrimi. Puteți încerca:
a) Un ritual din a vă lua „La revedere”. Pa-pa-ul calm și scurt, dinainte de a ieși pe ușă, are nevoie să fie condimentat cu gesturi care sa devina obiceiuri. Pupați-vă ca eschimoșii, stabiliți un salut secret, cântați împreună o strofă dintr-un cântecel, dă-i un pupic în fiecare palmă, sau găsiți voi ceva. Copilul va simți intimitatea dintre voi și dedicarea ta în aceste momente, chiar dacă sunt scurte. Ritualul de despărțire îi hrănește micuțului nevoia de stabilitate, de consistență, de securitate.
b) Dă-i ceva de făcut! Ca tranziția să fie mai ușoară, oferă-i celui mic controlul asupra a ceva. Dă-i o ocupație, ceva care să îl implice și pe el în procesul despărțirii. Haide, ține tu ușa pentru mami, să iasă. Închide tu ușa cu cheia după mami. Dă tu fuga și stinge lumina la baie după ce pleacă mami, că din cauza grabei mami o uită mereu aprinsă.
Sau pentru copiii care încă se sperie când părăsești camera ca să mergi la baie: ține tu telefonul lui mami până vine de la baie, ce zici? Uită-te tu la televizor cât se duce mama pe balcon să adune rufele ca să îmi povestești ce pierd eu. Când te simți util, senzația de abandon este mai puțin intensă. La un moment dat, gestul poate deveni obișnuință și poate face parte din ritualul de despărțire.
c) Ajută-l să înțeleagă timpul. La 2-3 ani, micuțul încă nu poate concepe intervalele temporale. Dar ar avea nevoie să fixeze cumva distanța până la care o să te revadă. Ajută-l în funcție de reperele lui: Mami se întoarce după masa ta de prânz. Când încep desenele tale preferate, mami este deja aproape de casă.
d) Repetiții. Altfel de repetiții de data aceasta. Cineva spunea că drumul cel mai lung este cel de la urechi la inimă. De aceea, repetă-i copilului de fiecare dată când pleci, că îl iubești și că te vei întoarce. Repetă-i că te vei întoarce! Când micuțul spune: „Mami, nu pleca!”, îl întrebăm: „Ce face mami de fiecare dată când pleacă? Răspunsul liniștitor: „Mami se întoarce!”.
La Dorna Medical, avem cei mai buni psihologi, specialiști care pot consilia atât copiii, cât și adulții. Programări la numerele de telefon: 0330.100.427 / 0751.516.175 / 0751.191.445
Lasă un răspuns