Astăzi5 decembrie 2020

Oamenii anului 2013

La fiecare început de an vom nominaliza câteva persoane care s-au remarcat pe parcursul anului precedent, fie în activitatea profesională, fie la nivel de voluntariat, oameni care fac diferența într-un fel sau altul, aducând orășelului în care trăim un plus de valoare, de speranță în mai bine. Lista rămâne deschisă, și asta deoarece există mulți alți oameni valoroși care s-au manifestat în 2013. Dacă am omis pe cineva, suntem dispuși să revenim cu completări, însă acest lucru presupune o reacție din partea cititorilor noștri. Acest exercițiu poate duce la a învăța să ne identificăm valorile și de a le acorda o recunoaștere publică meritată.

Tatiana Guga & Victoria Ostaficiuc

Guga

În fruntea topului nostru sunt doi oameni de cultură, profesoarele Victoria Ostaficiuc și Tatiana Guga. Cele două doamne au toate ingredientele care fac dintr-un om un reper moral, cultural, civic. O pledoarie despre valoarea lor au făcut-o cei de la Universitatea “Ștefan cel Mare Suceava”, Asociația Culturală “Vatra Satului”, împreună cu alte instituții sucevene, care le-au acordat în luna decembrie diploma de “Merit Cultural”. Nefiind edili ai orașului și neavând posibilitatea să le acordăm un premiu pentru merite deosebite aduse învățământului și culturii dornene, le-am mai nominalizat pe distinsele doamne în rubrica “Dorneni de top”, fiindu-le totodată aproape la lansările de carte sau în diverse momente importante din viață. Simțul umorului, educația, cultura vastă pe care o au, spiritul civic și național de care au dat dovadă, ne-au făcut să ne învârtim cu admirație în jurul lor, așa cum fac fluturii de noapte în cazul luminii, indispensabilă și hipnotică, frumoasă și atractivă.

victoria ostaficiuc-single

Simboluri ale unui orășel însetat de modele, distinsele doamne vor rămâne și în continuare “oratori de serviciu” la evenimentelor culturale, în cazul profesoarei Victoria Ostaficiuc, sau de “combatant pentru românismul” Basarabiei și Bucovinei, în cazul doamnei Guga, chiar și la cei 89 de ani ai dumneaei. Dragele noastre doamne, să ne ierte și să ne înțeleagă, dar în 2014 vor veghea în continuare asupra încercărilor noastre de a ne apropia de frumos, fie prin carte, pictură, istorie, sau chiar muzică. Bunul dumnezeu să le țină sănătoase!

David Croitor

Pictorul David Croitor s-a bucurat anul trecut, nu numai de o recunoaștere națională, ci și de o recunoaștere europeană. Stăpân deplin al culorii și luminii, sensibil și atent la vechi și la nou precum și la specificul bucovinean, pictorul dornean este o voce plastică originală, care, deși nu are înaintași, sperăm să aibă urmași. În România a avut expoziții personale la Oradea și Vatra Dornei, iar la nivel de tabere de pictură a participat la Albac, Moneasa și Poiana Negri. În străinătate a deschis o expoziție în Luxemburg, iar ca tabere, a luat parte la una în Bulgaria și la două în Ungaria. Nu a onorat o invitație în Franța, însă, cu siguranță, nu o va rata anul acesta.

DavidCroitor

Ca pictor, îi încântă pe oameni și-l bucură pe Dumnezeu, iar ca om, este adesea jenat de atenția și de succesul de care se bucură. Tocmai de aceea, conștientizând ispitele propriul ego, David Croitor nu va înceta să-și descopere emoțiile și sentimentele, să-și analizeze reacțiile, iar dacă are în interior vreun “demon în culori” (ca orice artist), îl va face pe acesta să se recunoască învins, căci, cel pe care încearcă să-l necăjească, este definitiv un om al Domnului.

George Șaptefrați

Anul 2013 l-a consacrat pe George Șaptefrați ca “voce a cetățenilor”, atât ca președinte al asociației de proprietari din strada Mălinilor, cât și în calitate de colaborator al ziarului nostru. In interviurile radio- tv, dar și în articolele pe care le scrie, Șaptefrați abordează problemele cu care se confruntă cetățenii. Șaptefrați a oferit și consultanță gratuită în mandatul fostului primar, pentru formarea de administratori de asociații de proprietari. Proiectul nu a fost dus la bun sfârșit deoarece primarul a abandonat repede inițiativa, deși avantajele creării de noi locuri de muncă precum și descongestionarea activității unor asociații nu ar mai fi dus la haosul cu care ne confruntăm în ultimii ani.

pg3GeorgeSaptefrati

Ideea, expusă în nenumărate ocazii la nivelul administrației locale, deși era agreată, nu a fost susținută concret pentru formarea acestor tipuri de asociații. Rezultatele s-au văzut și se văd în continuare, locatarii fiind nemulțumiți de modul cum asociațiile actuale le rezolvă problemele curente. Lipsa de solidaritate a făcut ca luările de poziție de-a lungul anilor ale lui Șaptefrați să rămână fără rezultate concrete, cu toate aprecierile pozitive de care se bucură din partea locatarilor din oraș.

