„Arhitectură dorneană” reprezintă o serie de articole, scrise de Paul Brașcanu, despre clădirile istorice ale municipiului Vatra Dornei. Primul episod a prezentat istoria hotelului Căilor Ferate Bucovinene, în al doilea s-a vorbit despre Casa de Odihnă a Ofițerilor Franz Joseph I, iar al treilea a sintetizat detaliile referitoare la Casa Vladimir.
Societatea „Sentinela” sau „Reuniunea de cetire şi cântări Sentinela”, cum se numea la înfiinţare, se formează în anul 1891 la iniţiativa preoţilor Michael Constantinovici şi Orest Bendevschi, a învăţătorului Maximilian Constantinovici şi a unui grup de oameni deschişi şi luminaţi din Dorna, în urma unei cereri adresate autorităţilor vremii. Va funcţiona în semi-legalitate până la 16 aprilie 1898, când organizaţia culturală „Sentinela” va primi aprobarea de înfiinţare și funcţionare nr. 6638 la cabinetul preşedintelui Ţării de la Cernăuţi şi al Căpităniei districtuale Câmpulung.
La înfiinţare, conducerea societăţii era asigurată de preşedintele Michael Constantinovici, preot paroh şi protopop, de către vicepreşedintele Maximilian Constantinovici, învăţător şi diriginte şcolar, George Botezat în calitate de secretar, George Deac, controlor, econom era Orest Tâmoveanu, judecător în drept, casier-pădurarul Spiridon Ştirbu, iar bibliotecar era învăţătoarea Emilia Vasilovici.
Scopul declarat era „îmbunătăţirea stării morale şi materiale a membrilor săi şi de dezvoltare a membrilor săi pe tărâm social şi naţional”. La scurt timp după înfiinţare s-a ivit necesitatea construirii unui sediu demn de obiectivele acestei societăţi, însă, din păcate mijloacele financiare de care dispuneau erau mici, se limitau la câteva mii de coroane strânse din contribuţia fondatorilor, cotizanţilor şi în urma unor mici donaţii. Până la uriaşa sumă de aproximativ 40 mii coroane, cât costa construcţia proiectată, era drum lung.
Deoarece arhitectul Peter Paul Brang şi o parte din constructorii italieni ce executaseră şi alte obiective se aflau încă în zonă, s-a profitat de ocazie şi s-au demarat imediat lucrările, o parte din costuri fiind suportate din fondurile primăriei, realizate din vânzarea unor parchete de pădure şi din dobânzile încasate pentru acele depuneri. O altă parte a venit sub forma unei subvenţii de la Fondul Religionar greco-oriental în baza unei prevederi statutare şi din strângerea de fonduri prin subscripţie publică.
În luna februarie 1900, comitetul de iniţiativă a redactat o cerere pentru obţinerea de fonduri din partea Ducatului Bucovinei; aceasta a fost depusă la deschiderea şedinţei Dietei din data de 26.03.1900, fiind susţinută de deputatul dr. George Popovici, sub numele „Petiţiunea cabinetului de lectură Sentinela din Dorna Watra pentru acordarea unei subvenţiuni spre edificarea casei naţionale (Petition nr. 38 – überreicht durch Abgeordneten Dr. George Popovici)”.
La deschiderea şedinţei, raportorul dietal Nicolae von Wassilko a vorbit în numele comitetului financiar de iniţiativă şi a arătat că „asociaţia de lectură Sentinela din Dorna Watra îşi propune construirea unui sediu frumos şi impunător (în acest scop se anexează la dosar şi o schiţă a faţadei principale a imobilului), care să fie folosit în scopuri culturale şi sociale.
