Din ce în ce mai des ne plângem, atât la nivel individual, dar şi colectiv, de lipsa din ce în ce mai acută de normalitate. Nimic nu mai este în tiparele generaţiilor actuale şi, cu atât mai puţin, a generaţiilor părinţilor şi bunicilor noştri. Speranţele anilor ’90, câ odată scăpaţi de pandemia comunistă vom „înflori” în democraţie, s-au dovedit nu numai iluzii, ci un obiectiv ce se depărtează de noi cu viteze astronomice.
Banul a făcut întotdeauna diferenţa, dar valorile individuale şi colective aveau alte criterii de evaluare, peste care influenţa banilor nu putea trece. Evenimentele, din perioada 1989-1990, din estul Europei comuniste, au fost „elaborate” şi puse la punct cu mult timp înainte de declanşarea lor de către cei care construiau o nouă ordine mondială, dictată de trusturile corporatiste. Aşa a apărut teoria globalizării. Capcanele întinse omenirii au fost şi sunt atât de multe, încât nu ştiu câţi ani vor mai putea trece până le vom descoperi pe toate, dacă vom reuşi vreodată.
Şi totul are la bază un vis al omenirii dintotdeauna: libera circulaţie! Nici un alt deziderat al omenirii nu a fost mai scump plătit ca acesta. Şi istoria civilizaţiei e dovada. Nici o altă teorie economică de până acum nu a cochetat până acum cu acest concept. Era periculos pentru cele 2 sau 3 modele economice, ce se bazau pe „blocuri” de ţări, care le aplicau regional şi nu global. Noul model, transnaţional, va transforma radical, în mileniul 3, ordinea mondială, atât social, cât şi politic.
Rezultatele, după mici ezitări, au început să dea roade. Bucuroşi că putem merge în orice colţ al Terrei, nu numai în vizită, ci şi ca liberi profesionişti, am acceptat să sacrificăm totul: familie, credinţă, ţară, istorie! Totul! Atracţia banului a fost momeala. Ca păsările de noapte, care nu văd nimic ziua, ne-am luat zborul în cele patru zări, lăsând în urmă o imagine apocaliptică. Regiuni întregi depopulate. Familii întregi destructurate, cu copii abandonaţi total de părinţi, în cel mai bun caz lăsaţi în grija bătrânilor neputincioşi, cupluri definitiv destrămate după mulţi ani de căsnicie.
Actualul exod depăşeşte cu mult ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, când America era sufocată de cei de pe continentul european. Bazându-ne pe o altă capcană, cea informatică, care ne asigură online legătura cu cei lăsaţi acasă, am zbughit-o oriunde am avut impresia că ne vom căpătui mai repede. Şapte sau opt copii din 10 spun fără să clipească că vor să plece din ţară! Se cumpără elevi pentru şcolile din vestul Europei!
Studenţii abia aşteaptă să se vadă cu diploma în mână, ca să poată pleca. Specialiştii în toate domeniile au plecat şi pleacă. Au rămas cei care au avut şansa să prindă un loc de muncă mai bine plătit sau cei pe care vârsta i-a descurajat să mai plece. Pe la 1711, Voltaire spunea: „în orice rău este întotdeauna şi un bine”. Numai că acum, după 300 de ani de la această afirmaţie, se impune din ce în ce mai strident redefinirea binelui. Dar pe ce criterii?
Cine mai are curajul şi autoritatea să le enunţe? Şi cine să le aplice pentru formarea noilor generaţii? Şcoala? Puţin probabil. Intrată în era informaticii (o altă capcană), şcoala are din ce în ce mai puţine pârghii asupra elevului care ştiind că găseşte totul, fără efort, pe Net, ignoră informaţia directă, comunicată de dascăli. Biserica? E o mare întrebare! Nici ea nu mai are autoritatea de altă dată şi jocul politic şi economic din ultimele decenii i-au ştirbit mult din încrederea acordată, nu clamată.