Roxana Pasat & Mirela Gătej

Roxana Pasat & Mirela Gătej

Efortul acestor două doamne care a dus la sterilizarea a peste 150 de câini comunitari, trebuie scos în evidență. Să ai zilnic grijă de peste 80 de căței, indiferent de vremea de afară, să faci campanii de adopții, de strângere de donații, este ceva peste puterea de înțelegere a multora. Dacă s-ar acorda un premiu pentru “voluntariat”, acesta ar trebui să le revină. Nu există echivalent la nivel de oraș în ceea ce privește implicarea în rezolvarea unei probleme care privește întreaga comunitate. Pasiunea și iubirea pentru niște animăluțe care sunt victimele indolenței și lipsei educației (abandonul, înfometarea, lipsa sterilizărilor) stau la baza implicării doamnelor Pasat și Gătej, iar efortul lor ar trebui să fie un exemplu, atât pentru cetățeni cât și pentru administrație, că orice problemă are și soluții de rezolvare. Totul e să-ți pese!

Petru Ariciuc & Ionuț Pașcu

ionut pascu

Modul în care au administrat Petru Ariciuc și Ionuț Pașcu pârtia Veverița, patinoarul precum și activitățile derulate pe parcursul întregului an în ceea ce privește agrementul și promovarea Dornei și Țării Dornelor, ne face să-i evidențiem. Cei doi, împreună cu echipa Salvamont, au coordonat câteva evenimente consacrate deja la nivel național: Festivalul Dorna X-TREM, Via Ferrata (în fiecare joi gratuit pentru turiști) precum și excursiile montane gratuite (în fiecare marți). La acestea se adaugă efortul de a-i duce pe tinerii dorneni pe munte, de a le cultiva acestora pasiunea pentru natură și drumeții. Vacanța de iarnă recent încheiată a fost un succes și datorită muncii băieților, care, noapte de noapte, indiferent că a fost Crăciun sau Revelion, au făcut ca pârtia să fie schiabilă.

PetruAriciuc

Octavian Pungovschi

Profesorul Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă, are toate motivele să fie nominalizat, pentru faptul de a fi organizat o etapă de cupă mondială la sanie de stradă, punând astfel Dorna pe harta competițiilor internaționale. A fost un eveniment în premieră pentru orașul nostru stațiune, care a găzduit un concurs atât de important și care, datorită priceperii lui Pungovschi, secondat de primarul municipiului, s-a ridicat la pretențiile delegațiilor din 14 țări.

OctavianPungovschi

Când scriem aceste rânduri, profesorul Pungovschi încheie ultimele pregătiri pentru etapa de cupă mondială ce se va desfășura la sfârșitul acestui luni, concursul aducând din nou delegații din multe țări. Dacă ținem cont de faptul că toți aceștia se vor caza în pensiunile și hotelurile din oraș, putem spune că sportul asigură o “gură de oxigen” timp de o săptămână multor agenți economici, ceea ce e mare lucru.

Costel Ungureanu

costel ungureanu

Costel Ungureanu este consilier local PDL, iar în percepția multora, acesta este un consilier care și-a luat în serios statutul. Indiferent că am participat la ședințele de consiliu sau le-am urmărit la televizor, Costel Ungureanu ne-a lăsat impresia că se pregătește temeinic pentru fiecare ședință, susținând argumentat fiecare punct. Totodată, este unul dintre cei care i-au fost alături primarului Boncheș în fiecare zi după preluarea mandatului, făcând parte din echipa care a încercat nu numai să deslușească ițele încurcate pe care le-au găsit, dar să găsească și soluții pentru situația financiară dramatică moștenită. Și-a pus la dispoziție priceperea și timpul liber, iar, dacă situația s-a stabilizat, este și meritul lui.

Consilierul Ungureanu a propus la sfârșitul anului trecut ca toți cei care-și achită datoriile până la 31 martie către bugetul local, să fie scutiți de dobânzi și penalități. Este o propunere binevenită care demonstrează că se preocupă. Dorna are nevoie de astfel de oameni la nivel decizional, iar hotărârea noastră, de a-l evidenția, are ca scop încurajarea tuturor consilierilor de a nu se îndepărta de cetățeni și de nevoile acestora.