Cu toate că averea asociaţiei estimată în instanța de judecată arată că aceasta are în posesie suprafaţa de teren necesară construcţiei în valoare de 4900 cor. și un activ de 5078 coroane, ea are nevoie şi solicită o subvenţie de sprijin din partea statului pentru realizarea acestui proiect, prin urmare comisia financiară a Dietei propune următoarele: Înaltul parlament de stat să adopte următoarea rezoluţie: Se aprobă spre Asociaţia Sentinela din Dorna Watra, ce contribuie din fondurile sale la edificarea unei casei naţionale o subvenție unică de 1200 coroane, de plătit în două rate anuale de 600 de coroane, de la bugetul ţării”.
Din păcate, propunerea a fost intens criticată de deputatul rutean prof. Hieroteus Pihuleak, care a arătat că în Bucovina acelor ani funcţionau 360 de asemenea asociaţii naţionale şi s-ar fi creat un precedent prin acordarea de subvenţii românilor şi altor naţionalităţi, iar după părerea sa ar fi fost încurajat chiar naţionalismul. Cu toate că deputaţii Flondor şi Gheorghe Wassilko baron de Serecki au susţinut importanţa ridicării unui asemnea edificiu într-o localitate care avea un viitor luminos, fiind aflată în plină dezvoltare, propunerea nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată.
În aceste condiţii s-a trecut la contractarea unui împrumut pe termen lung de la banca cernăuţeană „Bukowinaer Boden Credit Anstalt” (Banca Bucovineană Funciară şi de Credit, înfiinţată în anul 1882), în a cărei conducere se aflau politicienii români Alexandru Petrino (membru fondator) şi Victor Stârcea (vicepreședinte al Consiliului de administrație) şi la o serie de colecte publice.
După cum ne arată o ştire apărută în numărul 57 al ziarului Tribuna din Arad, la data de 23 martie sau 5 aprilie 1900 a început o campanie de strângere de fonduri pentru construcţia Palatului Naţional: „Casă naţională în Dorna: În Dorna (Bucovina) s’a proiectat de cabinetul de lectură „Sentinela” de acolo zidirea unei case naţionale. Lucrările se vor începe la 15 aprilie şi astfel Dorna va avé încă în acest an în hotarele sale o prea frumoasă Casă naţională”.
În 12 octombrie 1900 găsim publicat în revista Albina un alt apel pentru strângerea de fonduri, semnat de pr. paroh George Balmoş în calitate de preşedinte, medicul veterinar Marcel Marcianu, în calitate de bibliotecar, şi de George Botezat, casierul Cabinetului de lectură Sentinela, întrucât clădirea era ridicată până la nivelul acoperişului şi fondurile erau terminate:
„Fraţilor Români din tote unghiurile! Cultura omului depinde de ştiinţă şi numai acel popor se poate mândri de o existenţă pozitivă care prin ştiinţă a ajuns la nivelul cultural ce-l aşează în rândul popoarelor culte. Noi, Românii din Bucovina am sfinţit demult acest axiom şi am început – deşi cam târziu, dar nu din vina noastră – a aprinde lumina culturii în mijlocul nostru, stăruind din răsputeri a înlătura toate obstacolele ce ni le-au pus în drum adversarii naţiunii noastre. Într’adevăr, mulţumită celui Atotputernic, avem acuma peste tot locul şcoli populare şi două şcoli medii (gimnaziale), în care se educă copiii poporului nostru. Însă şcolile acestea nu satisfac recerinţele culturii poporului, ci e de neapărată necesitate de a crea în mijlocul lui un focar de cultură, ca şi cel neşcolit să se poată folosi de dulceaţa culturii.
Pentru scopul acesta s-au constituit în comunele rurale aşa numite «Cabinete de lectură» cu menirea de a răspândi cultura şi ştiinta în popor. Prin năbuşirea străinismului şi asupririi nejuste, noi de aici, în culmea munţilor, pierdem pe zi ce trece baza solidă ca popor băştinaş. În faţa acestui pericol mai mulţi bărbaţi cu simţ şi credinţă naţională, s’au constituit într’un comitet cu scop de a ridica in Vatra-Dornei un focar pentru răspândirea culturii la popor. În acest centru al Românilor munteni, însă comitetul nu se putea mulţumi cu ridicarea unui edificiu simplu ci doreşte, în urma unui conclus general, să clădească un „palat naţional,” carele pe lângă că ar fi focar de cultură, să se presinte totodată ca un edificiu monumental, demn de caracterul naţiei române.
