La ce tip de campanie ne-am putea aștepta de la „eternii candidați”?

“Dacă vrei să înşeli lumea, înşal-o gros”

Încerc în articolul de faţă să înţeleg mecanismul care îi împinge pe unii (mai mereu aceiaşi), ca, o dată la 4 ani, să se implice electoral, încercând să ne convingă că pot da un alt curs unui orăşel aflat de mult în derivă. Într-o societate care-i învaţă pe toţi oamenii că puterea este o mare valoare sau că întreaga energie trebuie să ţi-o canalizezi pentru a avea succes, să nu rămânem surprinşi dacă vom asista vara aceasta la cea mai dură şi mizerabilă campanie electorală din ultimii 26 de ani.

“Dacă vrei să înşeli lumea, a zis un filosof, înşal-o gros, că subţire nu ţi se prinde”. Vorba asta se potriveşte de minune atmosferei premergătoare campaniei electorale. Personaje care nu s-au deconectat de vreo 16 ani de zile de la politică par să fi intrat din nou într-un fel de febră a alegerilor, de parcă doar pentru asta ar trăi. Dacă pentru unii e vorba doar de adrenalină, iar pentru alţii doar despre putere de dragul puterii, e posibil ca de data aceasta să ne confruntăm şi cu candidatul care vrea să se salveze financiar.

Și aici nu e vorba despre cel care are ca unic interes să iasă cu bani din campanie, încercând să mai ia din voturile unui anumit candidat, ci despre cel care nu mai vede nimic altceva care să-l scoată dintr-o criză, în afară de banul public. Neavând dovezi pentru a bănui pe cineva anume, renunţ la a face orice fel de speculaţii. Grupuri de interese au roit şi roiesc în jurul administraţiilor publice, aşa că de ce ar face Dorna excepţie

Diverse grupuri, autointitulate politice, par mai degrabă înclinate spre obţinerea de influenţă decizională, pentru satisfacerea propriilor nevoi financiare. Cine, cum, când, s-a văzut, iar dacă tiparul se repetă, se va vedea în timp, evident, în funcţie şi de cine va câştiga nu numai fotoliul de primar, ci şi majoritatea în consiliu.

Teoriile conspiraţionale care au ca temă exact acest ultim aspect mă fac şi pe mine să zâmbesc, părându-mi cel puţin bizare, atâta timp cât, la cum arată Dorna, dacă nu ca un cadavru, ca un muribund sigur, e ca şi cum ai încerca să-i scoţi unui mort din gură cei doi-trei dinţi de aur pe care-i are sau să-i furi ghiulul sau ceasul de la mână, pentru că oricum nu-i mai folosesc la nimic. â

Sau poate mă înşel, iar orăşelul nostru dispune încă de multe resurse.

Dacă “butoiul cu miere”, aşa secat cum e, ar putea avea adepţii lui, nu trebuie neglijată nici categoria celor care se angajează în bătălie pentru putere de dragul puterii. Cel puţin două tabere au acest profil psihologic, implicaţi fiind în campanie până-n gât. Aici intrăm pe teritoriul orgoliilor. Nu se mai pune problema nici de bani, ci de pur… EGO! Taberele, mult mai puţin numeroase la nivel decizional decât s-ar crede, au lideri puternici, bogaţi, extrem de ambiţioşi, iar ceea ce îi mână în luptă nu e doar dorinţa uriaşă de a nu pierde, ci şi faptul că fiecare în felul lui crede că are dreptate.

Ei au “SOLUȚII”. Hoţii virtuali din prima categorie sunt eclipsaţi de aceşti “posesori ai adevărului”. Dacă ne vom trezi ca unii dintre aceştia să aibă ambele profiluri exacerbate, adică şi dorinţa de putere, dar şi pofte financiare, iar dacă şansele grupului pe care-l reprezintă sunt reale, atunci dornenii nu mai au nicio şansă. Aceste alegeri vor creşte şi miza din punct de vedere politic. Pentru cei care n-au mai câştigat fotoliul de primar de vreo 12 ani încoace, lipsind de la “butoane” câteva mandate bune, presiunea e evidentă.

Și asta pentru că în alegeri e vorba de voturi, iar voturile aduc mandate de consilieri locali şi de primari. Obţii puţine, plăteşti politic, adică cu funcţia, indiferent ce nume porţi, câţi bani ai băgat în campanie sau cine te susţine la judeţ. Și dacă iese prost, cel de la judeţ e în aceeaşi situaţie cu tine, aşteptând ca cineva să-i tragă scaunul de sub fund. Și e normal să fie aşa.

Când dai Dorna la “pierdute”, şi nu pentru prima oară, rişti să fii acuzat şi de rea-voinţă, pentru că nu poţi merge la nesfârşit pe mâna unui preşedinte care n-a câştigat niciun rând de alegeri sau cu un candidat care a eşuat nu o singură dată, ci de două ori. Ne lasă rece la urma urmei cine pe cine mazileşte politic după alegerile din vară, important e să nu fie dornenii maziliţi, pentru că minţiţi vor fi, chiar “gros”, aşa cum spune domnul filozof în citatul din deschidere.

Detectorul de minciuni

Când principalele partide politice îşi aruncă în lupta electorală, pentru a treia oară consecutiv, aceiaşi oameni, ce-ai putea să-i mai întrebi la interviuri sau în dezbateri? Poţi foarte bine să pui înregistrările din urmă cu 4 sau 8 ani. E scutită toată lumea de un efort, dar şi de imensul penibil de care unii dintre ei chiar ar avea parte. Și ca să vedeţi că alegătorii nu sunt lipsiţi de imaginaţie, vă pot spune că am primit o propunere, şi anume să folosim detectoare de minciuni, pentru că juratul pe biblie a fost decredibilizat de un fost preşedinte.

Și pentru că tipul de discurs la care asistăm deja de câteva săptămâni intră în categoria “nimic nou sub soare, nici măcar când nu e soare”, adică aceleaşi promisiuni legate de “proiecte”, “accesări de fonduri europene”, “parcuri industriale”, “crearea de locuri de muncă”, pe care le tot aud dornenii de mai bine de 26 de ani, luăm în considerare şi varianta de a spune “pas” acestor alegeri, din punct de vedere mediatic. Cât despre detectoarele de minciuni, ne-ar prinde bine să le putem folosi. Ar merge oamenii pe mâna celui care minte mai puţin.

Depăşind stadiul de glumă, propunerea, năstruşnică cum e, arată nevoia electoratului de candidaţi cinstiţi, mai puţin ipocriţi şi mincinoşi. Românii, cuminţi şi fatalişti de felul lor, păcăliţi de când se ştiu, au început totuşi să realizeze pierderea de vreme cauzată de vorbele lipsite de miez, de promisiunile fără acoperire samd.

De parcă s-ar întreba: “la ce serveşte discuţia de cuvinte, cârcota de vorbe seacă de miez?”. Și nici n-ar greşi. Iar când mai ai de-a face cu prost vorbitori sau cu oameni pe care nici în ruptul capului nu ai cum să-i crezi, atunci chiar că-ţi vine să-ngroşi rândurile refugiaţilor, un românaş în plus la milioanele care au luat calea Europei, câteva sute dintre aceştia fiind dorneni.

Ponegrirea, armă de campanie?

Cel puţin două dintre taberele angrenate în campania localelor ar putea folosi şi “ponegrirea” ca armă electorală. Deşi toate privirile se întorc în momentul de faţă către un candidat şi susţinătorii acestuia, pentru a nu rata momentul declanşării isteriei verbale, nu trebuie neglijate nici acţiunile membrilor celeilalte tabere, care nu vor sta nici ei cu mâinile în sân.

Ca să treci drept curat şi cinstit, trebuie să-i faci pe ceilalţi hoţi. Ca să te creadă lumea de treabă şi om cu suflet, trebuie să-i ocărăşti pe ceilalţi, să le dai în vileag reaua credinţă, viclenia şi „otrava” ce zace în ei. Și pentru ca spectacolul să fie unul şi mai original, actorii principali vor zâmbi cu gura până la urechi, pozând în amabili, civilizaţi, chiar buni creştini, în timp ce “sufleurii” vor da “ce trebuie” în gazete, pe internet sau la radio.

Mizeriile vor fi făcute cu răspândaci, cu postaci, cu jurnalişti care vor executa fidel ordinele pe care le vor primi. Lipsa acestui tip de campanie, sau mai degrabă opusul ei, ar putea reaprinde speranţa că toţi aceştia s-au maturizat şi că sunt capabili, indiferent cine va câştiga funcţia de primar sau majoritatea în consiliu, să lucreze împreună pentru a duce Dorna puţin mai sus în următorii 4 ani.

Diagnosticul va putea fi pus la finalul campaniei şi nu poate fi decât una dintre următoarele două variante: încă 4 ani de vrajbă, ori un mandat în care toate forţele se vor aşeza la aceeaşi masă pentru a vedea ce e cu adevărat de făcut.