Exodul acesta de la est la vest şi de la nord la sud, a făcut ca religii antagonice şi în trecut, dar şi în prezent, să îşi aducă în zone tradiţionale de-a lungul istoriei de reprezentanţi ce cred că vor fi miscibili în contextul regional, dar nu îşi dau seama de efectele pe termen lung. Convertirea, care era o raritate şi cu mari implicaţii asupra familiilor, atunci când avea loc, acum începe să devină normalitate. Spre ce se îndreaptă generaţiile viitoare? Strămoşii lui Brâncoveanu, care s-a sacrificat şi el şi fii lui pentru ortodoxie, ce religie vor avea peste 50 de ani?
Lipsa reperelor a dus şi va continua să ducă la dispariţia normalităţii şi la debusolarea continuă a individului. Dar cei care au pus în practică acest model de societate, au mizat, printre altele, şi pe dorinţa permanentă a omului de informare. Bumul informatic la care suntem supuşi, are o limită psihologică peste care reacţiile individuale nu mai pot fi controlate. De aici, ca o primă consecinţă, apar şi manifestările violente de la vârste din ce în ce mai mici. Pasul următor e mult mai uşor de obținut: grupuri de astfel de indivizi sunt abil manevrate şi organizate în structuri teroriste care, la comandă, pot destabiliza o zonă sau alta, în funcţie de ce interese există într-un moment sau altul.
Telefonul! Ce invenţie! În 1876, Graham Bell, din dragoste pentru soţia sa, care avea o deficienţă majoră de auz, a inventat primul aparat care permitea transmiterea vocii la distanţă. Cum ar reacţiona Graham Bell, azi, la vederea unui telefon mobil? Dar la sumedenia de aplicaţii pe care le găsim pe aceste telefoane? Un singur telefon poate hotărî soarta unui individ sau a unei regiuni, populaţii întregi putând dispărea pentru totdeauna. Invenţii epocale în istoria civilizaţiei ajung în mileniul 3 să fie cu efect pervers pentru individ sau colectivitate, chiar dacă atunci când au apărut, au fost un mare pas înainte pentru omenire.
Şi-ar fi imaginat, acum 200 de ani, îm 1804, Richard Trevithick, inventatorul primei locomotive, că trenul va fi folosit ca vehicul de transport şi producere a atentatelor de la Madrid? Cotat atât amar de vreme ca cel mai sigur mijloc de transport, azi, chiar dacă modernizarea lui a dus la obţinerea unor viteze ce concurează avionul, mulţi îl privesc cu alţi ochi. Aproape nimic din ceea ce considerau prin anii ’90 că reprezintă normalitatea, nu mai stă „în picioare” sau se clatină gata să cadă. În acest context, în care „tăvălugul globalizării” striveşte aproape tot peste ce trece, unde ne aflăm noi? Pe nicăieri! Uităm, sau nu ştim, că în istoria noastră am avut un singur „proiect” ce a fost transmis de la o generaţie la alta până la înfăptuire: Unirea!
De atunci, nu am mai fost capabili să producem nimic pe termen mediu şi lung. Şi nu e de mirare. Cu o clasă politică a cărei linie de orizont nu a fost niciodată mai sus de „genunchiul broaştei” şi care nu a avut ca obiectiv decât devalizarea României, era greu de obţinut realizarea consensului naţional pentru proiecte de ţară. Aşa că orbecăim, de colo-colo, neştiind încotro ne va duce valul. Niciodată, pe timp de pace, nu am fost mai expuşi ca în acest moment şi dacă în următorul deceniu nu ne vom dezmetici cu adevărat, primul secol al mileniului 3 va fi complet ratat!
Ce le vor povesti viitorii bunici nepoţilor secolului al XXII-lea? Sau îşi vor aminti şi ei justificările lui Napoleon, care spunea: „istoria este minciuna la care am convenit cu toţii”.
Lasă un răspuns