Cu ajutorul unor bărbaţi, iubitori ai poporului s’a şi ridicat acea zidire monumentală în centrul orăşelului Vatra Domei şi a ajuns până sub acoperământ. Dară tocmai acum este primejdie ca din causa lipsei de mijloace materiale, noi Românii, să nu rămânem de ruşine neputând termina. Iată pentru ce suntem constrânşi de a adresa către tot sufletul românesc următorul APEL: – Fraţilor Români din tăte unghiurile, mai ales din învecinatul Regat! Fie-Vă milă de cauza noastră, recunoaşteţi sfintele noastre năzuinţe şi scopul ce-l legăm de acest edificiu. Jertfiţi, din cele ce V’a dat Dumnezeu, un obol pentru promovarea chestiei curat naţionale! Nu suferiţi ca să rămânem în nedumerire şi de batjocura inamicilor noştri!
Ajutaţi-ne cu cât puteţi, ca şi noi să rădicăm pe urmă fruntea cu mândrie pe arena luptelor naţionale şi să demonstrăm că „Românul nu mai piere” cât timp poartă în inima sa cuvintele sus citate ale nemuritorului Alecsandri. Sume oricât de mici sunt bine primite. În special donatorii a cel puţin 200 corone se vor înscrie ca ctitori pe placa de marmoră cu litere de aur spre veşnica amintire. Afară de aceasta, rugăm cu insistenţă pe domnii autori, editori, librari, ş.a., pe orice român binevoitor, de a contribui cu cărţi, reviste, etc., spre sporirea bibliotecii noastre.
Este ştiut că o bibliotecă bună e unul din mijloacele cele mai eficace pentru răspândirea culturii şi luminii. Rugăm a binevoi să adresaţi ajutoare în bani către casierul cabinetului de lectură Sentinela, dl. George Botezat, secretar comunal în Vatra-Dornei (Bucovina), iară cărţi şi reviste la adresa d-lui Marceliu Marcianu, medic veterinar, bibliotecarul cabinetului.
Vatra-Dornei, în Octombrie 1900”.
Din comunele bucovinene învecinate, dar şi de la cele aflate peste graniţă, Dorna Arini şi Şaru Dornei, Vasile Deac, Gheorghe Boncheş şi Ilie Odochian au adunat fonduri menite să susţină edificarea Palatului Naţional Român din Vatra Dornei şi să se doteze Cabinetul de cetire cu publicaţii şi carte românească, precum şi toate cele necesare desfăşurării activităţilor culturale în bune condiţii.
Au fost cumpărate cărţi editate la Cernăuţi, dar s-au procurat ziare şi lucrări interzise, publicate în Regat, pentru bucuria inimii şi luminarea minţii, toate aduse în traiste ori desagi şi trecute peste graniţă pe cărarea cucului, adică pe potecile ascunse ale munţilor. După inaugurarea Palatului Naţional Român, imobil „cu opt odăi la etaj şi şapte la parter”, la finele anului 1901, activitatea culturală a cunoscut o dezvoltare fără precedent, chiar dacă aceasta nu era privită cu ochi buni de autorităţi şi mai existau unele piedici.
La dispoziţia Cabinetului de cetire Sentinela erau puse trei încăperi de la parter (unde erau depozitate aproximativ 1.000 de lucrări tipărite în limba română, majoritatea dobândite prin donație), alte două camere fiind rezervate pentru muzeul de antichităţi istorice şi etnografice; camerele de la etaj erau rezervate pentru protocol şi cazarea unor oficiali (oameni politici şi din conducerea Fondului Religionar).
