Teroriștii nu au reușit să ne facă să tăcem decât un minut!

Corespondenţã de la Strasbourg

Trebuia sã fie o searã de vineri ca oricare alta. O searã plãcutã de toamnã când mulţi parizieni se plimbau pe malurile Senei, alţii erau la terase şi restaurante cu familiile şi prietenii lor, unii se delectau cu un spectacol al Operei din Paris sau admirau oraşul din Turnul Eiffel. Alte câteva mii de francezi erau la meciul amical Franţa – Germania desfãşurat pe Stade de France.

Trebuia sã fie o searã de vineri obişnuitã. Barbaria a nimicit însã pentru câteva ore bune acea joie de vivre (n.r. bucuria de a trãi) atât de specific poporului francez. Un popor ale cãrui valori de libertate, egalitate şi fraternitate stau înscrise pe frontispiciul umanitãţii. Franţa a fost lovitã vineri searã pentru a douã oarã în acest an de mâna înarmatã a extremismului religios. O ţarã care a dus o adevãratã politicã culturalã şi civilizaţionalã a porţilor deschise a cãzut victima propriei deschideri, zic unii, sau a propriilor acţiuni derulate în zonele de conflict din Orientul Mijlociu, spun alţii.

Terorismul nu a reuşit însã sã îngenuncheze naţiunea care i-a dat umanitãţii pe Napoleon, Victor Hugo, De Gaulle ori Jean Monnet sau i-a gãzduit pe Eugen Ionescu şi Brâncuşi. Poporul francez este în doliu, îi plânge pe cei care au plecat din rândurile sale vineri searã şi se îngrijeşte de cei rãniţi. Dar este conştient cã viaţa trebuie sã meargã mai departe şi cã a face din aceste acte teroriste un simbol al temii şi a întrerupe activitãţile cotidiene ar fi o mare greşealã.

Luni, la ora 12:00, s-a ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor de la Paris în marile oraşe ale Franţei, în universitãţi, spitale sau multinaţionale. Mesajul transmis a fost acelaşi: teroriştii nu au reuşit sã ne opreascã din ritmul de viaţã obişnuit decât 1 minut, nu am tãcut decât pentru 1 minut. Obiectivul terorismului este haosul, iar cel mai bun rãspuns oferit acestui mecanism al terorii este sã continuãm sã trãim frumos şi sã ne îndeplinim în continuare misiunile cu pasiune, energie şi cu un plus de prudenţã. Nu trebuie sã cedãm în faţa violenţei. Dacã libertatea ne este atacatã, o vom apãra împreunã.

Ca student român în Franţa, recunosc cã am simţit teamã dupã evenimentele de vineri searã, nu atât pentru mine, cât pentru familia şi prietenii mei care, îngrijoraţi fiind, mi-au scris de cum au vãzut ştirea la televizor, deşi ştiau bine cã nu eram la Paris, ci la Strasbourg. Şi mi-am dat seama cã acesta ar putea fi un preţ pe care eu, la fel ca alţi studenţi români sau strãini, am putea sã-l plãtim pentru cã ne formãm într-o ţarã deschisã cultural, „civilizatã”, cum îi place românului sã spunã.

Dar am realizat mai apoi cã teama nu este niciodatã un motiv pentru a renunţa, ea poate fi doar o scuzã. Iar modul în care se raporteazã francezii la aceste fapte îmi întãresc aceastã convingere, viaţa trebuie sã meargã mai departe, nu ne putem opri din studiat, cântat, plimbat, mers la teatru sau la un meci de rugby pentru cã am putea fi în orice moment ţinta unor devieri ideologice sau religioase care nu pun preţ pe viaţã.

Mai mult ca niciodatã, francezi, români, spanioli, italieni, belgieni, americani sau orice altã naţionalitate, trebuie sã ne adunãm în jurul marilor valori ale umanitãţii pentru cã un asemenea eveniment se poate produce oriunde și oricând. Iar cum zicea Antoine de Saint-Exupery, nu pui temelia libertãţii atunci când îi împuşti pe cei ce gândesc altfel decât tine.