La școala tiranilor

scris de Redacţia
în Opinii
9 ian. 2014
9 ian. 2014, ora 13:55

“Cine n-a cunoscut ispita de-a fi întâiul în cetate nu va pricepe nimic din jocul politic, din voința de a-i supune pe ceilalți pentru a-i transforma în obiecte, la fel cum străin îi va rămâne meșteșugul disprețului. Puțini sunt cei pe care setea de putere să nu-i fi încercat într-o măsură sau alta: ne este naturală, și cu toate acestea, la o privire atentă, ea prezintă toate datele unei stări patologice de care ne vindecă doar întâmplarea sau o maturizare lăuntrică, de genul celei săvârșite de Carol Quintul atunci când, abdicând la Bruxelles în culmea gloriei sale, a arătat lumii că excesul de oboseală poate genera scene la fel de admirabile ca și excesul de curaj. Oricum, anomalie sau miracol, renunțarea, sfidare a esenței, a identității noastre, e un fenomen ce se produce doar în momente de excepție, caz-limită ce-l delectează pe filozof și îl descumpănește pe istoric.

Examinează-te în clipa în care te încearcă ambiția, când ești cuprins de fierbințeala ei; analizează-ți pe urmă “accesele”. Vei constata că sunt precedate de simptome ciudate, de o căldură specială, ce nu va înceta să te incite, să te neliniștească. Intoxicat de viitor prin abuz de speranță, te simți dintr-o dată răspunzător pentru prezent și pentru viitor, în miezul duratei contaminate de fiorii tăi și împreună cu care, agent al unei anarhii universale, visezi să explodezi. Atent la tot ce se întâmplă în creierul și sângele tău, iscodindu-ți sminteala, îi pândești simptomele și i le îndrăgești. Izvor de frământări, de neliniști incomparabile, nebunia politică înăbușă inteligența, în schimb stimulează instinctele și te cufundă într-un haos salvator. La gândul binelui și mai ales al răului pe care speri să-l poți face, vei înflori, vei jubila; iar infirmitățile tale, printr-un adevărat tur de forță, printr-un miracol, te vor face stăpânul a tot și a toate. În jurul tău vei observa o smintire identică la cei măcinați de aceeași pasiune. Atâta timp câi îi va stăpâni, vor fi de nerecunoscut; sub efectul unei beții diferite de oricare alta, totul se va schimba în ei, până și timbrul vocii.

Ambiția este un drog; cel ce i-a dat de gust devine un dement potențial. Acele stigmate, acel aer de fiară-ncolțită, acele trăsături neliniștite, însuflețite parcă de un extaz sordid, cine nu le-a observat la sine și nici la alții va rămâne străin de blestemul și de foloasele Puterii, iad tonic, sinteză de venin și leac universal. Închipuie-ți acum procesul invers: odată fierbințeala risipită, iată-te scos de sub puterea vrăjii, normal peste măsură. Orice ambiție te-a părăsit, deci nu mai ai mijloace să fii cineva sau ceva; ești nimicul în persoană, vidul încarnat: glande și viscere clarvăzătoare, oase vindecate de iluzii, un trup invadat de luciditate, străin de el însuși, ieșit din joc și din timp, suspendat de un eu împietrit. Ca să fii om politic, altfel spus ca să ai stofă de tiran, e necesar un dezechilibru mintal; ca să încetezi a mai fi, un alt dezechilibru se impune, deopotrivă; oare nu-i vorba, în fond, de o metamorfoză a megalomaniei? Să treci de la voința de a fi primul în cetate la aceea de a fi ultimul înseamnă, printr-o mutație a orgoliului, să pui în locul unei nebunii dinamice o nebunie statică, o rătăcire bizară, la fel de bizară ca renunțarea ce decurge din ea și care, ținând mai curând de asceză decât de politică, nu face obiectul discuției noastre.”

Din „Istorie și utopie” de Emil Cioran

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.