Palatul Naţional va găzdui manifestări culturale (serate muzicale, piese de teatru, momente de cenaclu și seri de cetire, sesiuni de comunicări ştiinţifice), dar şi întruniri politice cu caracter moderat, pentru cultivarea şi păstrarea sentimentului naţional. Declanşarea Primului Război Mondial face ca destinaţia Palatului Naţional Român să fie schimbată conform cu noile cerinţe. Asociaţia Sentinela ia iniţiativa protejării inventarului, aşa că o mare parte din exponatele muzeului şi a fondului de carte vor depozitate în mai multe lăzi mari şi date în grija familiei Eugenia şi Samuil Ioneţ şi la o parte din membrii societăţii.
În clădirea rechiziţionată de armată se înfiinţează la data de 29 noiembrie 1914, în spaţiile de la parter, o „ospătărie poporală unde se poate servi zilnic un prânz constând dintr-o farfurie cu supă, carne (100 gr.) şi o bucată de pâine ori un gulaş cu mămăligă la 40 helleri per porţie, precum şi un pahar de ceai sau de lapte (150 gr.), pâine contra 12 helleri per porţie”, iar la etajul clădirii va fi amenajat un spital pentru copiii refugiaţilor de la Cernăuţi.
Din toamna anului 1915 clădirea Sentinela va găzdui o parte a comandamentului Corpului 11 de armată austro-ungar din Lemberg, deoarece amplasarea ei o ferea de loviturile artileriei ruse de pe Bârnărel. După război s-a încercat refacerea bibliotecii în spațiile amejatate pe grabă la parterul clădirii, dar puţine din cărțile date în păstrare au mai putut fi recuperate, cele mai multe din exemplarele valoroase au dispărut pentru totdeauna în vâltoarea evenimentelor sau au ajuns în colecţii particulare.
Printr-un scenariu asemănător a trecut fondul de carte în perioada 1943-1945, când au ars ori s-au furat multe volume, precum şi în perioada comunistă, deoarece multe cărţi erau considerate incomode. E inutil să mai spunem că soldaţii armatelelor în retragere nu ar fi avut nevoie de un bagaj suplimentar de cărţi în graba lor, mai ales că mulţi dintre ei nici nu ştiau să citească, deci nu pot fi acuzaţi că ne-ar fi golit ei tot inventarul.
După ce a trecut printr-o reparaţie capitală, clădirea Sentinela a fost folosită în diferite scopuri: învățământ școlar (1950-1960), cămin/grădiniţă cu program prelungit (din 1960), iar din anul 1975 își reia destinația inițială, cea de bibliotecă publică. În anul 1992 biblioteca primește denumirea Biblioteca „G.T. Kirileanu”. În acest spaţiu sunt expuse astăzi un număr de 64.500 unităţi (lucrări în limba română) şi peste 1.600 cărţi străine.
Gazdele sunt doamnele Nicoleta Todașcă şi Simona Iftimuț, două prezenţe plăcute şi amabile care te vor ghida cu plăcere în lumea minunată a cărţilor, lumina minţii noastre. Clădirea Sentinela şi-a atins aşadar destinul, noi trebuie numai să păstrăm intactă această moştenire. Sper să şi reuşim.
Pe frontispiciul clădirii stă scris: „ÎN UNIRE E PUTERE – 1901”. Legendele urbane spun multe despre această inscripţie, însă adevărul este că împăratul Franz Joseph nu a văzut-o niciodată. Moşul Franz nu venea la Dorna la schi, nici la băi. A văzut-o în schimb arhiducele Karl Franz Joseph (Carol I al Austriei), viitorul împărat (din 1916). Prima dată la vizita din decembrie 1914 şi de câteva ori după aceea. Nu l-a deranjat inscripţia respectivă din mai multe motive: aducea foarte bine cu sloganul imperial Viribus Unitis (Cu forțele unite) şi, aflat în război cu rușii, avea mare nevoie de români.
Lasă un răspuns