A început numărătoarea inversă pentru pădurile din Bucovina

Argumente pentru apocalipsa lemnului

Sunt foarte puțini oameni din județ care realizează adevărata dimensiune a acestui atac fără precedent asupra pădurii. Și nu numai asupra pădurii, ci a economicului, și în mod direct, asupra laturii sociale a acestui județ. Când scriam în urmă cu câteva luni că este un atac la siguranța economică și socială a acestui județ, unul fără precedent, unii au crezut că e doar o exagerare gazetărească, însă lucrurile chiar așa stau. Ce resurse are până la urmă județul Suceava? Avem petrol, gaze de șist?

Avem lemn, o brumă de turism, și cam atât. Deși pădurile au scăpat în regimul ceaușist ca să devină monedă de schimb pentru datoriile externe pe care dictatorul se ambiționase să le plătească, datorită pasiunii acestuia pentru vânătoare (Ceaușescu știa că fără păduri nu există vânat), jaful pădurilor după ’89 echivalează din punct de vedere financiar cu 400 de ani de asuprire turcă, rusească şi austro-ungară.

Nimeni nu a luptat cu adevărat împotriva acestui jaf, nici Statul, nici presa, nici societatea civilă, nici Asfor-ul (sindicatul lemnarilor). Inundațiile aduc, de obicei, în atenția presei și a opiniei publice problema defrișărilor, dar doar pentru câteva zile, apoi aceasta dispare din nou, alt subiect devenind de actualitate. Parlamentarii, președinții de consilii județene, se fac că plouă, deși totul se întâmplă sub nasul lor. Culmea, ca om de presă, mai primești încurajări din partea lor, de genul “Dă-i înainte!”, ca și cum e doar problema noastră să tot sesizăm abuzurile sau pericolul care ne paște, și nu și al lor, al celor care pot cu adevărat face ceva.

Am mai spus-o și o repet: Suceava va ajunge în scurt timp să se numere printre județele sărace ale țării! Și asta deoarece resursa principală, lemnul, pleacă din județ fără să lase prea mare profit în urmă. Lanțul calamităților este unul uriaș. Capul de listă este reprezentat de dramele ecologice care pot rezulta de pe urma dispariției atâtor păduri. În 2-3 ani, dacă un vânt puternic se abate asupra zonelor în care s-a defrișat masiv, nu mai rămâne nimic în picioare. Au fost mulți specialiști care au atras atenția asupra peisajului de stepă pe care începe să-l capete relieful românesc, însă cine îi bagă în seamă?

Marile corporații și-au infiltrat formatori de opinie, favorabile propriilor lor afaceri, nu numai în politică, ci și în rândul reprezentanților așa-zisului sindicat al lemnarilor, printre profesorii universitari, care le “șterg creierul” studenților, spunându-le că “e bine dacă s-ar scădea vârsta de tăiere la 90 de ani”, ca să nu mai vorbim de ministere sau poate chiar guvern. Recent, un deputat al “verzilor” austrieci, declara: “Ce să vă fac, dacă aveți lemn ieftin și guvern ieftin?”. Omul ne-o spunea pe șleau, cam care e problema noastră, arătându-se totodată contrariat de faptul că televiziunile românești îl caută să-și exprime părerile față de ce fac confrații lui în țara noastră, și nu guvernanții noștri (!?).

Pădurea nu este apărată de nimeni în momentul de față. Industria lemnului, cea care oferă unul dintre cele mai rapide profituri, va înceta în momentul în care va dispărea și ultimul copac din județ. Iar dacă ținem cont de capacitățile de tăiere actuale, 10 ani de zile ar putea părea prea mult. Poate că aici trebuie să și ajungem, adică să rămânem fără copaci, apoi să ne creem un sistem de protecție, până crește o generație nouă de pădure. Nu așa s-a întâmplat și cu invazia Daciei? “Eldorado-ul” aurifer i-a făcut pe romani să se retragă de-abia după ce și-au dublat grosimea monezilor. Cine știe, fără această goană după aur a romanilor n-am fi ceea ce suntem astăzi.

Prețul mult prea mare pe care-l plătim astăzi datorită jafului pădurilor, ar putea să-și spună la un moment dat, în viitor, cuvântul. Și nu neapărat într-un sens pozitiv. Depopularea zonelor la care este supus acest județ, din cauza lipsei locurilor de muncă, a creat o dezrădăcinare fără precedent a sucevenilor, și implicit a dornenilor de pe văile în care s-a exploatat lemnul. S-a atacat profund, și poate iremediabil, un mod de viață, un ciclu care era autentic românesc. Dacă adăugăm la acestea moralul zdruncinat al acestor oameni, frustrarea de a fi nevoit să pleci din țară, dintr-un loc în care “pădurea cade pe noi”, fiind exploatată de străini, ca să nu mai vorbim de banii care iau drumul băncilor din afară, în loc să fie folosiți de către noi, în școli, străzi, spitale, toate acestea la un loc, duc la disoluția unei națiuni.

O regiune istorică își va pierde, în final, identitatea datorită hapsânelii unor industriași, dar și a faptului că cei care ar trebui să ne apere, Statul și politicienii, ori sunt cumpărați, ori lipsiți de pregătire și de patriotism.

Iminentul faliment al procesatorilor autohtoni

Agenții economici cu capacitate mică vor dispărea în curând, urmând calea falimentului, ca și fabricile mari și medii. Sunt ultimele spasme ale industriei autohtone a lemnului. Lemnarii mai au o lună la dispoziție pentru a-i convinge pe cei de la Direcția Silvică Suceava să reseteze prețul de pornire la licitație, cel puțin la nivelul anului 2012. De vreme ce din partea politicului nu primesc nici un ajutor, acestora nu le rămâne decât să se lupte singuri împotriva lucrurilor care sunt în detrimentul lor, și care, toate la un loc, îi duce la faliment sigur.

Atmosfera în rândul lemnarilor este extrem de tensionată. Acest lucru se simte în timpul licitațiilor, precum și de fiecare dată când aceștia se întâlnesc. Secretarul de stat le-a promis o întâlnire după data de 20 septembrie, iar până la finalul lunii va exista o întâlnire cu șefii Direcției Silvice. Totul se învârte în jurul acestui preț de pornire la licitație, pe care mulți îl consideră nefundamentat și nejustificat, dar din apelurile pe care aceștia continuă să le facă către clasa politică, sunt acelea legate de limitarea HolzIndustrie, firmă care absoarbe o cantitate prea mare de lemn din ceea ce oferă acest județ.

Este o situație de încremenire în acest moment, însă atmosfera clocotește. De unde va veni minunea de a stopa dispariția firmelor lor? Cine își va asuma răspunderea? Cum se va ieși din impasul cu prețul? Ce va rezolva acest an electoral, extrem de delicat dealtfel? Sunt întrebări pe care și le pun toți. Răspunsurile există, iar acestea vor veni, ca și soluțiile, în momentul în care toți vor ieși din această amorțeală și se vor uni pentru a salva ceea ce se mai poate salva.