Știrile zilei de4 decembrie 2022

Apostazia

10009507_1460489947518790_164655677_n

E foarte interesant să vezi cum ceea ce e în cultura/țara ta este considerat de la sine înțeles și permis, în alte locuri să fie pricină de moarte. Am în vedere aici palierul etico-social al problemei apostaziei, după cum o formulează Sf. Ciprian al Cartaginei, drept căderea creștinului botezat din dreapta-credință, sau, în cazul religiei islamice, ca respingere a învățăturii profetului Mahomed. Ca prelungire a apostaziei se ia în considerare și fenomenul de schimbare a confesiunii sau a religiei și, implicit, acolo unde este cazul, fenomenul prozelitismului (interzis prin lege în Rusia și Grecia).

În cazul societăților bazate pe valorile democratice care garantează dreptul la libertate al propriilor cetățeni, adeseori libertatea de opinie intră în conflict cu cea religioasă, ambele garantate prin ansambluri de legi naționale, întărite la nivel internațional prin Declarația Fundamentală a Drepturilor Omului. În cazul Europei, aflată sub o constelație politică și socială marcată de separația dintre Stat și Biserică, de distincția dintre spațiul public și spațiul privat, de globalizare și de cultivare a unei culturi a toleranței religioase în contextul societăților pluraliste, s-a ajuns la operarea unei diferențe certe între nivelul religios și cel juridic de considerare a Adevărului. Adică statul modern, fără a vrea să fie anti-religios, nu-și mai propune implementarea unei religii sau ideologii politice naționale, ci un ansamblu de legi prin care să garanteze egalitatea în drepturi și în demnitate a tuturor cetățenilor săi.

Chiar dacă Biserica prevede pedeapsa excomunicării celui ce a căzut din dreapta-credință, funcția socială pe care aceasta o îndeplinește este una destul de restrânsă. La modul fizic, nimeni nu pățește nimic. Altminteri poate fi sesizată Curtea de la Strasbourg. La polul celălalt, dacă luăm în considerare marea parte a societăților conservative islamice ale căror principii de guvernare sunt de fapt prescripțiile legii islamice, Șaria, peisajul social devine mult mai afectat. Concret, în aceste societăți, apostasia împreună cu blasfemia și schimbarea religiei (islamice) sunt considerate delicte în cazul cărora pedeapsa poate merge până la pedeapsa capitală. De pildă, state fundamentaliste precum Arabia Saudită sau Iran pedepsesc „căderea” din Islam cu moartea. În Pakistan, insulta împotriva Profetului Mahomed este, de asemenea, considerată delict și pedepsită cu moartea.

Chestiunea libertății religioase, la care se reduc în esență atât apostazia cât și schimbarea religiei, constituie până astăzi una dintre cele mai sensibile teme de analiză dintre Orient și Occident. Faptul că ceea ce e acceptat și înțeles în societatea mea poate constitui (și chiar constituie) un delict pasibil cu moartea într-o altă societate indică existența unei „pietre de poticnire” în fața pretenției de universalitate a preceptelor Drepturilor Omului, conform cărora toți oamenii sunt egali indiferent de „rasă, sex, limbă, religie”.

În concluzie, aș dori să accentuez valențele pozitive ale conceptului de secularizare din perspectiva filosofiei dreptului, concretizat politic prin faptul că Statul încetează de a se legitima prin religia indigenă. Trăgând cu ochiul la ce se întâmplă în societățile islamice amintite, faptul că un moment de rătăcire spirituală sau o glumă nepotrivită spusă într-un loc nepotrivit te poate costa libertatea sau chiar viața, ar trebui, ca Biserică, să ne facă solidari cu existența unei palier juridic internațional (Drepturile Omului) menit să-i protejeze pe oameni de manifestarea abuzivă a statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *