Unirea Basarabiei cu România – aspecte istoriografice

scris de Ioan Abutnăriței
în Cultural
31 mart. 2014
31 mart. 2014, ora 14:35

basarabia

Unirea – act controversat în istoria românească şi universală

La 9 aprilie (27 martie stil vechi) se împlinesc 96 de ani de când organul legislativ al Basarabiei – Sfatul Țării – a votat unirea cu România. Constituit în noiembrie 1917, ca urmare a revoluției din Rusia, care proclamase principiul ca fiecare popor sau etnie conlocuitoare inclusă cu forța în Imperiul Țarist („temniță a popoarelor”) a cucerit dreptul la autodeterminare, până la separarea și crearea de state independente. Sfatul Țării a împlinit idealul sacru al populației baștinașe a Basarabiei de a trăi împreună cu frații de sânge și de neam într-un singur stat – România.

Primii autori ai temei articolului au fost chiar martorii acelor evenimente. Este vorba de dr. Petre Cazacu, președintele Consiliului Directorilor Generali, care în lucrarea „Moldova Dintre Prut și Nistru” (1912-1918), a descris detaliat desfășurarea evenimentelor din 1917-1918, iar în „Zece Ani De La Unire. Moldova Dintre Prut și Nistru 1918-1928” a analizat evoluția Basarabiei, integrarea ei în cadrul României întregite. Pe baza datelor exacte, autorul a demonstrat o creștere a mentalității populației din provincie, datorită ameliorării situației economice și sanitare a locuitorilor, a atras atenția asupra problemei agrare, relevând că în condițiile României întregite, țăranul basarabean a luat pământul prin lege, cu rânduială. Răscumpărând pământul, țăranul devenea stăpân pe veci pe bucata pe care o avea; el a beneficiat de credite cu o dobândă mică și de lungă durată, de semințe selecționate de bună calitate.

Pantelimon Halipa – a scris despre Unire următoarele: „Actul unirii a fost capătul unui drum lung, greu și bătătorit de cei mai mari patrioți ai Basarabiei, actul unirii a fost flacăra românismului, purtată din generație în generație, începând cu familia lui Alexandru Hașdeu, Constantin Stamati, frații Vasile, Mihai și Alexandru Stroescu…Prin actul unirii s-au realizat idealurile noastre din moşi-strămoși. Unirea provinciei noastre cu Patria Veche – România, a fost un act de o importanță deosebită în care se vorbește o limbă frumoasă românească ca la București.”

Unirea studiată de politicienii timpului

Voi argumenta aici prin scrierile lui C. Stere, care, în aprilie 1930, sublinia: „nu se poate imagina un faliment mai lamentabil decât regimul de Mâna Forte, inaugurat în Basarabia după unire.Guvernarea românească s-a dovedit mai oarbă și mai incapabilă decât chiar stăpânirea țaristă.” Acestea și altele asemănătoare aprecieri ale lui C. Stere sunt oarecum stânjenitoare, dar în cazul autorului acestora trebuie să dăm dovadă de o atenție sporită, având în vedere situația lui politică din epocă. Deci C. Stere vedea lucrurile din prisma unui om politic, folosind realitățile din Basarabia în lupta ideologică și politică ce o ducea cu adversarii săi.

Documentele din arhive demonstrează că nu toți basarabenii au fost toleranți în raporturile lor cu administrația românească; s-au înregistrat cazuri de revolte deschise, de maltratare a administratorilor (funcționarilor), astfel încât realitățile basarabene trebuie studiate în întreaga lor complexitate. Așadar, cititorul de azi va găsi în operele istorice din perioada interbelică o gamă largă de opinii privind atât actul unirii, cât și consecințele acestuia în viața basarabenilor.

