Cedarea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ținutului Herţei fără luptă, în iunie 1940, rămâne cel mai dureros moment pentru mentalul colectiv românesc. S-a scris mult despre ceea ce s-a întâmplat atunci, aflăm şi astăzi date noi din arhive, încercându-se să se explice conjunctura, motivaţiile, cauzele şi împrejurările, precum şi consecinţele mai ales a evenimentelor petrecute în urmă cu 76 de ani.
Evenimentele acelea au şi astăzi efecte pe harta Europei, pactul Ribbentrop-Molotov, atât de păgubos pentru omenire, este pe deplin în vigoare din punctul nostru de vedere. În esenţă, aceste mărturii ale documentelor existente în diferite faze de cunoaştere demonstrează lipsa completă de pregătire a României pentru timpurile pe care le trăia. Exemplul cel mai clar este faptul că vestea ultimatumului sovietic îi surprinde năucitor pe toţi responsabilii naţiunii, de la Rege la Consilierii săi, de la miniştri la generalii Armatei.
Se pare că toţi aceşti „bărbaţi de stat” trăiau în altă lume. Ne întrebăm şi astăzi, oare nu auziseră de pactul de neagresiune semnat cu un an înainte de Germania lui Hitler şi Rusia lui Stalin? Este adevărat că Basarabia avea clauzele secrete, dar totuşi era nevoie de o analiză minimă a consecinţelor unui asemenea act ce privea împărţirea sferelor de influenţă între cele două puteri totalitare.
Cu siguranţă că dacă se făcea, ducea la un singur răspuns, acela legat de existenţa unei ameninţări mortale la adresa României Mari. Erau nişte realităţi care ne duceau la concluzia de mai sus având în vedere ocuparea Poloniei de germani şi de ruşi în deplină colaborare şi prăbuşirea Franţei, cu două săptămâni înainte de ultimatumul sovietic. În final, acei conducători erau obligaţi să sesizeze că România era singură între Hitler şi Stalin, iar cererea de evacuare a teritoriilor româneşti nu trebuia să surprindă pe nimeni, ba dimpotrivă trebuia să-i mobilizeze la cele mai potrivite măsuri de ripostă.
În aceste condiţii, evident, convocarea Consiliului de Coroană de două ori apare ca un gest de teatru bulevardier, o ocazie foarte bună ca toată lumea să se lamenteze, iar Regele nu a scăpat ocazia să arunce vina asupra membrilor Consiliului pe care îi acuză de laşitate, deşi avizul lor era doar consultativ.
Situaţia politico-militară în Europa între 1939 şi 1940
Poziţia conciliantă a Franţei şi Angliei în faţa deselor încălcări de către Germania a Tratatului de la Versailles l-a îngrijorat pe Stalin, suspicios din fire, în privinţa unei înţelegeri între Hitler şi puterile vestice, îndreptată împotriva Rusiei. Tocmai de aceea, paralel cu susţinerea politicii de securitate colectivă şi lansării ideii de largi fronturi populare antifasciste, Stalin nu uită să trimită semnale discrete Berlinului, menite să indice părţii germane o posibilă schimbare de atitudine din partea sovietică.
Ocuparea Cehiei de către Hitler (15 martie 1939) le-a dovedit liderilor occidentali că ocuparea prin forţă a noi teritorii va continua. Începuse a se auzi zvonuri despre pretenţiile teritoriale ale Germaniei în Polonia. În vara anului 1939, poziţiile principalilor factori de putere din Europa se cristalizaseră, avantajată fiind în orice situaţie Uniunea Sovietică.
Anglo-francezii nu mai puteau miza, realist vorbind, pe bunăvoinţa Germaniei care era hotărâtă să atace Polonia, chiar cu riscul declanşării unui război generalizat. La 23 iulie 1939, Parisul şi Londra îşi dau acordul pentru începerea discuţiilor între delegaţiile militare ale Franţei, Angliei şi Rusiei care vor avea loc la Moscova. Convorbirile încep sub auspicii proaste, rangul mic de reprezentare a indicat ruşilor lipsa de interes a guvernelor occidentale de a ajunge la un acord.
Cel mai avantajat era Stalin, nefiind ameninţat de factorul timp. În acest context, Hitler, presat de apropierea datei de 1 septembrie, îi scrie personal lui Stalin, rugându-l să-l primească cât mai repede pe ministrul său de externe, Ribbentrop. Aşa s-a ajuns la Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov pe 23 august 1939, act care a provocat consternare şi îngrijorare în toate mediile diplomatice şi în rândul opiniei publice mondiale.
Semnificaţia pactului pentru România
Pentru România, foarte gravă nu era semnarea pactului în sine, cât mai ales articolul 3 din protocolul adiţional secret, negociat între Molotov şi Ribbentrop, care prevedea: „în privinţa sud-estului Europei, din partea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germană declară total dezinteres politic faţă de aceste regiuni”. Ambiguitatea redactării acestui articol va duce în timp la interpretări diferite din partea celor doi semnatari. Pentru Hitler „dezinteresul” se referea strict la Basarabia. Pentru partea sovietică tocmai acest plural (regiuni) va constitui temeiul solicitării Bucovinei (datorită lui Hitler doar nordul ei) teritoriu ce nu era prevăzut în articolul 3, mai sus amintit.
Anul 1940 a stricat planurile sovietice. Germania cucerise Polonia în doar două săptămâni, iar la 1 septembrie 1939 a declanşat Al Doilea Război Mondial şi ulterior în mai-iunie 1940, armata franceză, considerată cea mai bună din lume, a căzut într-o lună în faţa lui Hitler. Rusia se vedea confruntată, la sfârşitul lui iunie 1940, cu o Germanie atotputernică pe continent, care, în afara Poloniei şi Franţei, mai ocupase Olanda, Belgia, Norvegia, Danemarca, Iugoslavia şi Grecia şi a mai atras în sfera ei de interese şi state ca Italia, Ungaria, Slovacia şi Croaţia.
Pe de altă parte, nici Rusia nu neglijase să obţină profilul târgului încheiat cu Hitler. Aşa se face că pe 17 septembrie 1939 Armata Roşie intră în Polonia sub pretextul „eliberării Ucrainei şi Bielorusiei de est”, în realitate pentru a pune în practică articolul 2 al protocolului adiţional secret, care prevedea împărţirea statului polonez între Germania şi Rusia.
Urmează statele baltice (Estonia, Letonia şi Lituania) pe care sovieticii le constrâng să semneze tratate de asistenţă mutuală (septembrie-octombrie 1939), prin care erau obligate să consimtă la staţionarea forţelor militare ruseşti pe teritoriul lor, independenţa lor luase sfârşit, în august 1940, ele fiind anexate de U.R.S.S. Cu Finlanda lucrurile au mers mai greu, fiind necesar un istovitor şi lung război (având în vedere disproporţia forţelor) adică 30 noiembrie 1939 – 12 martie 1940.
Imediat după încheierea păcii cu guvernul de la Helsinki, pe 29 martie 1940, Molotov, vorbind în faţa Sovietului Suprem, abordează şi problema Basarabiei, menţionând că Uniunea Sovietică nu recunoscuse niciodată „cucerirea” ei de către România, dar că, momentan, guvernul sovietic nu-şi propune rezolvarea situaţiei prin mijloace militare.
O frumoasă lectie de istorie, demna de retinut si transmis si altora. Din păcate istoria este la un pas sa se repete si cei care ne conduc nu realizează acest pericol. In jocul marilor puteri nu suntem decat un pion caruia i se baga in cap ca este cea mai importantă piesa. Românii pot izbîndi numai prin ei însăși.
Mda, imi plac lectiile de istorie si le urmaresc oriunde aflu despre acestea, intamplator, o lectie … *re-copiata si re-transmisa* pentruca asta e, doar NOI, nu invatam nimic. Astazi, nu mai vorbim prea mult despre cel care a fost *seful statului*, Carol II, *Un om cu grave carente psihice si educationale. Inclinat spre anturaje dubioase si afaceri ilegale pe spatele propriului popor. Atras de femei de moravuri usoare si de bordeluri, fara a avea importanta calitatea prostituatelor care ii ajungeau in asternut*. Acesta a fost omul care trebuia sa vegheze siguranta Statului Roman, se pare ca *istorici de ocazie au subit amnezie* la aceste amanunte. Romania, a ajuns la cheremul oricui in acea vreme. Din pacare, cel care i-a urmat, nu a facut prea multe lucruri bune pentru romani si Romania, iar la sfarsit de razboi, a predat *mai devreme Romania rusilor*, ca apoi, aflat in exil, tot el sa fie suparat ca *statele occidentale nu vor sa i-a legatura cu el, cum naiba daca a creat rusilor un culoare liber de cateva sute de kilometri in *defavoarea aliatilor*. Pentru predarea fara lupta a Romanie rusilor, astazi este recompensat gratis, cu un *adevarat cult al personalitatii de catre TVR pentru care si Ceausescu ar fi invidios. Istoricii de astazi insa au amnezie subita iar noi romanii, nu vrem sa invatam *nici-o lectie a istoriei si probabil, prostia ne va costa din nou. Urmaresc oriunde apara *lectii de istorie romaneasca si ma mir cum romanii, nu reactioneaza cand le sunt prezentate *lectii de istorie cu *unele momente sterse din memoria istoriei*, iar romanii, nepasatori accepta.
Au cazut state mai dezvoltate. Orice orentare se lua atunci ambele erau defavorea Romaniei deorice inca nu se stiea sfarsitul. Cu toate ca au fost intoarse armele Romania nu a fost considerata ca participanta la lupta de infrangerea Germaniei,din contra Franta a participat fiind eliberata de americani. Dupa razboi multi viteji se arata. A fost a cea dezamagire atunci ,ce facem acum ca nu suntem intr-o situatie mai buna?