Sintagma iliesciano-securisto-minereasă: „Noi muncim, nu gândim”, vehiculată în timpul mineriadelor, pare să se potrivească de minune cu modul în care șeful fostului oraș stațiune, mai nou târgul Dorna-Watra, consideră să-l administreze. Ne-am tot întrebat de ce de fiecare dată, în plin sezon de vară, izbucnesc, ca la comandă, tot felul de mici „șantiere”?
Păi pen’ că dom’ primar și gașca domniei sale, mai toți de o aleasă nepricepere, nu ar fi putut să spargă fântâna de 50 de mii de euro a fostului primar Huțanu prin aprilie, pen’ că nu-l vedea nimeni. Nici localnicii nu l-ar fi văzut, din cauza prafului, cât despre turiști, nici atât, pen’ că nu ne-a vizitat mai nimeni. Când te apucă hărnicia în plin sezon turistic, una singură este rațiunea de a face acest lucru: vrei să ascunzi, să maschezi ceva, iar în cazul de față este starea decrepită a târgușorului nostru.
Păi cum să-i păcălești pe puținii turiști pe care îi avem, dacă nu cu schele, picamere, vopseluri, muncitori care se arată preocupați, atât timp cât toate acestea lasă impresia că se „muncește”. E singurul „calmant” pe care-l pot înghiți turiștii. Păi dacă se muncește, e bine. Ne-au creat un disconfort, dar măcar se face ceva și, cine știe, dacă revenim, ne vom bucura de un ambient pe măsura așteptărilor noastre.
Noi știm însă că acea fântână se putea amenaja cu bani foarte puțini, că de fapt 50 de mii de euro au fost șterși în câteva ore, și asta, după cum spune și gura târgului, pentru că cineva din clientelă trebuie să primească spațiu pentru o terasă. Păi lângă viitoarea terasă tocmai s-a închis una din lipsă de personal. Care-i șpilul? Miorițele își cam mănâncă blănița de foame, ca să vorbim în metafore despre jelania din turismul dornean.
Și nu ne referim la cele care pasc nestingherite în parc și pe care nu ne-am supăra chiar dacă am afla că sunt ale primarului, de vreme ce vacile post-revoluționare care se hrănesc de ani de zile de la tomberoane, prin parc și lunci, și care le „luaseră fața” faimoaselor „Mariane”, veverițele decimate de mâțe și câini lehămesiți n-au mai apărut în sezonul ăsta. Bucurie mare: nu mai calci în balegă, nu-ți mai urlă odrasla speriată la vederea ugerelor samd.
Așa că, bată-vă să vă bată de administratori de urbe șuguieți, cum rezolvarăți voi problema de imagine a orașului muribund, apelând la niște schele, o fațadă văruită, un morman de pietriș, precum și agitația din dotare a nelipsiților „meseriași”, coordonați și supravegheați de nimeni, ca de obicei. Cât despre banii risipiți, de la cei îngropați în fântână și până la cei ce urmează a fi cheltuiți, nici nu mai contează.
Ce sunt 50-60 de mii de euroi pe lângă zecile de milioane de euro care nu se regăsesc în mai nimic? Cât despre ai noștri contârgoeni (cuvânt inventat), au rezolvat-o și cu ei: „Păi se muncește, stimabililor, se muncește! Ce tot cârcotiți?”, vor spune unii. Păi se muncește cam în stilul în care au muncit și minerii la București, cu singura diferență că „măciucile” care ni se dau în cap țin de estetică, de bun-simț, dar și de insultă, de insulta propriei noastre inteligențe, știind că cineva improvizează, luându-ne de proști.
Această rubrică este un pamflet și trebuie tratată ca atare!
Nu cred că e un pamflet, e vai de noi! În ultimii 20 de ani nu s-a făcut nimic în gaura aia numită Vatra Dornei, un sat trist, gri și prăfuit, cu oameni din ce în ce mai bătrâni și mai neputincioși. #nișteincompetenți