Mihai Tașcanu

Anul 2013 a fost anul în care s-a pensionat domnul Mihai Tașcanu. Nea Mihai, cum îi spun apropiații, a mai intrat în paginile ziarului noastru, iar, dacă timp de o viață a reușit să stea discret, în umbră, făcând ca activitatea Casei de Cultură sau a Cazinoului să se desfășoare în condiții bune, fără ca dumnealui să iasă în evidență, noi am decis să-l aducem în lumina “reflectorului” pe acest om modest dar de un profesionalism desăvârșit. Fără pasiunea și dăruirea domnului Tașcanu, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. A suplinit lipsurile tehnice, prin muncă și prin improvizații de tot felul, în așa fel încât, nici nu le sesizam în momentul în care pășeam în spațiul în care s-au consumat sute sau mii de acte de cultură. Îi datorăm mult acestui om, iar la nivel de simbol, ar trebui să ne inspire, în sensul că poți trăi frumos și poți munci cu rost, doar cu zâmbetul pe buze. Ai nevoie doar de decență și de foarte multă pasiune.

MihaiTașcanu

Rodica & Roman Boca

Cei 15 ani de activitate sărbătoriți de “Dorna Medical” în 2013 au arătat o societate care s-a impus prin profesionalism și prin foarte multă muncă. Pentru cei care nu cunoșteau îndeaproape activitatea familiei Boca, a fost o surpriză să constate forța și credibilitatea de care se bucură, nu numai la nivel de județ ci și la nivel național. În prezent, Dorna Medical are o rețea de laboratoare medicale moderne, în care lucrează peste 75 de angajați: medici, biologi, biochimiști, chimiști, asistente medicale, infirmiere, informaticieni, toți cu o înaltă calificare profesională.

drRodicaBoca

Laboratoarele sunt dotate cu aparatură de ultimă generație, ceea ce asigură o extraordinară acuratețe a rezultatelor. Managerii societății, Rodica Boca și Roman Boca au investit în tineri, nefăcând rabat de la pregătirea profesională a acestora. Tocmai de aceea, firma se bucură de un asemenea succes, iar noi nu ne putem decât bucura că doi dorneni au reușit acest lucru.

Petrică Budăi

budai

L-am inclus pe Petrică Budăi în acest top, deoarece a reușit să pună în funcțiune o linie de produs peleți. Astfel, într-un oraș în care toate fabricile sunt vândute la fier vechi, Budăi se încăpățânează, și reușește să facă în continuare…producție. Deși e o linie de capacitate mică, nu am reușit să găsim niciun echivalent în întreg orașul sau Bazinul Dornelor. Budăi oferă, astfel, celor interesați, posibilitatea de a achiziționa acest produs de aici, și nu de la sute de km distanță. Avem toate motivele pentru a-l include pe domnul Petrică Budăi printre oamenii care fac ceva pentru orașul lor, alături de echipa pe care o conduce.

5 comentarii publicate:

  1. L74

    In fata acestor oameni care ne reprezinta si ne sunt ambasadori in lumea larga – JOS PALARIA! FELICITARI!

  2. Roxana Pasat

    Ne onoreaza includerea in acest top. As fi adaugat-o pe Camelia Abalasei cea care a initiat si s-a ocupat cu intreaga familie de la cel mai mic la cel mai mare de doua mari actiuni umanitare: cazul Adelin Bacrau, baietelul Mihaelei Morosan si campania Shoe Box, pentru prima data si in Vatra Dornei!

  3. costel

    Eu nu sunt convins ca trebuia sa fiu nominalizat aici… Eu cred ca doar imi fac treaba… Sunt alti oameni care au salvat vieti, care au ajutat copii… Multumesc celor care cred in mine. Promit sa nu-i dezamagesc. Cu mult respect!

  4. costi_ung@yahoo.com

    Am vrut sa spun ca nu trebuia sa fiu nominalizat aici… Ori poate mai nimerit era sa fie nominalizat primarul Ilie Bonches si echipa lui pentru ca au redresat Primaria.

  5. pascu dumitru

    Cu respect si considerare, dar mai ales din loialitate pt. cei care intregesc echipa SALVAMONT ma dezic de prezenta mea in articolul formulat de dvs. Nu am nici functie, nici remunerare ca administrator, iar in locatiile enumerate in articol am colegi care muncesc din greu si care nu se regasesc nici macar printre randuri. Sunt doar o piesa intr-un angrenaj care functioneaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.