Istoricii români

Acei istorici români contemporani ai unirii, au apreciat just și cuprinzător evenimentul istoric. În principal din majoritatea scrierilor istorice se concluzionează: „Marea Unire a ridicat pe o treaptă superioară comunitatea de viață materială și spirituală statornicită de-a lungul veacurilor între toate teritoriile românești, a realizat cadrul național și statal pentru dezvoltarea mai rapidă a societății românești. Reformele din anii 1918-1923, au schimbat vechile structuri economice, politice și sociale. România întregită a însemnat nu numai provincii reunificate, ci și un stat democratic. Nu toate problemele și-au găsit o rezolvare deplină, nu s-au înlăturat anumite abuzuri, n-au putut fi evitate contradicții și chiar conflicte sociale. În ansamblu s-au realizat progrese însemnate în multiple direcții și pe diferite planuri. Statul român în complexitatea condițiilor istorice de atunci, a urmărit să realizeze, pe baza principiilor adoptate în 1918, importante reforme democratice, cu consecințe asupra tuturor provinciilor românești (atât de diferite până atunci) asupra tuturor locuitorilor, indiferent de rang, clasă socială sau religie și naționalitate.”

Istoricii sovietici

Aparținând istoriografiei sovietice, o veritabila fabrică de legende istorice, n-a recunoscut aspectul legal al Unirii, considerând că Basarabia a fost cotropită. În ianuarie 1918 trupele (României burghezo-moșierești) au ocupat mai întâi o parte, apoi întreaga Basarabie. La ocuparea Moldovei Sovietice, România regală a fost ajutată de Antanta, de corpul Generalilor Frontului Român, de „Sfatul Țării” și de Rada Ucraineană. Ocupanții au lichidat în Basarabia toate cuceririle Marelui Octombrie, au instaurat un nou regim de asuprire socială și națională a popoarelor, mai crunt decât cel din timpul țarismului.

Istoricii comunişti

Aparținând istoriografiei din perioada postsovietică, folosesc mistificări și legende de aceeași speță. De exemplu, autorii monografiei colective, apărută la Chișinău, nu demult, (Istoria Republicii Moldova) apreciază după o logică numai de ei știută că: „Sfatul Țării, la votarea Unirii, a încălcat normele democratice ale votului secret, a introdus votul nominal, precum că „Unirea a fost realizată la București și nu la Chișinău.”, adică sub presiunea autorităților românești”.

Concluzii actuale

Prin urmare raportându-ne mai ales la aceste interpretări pseudoistorice, avem toate motivele să considerăm că problema unirii Basarabiei cu țara, a integrării provinciei în toate domeniile acesteia, cu toate aspectele pozitive și negative, este expusă în istoriografia românească în ansamblul său, nu la o lucrare aparte. Recunosc că atât în țară cât și Basarabia au fost tipărite lucrări de specialitate noi, ce fac lumină asupra unor evenimente mai puțin cunoscute din acei ani tulburi și hotărâtori pentru neamul românesc. Tot așa recunosc că unele aspecte au rămas tot neelucidate pe deplin, cum ar fi, însemnătatea Unirii pentru diverse categorii sociale – țărani, negustori, intelectuali, clerici, armată etc.

Dacă privim cu atenție această istoriografie vom desprinde două tendințe: una antiromânească și o istoriografie, cea sovietică, care place la foarte mulți. În legătură cu acest punct de vedere mă voi referi mai ales la mentalitatea istoricilor noștri de la Chișinău, unii dintre ei, mai puțini, este adevărat, continuă „Slavita” tradiție sovietică. Ceilalți (nu toți, dar mulți) și-au însușit un comportament care dă de bănuit. Ei s-au preschimbat subit în patrioți români (după ce ani de zile au servit cu fidelitate agresivă regimul sovietic comunist) și au ajuns să promoveze conștient sau nu, un românism deșucheat, strident, primitiv și deci până la urmă, foarte dăunător adevăratei cauze naționale, care a fost și a rămas crezul dintotdeauna al românilor adevărați. La aceștia se mai adaugă un număr crescând de diletanți, mâzgâlitori de istorie, care sunt o mare pacoste pentru cultura noastră istorică.

Aici intervin brutal și zic, istoricii „patrioți” și diletanții fac o operă comună: au aceeași viziune, același stil, aceeași mentalitate, se conduc de aceleași principii, contribuind cu forțe comune la ALTERAREA TREPTATĂ A CONCEPȚIEI DE ȘTIINȚĂ ISTORICĂ!!!

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.