Știrile zilei de17 februarie 2025

Plutăritul în Bucovina: date istorice (partea a II-a)

Prima parte a articolului poate fi citită aici.

Dacă pe râul Bistriţa Aurie se puteau efectua transporturi pe toată perioada plutăritului, la debitul normal – de la intrarea ei în Bucovina (la Cîrlibaba) până la confluenţa cu Dorna; pe acest râu se putea efectua plutărit numai în aval de Poiana Stampei până la un nivel mediu al apelor (nu şi în timpul perioadei de secetă din iulie – august); în amonte de această localitate, pe Dorna Mică, dar şi pe Coșna ori Teșna – plutăritul putea fi practicat numai în timpul apelor mari de primăvară, sau după puhoaiele verii – fapt ce a impus construcţia unor haituri (opusturi, stăvilare) – care urmau să stocheze apa acestor pâraie şi apoi, prin deschiderea lor controlată, să fie provocate unde de viitură – care să vină în ajutorul celor care efectuau plutărit pe aceste văi şi, în acelaşi timp, să se asigure necesarul de apă pentru câteva ferăstraie hidraulice şi două mori de cereale.

Doi dintre cei mai importanţi exploatatori de păduri aflate în proprietatea Fondului religios, societatea Philippe & Charles Göetz (Göetz et. Comp. – filiala din Dorna) şi firma lui Aron Katz, au depus începând cu anul 1878, proiecte pentru construcţia unor haituri (klause) pe apele Coşna, Teşna, Izvorul Bancului şi pe Deaca, precum şi pentru concesionarea plutăritului pe aceste ape, pe Dorna şi Bistriţa Aurie. Din anul 1882, plutăritul pe Bistriţa a început a fi preluat de către Societatea Göetz & Comp., care a investit mult în construirea şi întreţinerea fabricilor, amenajând mai multe schele pentru plute şi depozite de lemne, în modernizarea căilor de transport; cu ajutorul Fondului Bisericesc s-au construit sau reconstruit pe fostul amplasament un număr de 7 haituri mari care serveau numai pentru transportul lemnului din pădurile concesionate către această societate.

plutarit_bucovina_2

Pe râul Bistriţa Aurie şi pe Dorna, au fost construite sau reconstruite până în anul 1899 un număr de 8 stăvilare mari pentru crearea undelor de viitură necesare plutăritului, cu o capacitate totală de stocare de 620.000 mc apă. Într-o statistică publicată în 1885 (Hefte der von der k.k. Statistischen Central Kommission), se arată că lungimea totală a căilor navigabile în Bucovina era de 345 km, după cum urmează: Prutul – pe 65,58 km, Ceremuşul Alb – pe 72,18 km, Suceava – pe 111,26 km, Bistriţa pe 63,73 km şi Dorna pe 32,44 km. După datele furnizate de inginerul Josef Opletal, traficul mediu anual de plute pe Bistriţa şi afluenţii săi, în perioada anilor 1906-1910, a fost de 227.512 m3 de lemn, din care 97.352 m3 proveneau din pădurile bucovinene, iar 130.160 m3 din pădurile transilvănene; în aceeaşi perioadă, pe Ceremuş şi Prut, s-a înregistrat un trafic mediu anual de 146.240 m3 lemn, din care 81.032 m3 era reprezentat de plutele formate în Bucovina, iar 64.008 m3 de plutele constituite în afara graniţelor Bucovinei, respectiv în Galiţia.

Plutăritul pe Bistriţa a continuat cu şi mai multă eficienţă după 1918, mai ales că – prin unirea Bucovinei cu Patria Mamă – dispăruse graniţa dintre acestea. În anul 1937, cei mai importanţi co-plutitori de pe Bistriţa Aurie au fost, în ordine: Societatea anonimă pentru exploatarea de păduri şi fierăstraie cu vapor (fostă P&C Göetz & Comp.), apoi firmele N&N Klipper din Vatra Domei cu 52.000 mc, Letea Bacău – 30.000 mc şi Regia Cooperatistă Regna din Vatra Dornei cu 15.000 mc. După anul 1948 transportul lemnului pe râurile din bazinul superior al Bistriţei capătă o dezvoltare mai mare datorită exploatărilor abuzive, impuse de SOVROM pentru plata despăgubirilor de război, precum şi a numeroaselor doborâturi de vânt produse în acea perioadă şi a invaziei de insecte (Limandria Monaha), deosebit de dăunătoare pentru pădurile de molid. Lemnul era transportat în general pe apă, către fabricile de prelucrare din Vatra Dornei, Piatra Neamţ ori Bacău, iar o altă parte a sa (în general buştenii de brad şi molid cu o grosime mai mare de 75 cm sau lemnul de foioase – de bună calitate, sortat după anumite reguli) se preda la depozitele de buşteni înfiinţate în staţiile C.F.R. din Iacobeni, Argestru, Vatra Dornei, Dornişoara şi Floreni, unde se încărca în vagoane, fiind trimis la destinaţie (adică în fosta U.R.S.S.) pe calea ferată.

plutarit_bucovina

În cursul anului 1946 – de exemplu, din zona Vatra Dornei a fost expediat pe Bistriţa, sub formă de plute, 115.957 mc lemn. Din această cantitate a rămas pentru prelucrare la fabricile de cherestea din localitate 40.000 mc (34,5%), restul de 75.957 mc (65,5%) fiind trimis în vale. Construirea pe râul Bistriţa, a barajului de la Bicaz (Lacul de acumulare Izvorul Muntelui) conceput după planurile profesorului Dimitrie Leonida, a dus la sistarea plutăritului în aval de acesta începând cu anul 1960. Ultima plută a trecut peste barajul de la Bicaz la data de 30.06.1960, ora 12.00 şi a fost condusă de plutaşul Vladimir Bricăjan. Plutele au circulat până în anul 1965 pe râul Dorna, iar cele de pe Bistriţa Aurie, care plecau de la Cârlibaba şi de la Ciocăneşti au continuat a fi duse numai până la Vatra Dornei, la fabrica Bernath Andrei (fostă Göetz), unde erau demontate pe vechea schelă, buştenii fiind prelucraţi, încărcaţi pe vagoane şi expediaţi în tară sau la export, în funcţie de comenzi. Ultimele plute au fost duse pe Bistriţa Aurie până la Vatra Dornei (fabrica de cherestea Bernath Andrei) în luna noiembrie 1969, de către Vasile Ciocan, Viorel Drăgan, Nicolaie, Gavril şi Dumitru Moldovan, Gavril Crăciun, Vasile Morar, Octavian Moroşan şi Octavian Ghersar – toţi din Ciocăneşti.

Vechii plutaşi s-au dus rătăcind în umbrele nopţii, iar urmele lor, săpate în drum fără pulbere, sunt azi… năluci pe ape. În ciuda tuturor greutăţilor se mai pornesc plute pe Bistriţa, cel puţin o dată pe an în luna august pentru turiştii veniţi la Festivalul Păstrăvului, căci plutăritul a renăscut de câţiva ani încoace la Ciocăneşti, de când o mână de plutaşi din comună au început să lege iar câteva plute de buşteni şi ies cu ele pe apă, cu speranţa că aceste eforturi vor fi sprijinite şi de cei care au datoria şi puterea (politică) să o facă. Plutăritul în scop turistic şi urmaşul său mai modern, river-raftingul ar putea aduce în zona noastră o sumedenie de amatori, dar mai avem multe de făcut în această privinţă. Mai întâi, să învăţăm ceva de la o comunitate unde plutăritul este promovat şi sprijinit corespunzător, adică cea din oraşul german Schiltach / landul Baden-Württemberg, care doreşte să se înfrăţească cu o localitate de aici (Ciocăneşti sau Vatra Dornei), cu toate că noi nu suntem deloc pregătiţi pentru asta.

2 comentarii publicate:

  1. Viorel

    Cu mulți ani în urmă, prin 1970, am văzut pe malul Lacului Bicaz o schelă abandonată pentru scoaterea plutelor din apă. Era din beton și părea construită după realizarea lacului de acumulare. Ce puteți spune despre această construcție?

  2. Petre

    Plutele soseau pe lacul de acumulare de pe câțiva afluenți din amonte, erau grupate câte 14 sau 16 table și apoi, cu ajutorul unor remorchere, erau duse spre acele schele. Acolo buștenii erau urcați la șosea pe un plan înclinat și încărcați pe camioane, care îi transportau așa în aval de baraj, la fabrica de cherestea. Nu știu cât a durat chestia asta, cred că numai 6 sau 8 ani, deoarece nu s-a mai plutărit mult timp, lemnul fiind încărcat direct pe camioane de la tason, din pădure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *