O familie din Rusca ajutată de Grupul VDT, la început de martie

scris de Redacţia
13 mart. 2014
13 mart. 2014, ora 8:55

vdt

Duminică, 1 martie, grupul Vatra Dornei Tineret a organizat o nouă acțiune de voluntariat. Atât elevii cât și cei care au auzit de acțiune au adus jucării, alimente, hăinuțe și cărți pentru o familie de la Rusca, Dorna Arini. În casa respectivă erau doua surori, ambele cu un număr de doi, respectiv patru copii. Aceștia nu au o situație financiară rezonabilă, iar condițiile de care dispun nu sunt tocmai bune. Noi ne-am gândit să le dăm o mână de ajutor și tot ce a fost adus, a fost oferit acestei familii.

Ne propunem să ajutăm și mai multe familii și sperăm că acțiunile noastre să aibă o influență pozitivă și asupra celorlalți, iar pe viitor tot mai multe persoane să poată să-i ajute pe cei care au cu adevarat nevoie de ajutor. Această acțiune, organizată de grupul VDT, nu ar fi fost posibilă fără ajutorul elevilor de la Liceul Teoretic „Ion Luca”, elevilor de la Şcoala Generală Nr. 2, Orion Media şi Salvamont Vatra Dornei.

Grupul Vatra Dornei Tineret

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.