Astăzi17 aprilie 2021

Colţul lui Alki: vine iarna. Ce ne facem?

Serios. Ce ne facem? Nu e ca un scenariu de George Martin, dar sunt foarte curios cum o să se urzească tronurile pe la noi. Ca în fiecare an, de o bucată bună de vreme, o să ne confruntăm cu două chestiuni mai mari.

Prima e simplă, iarna aduce zăpezi şi frig. Meteorologii ne spun că vine “iadul alb” cu săptămâni bune înainte, iar autorităţile, inevitabil, “sunt luate prin surprindere”. Paradoxul ăsta e o chestie care trebuie să dispară. Nu pot să fiu urâcios, să nu recunosc eforturile din iarna trecută pentru deszăpezire şi curăţirea oraşului, dar n-ar fi stricat să fie mai dese şi mai concentrate în zonele limitrofe ale urbei. Poate dacă am muta sedii administrative în colţurile oraşului, s-ar trece mai des.

Acum, nici n-aş putea să fiu chiar atât de leneş, să nu-mi dau deoparte zăpada de lângă casă/curte/prăvălie şi să aştept să mă deszăpezească băieţii cu tractorul portocaliu. De aia spun, ca şi în articolele precedente, că noi, colectivul dornean, trebuie să vedem binele comun. Hai să facem cumva, să avem materie primă la centrala orăşenească la timp, hai să avem lopeţi şi anti-derapant, hai să avem şi spirit gospodăresc, să punem umărul, că pentru noi facem, nu pentru alţii. Bine, poate şi pentru alţii. Ceea ce ne aduce la a doua parte…

Iarna aduce turişti. Noi ce le aducem? Suntem pregătiţi pentru ei? Ştiu, ştiu, avem trei pârtii şi spaţii de cazare cât pentru toţi refugiaţii, avem mâncare ca la mama acasă, avem baruri şi… şi cam atât. E un început. Sugestia mea e una de continuitate. Trebuie să îi determinăm pe oamenii ăia să revină, să aibă o experienţă excelentă. Dorna ar putea şi ar trebui să fie Aspenul României. Statistic, dacă un om are un produs sau o experienţă de calitate, o împărtăşeşte cu un alt om din anturajul său.

Dacă e invers, o să audă cel puţin opt oameni din apropierea sa. Promovare avem, sau facem un precedent al anilor trecuţi (sau a anului curent, când am fost devansaţi de Gura Humorului la capitolul Paşte în Bucovina)? De ce nu mai văd Vatra Dornei la ştirile televiziunilor cu acoperire naţională, ca recomandare pentru iarnă? De ce se ignoră mândria şi frumuseţea colţului ăsta de Rai şi de ce aşteptăm pară-mălăiaţă?

Pentru că am ratat. Noi, ca tot unitar. Da, poate o să sune comunist, dar ar trebui să funcţionăm ca un trib. Din păcate, Vatra Dornei nu reuşeşte să îşi pună în trecut rădăcinile şi să îmbrăţişeze un spirit comun mai mare, care împărtăşeşte acelaşi ţel. E un concept deja abandonat şi depăşit să faci parte din ceva. Din povestirile bătrânilor mei, mândria de a fi dornean se egala doar de faptele dornenilor. Nu conta dacă erai mare, mic, gras, slab, fermier sau birocrat. Erai, înainte de toate, dornean. Şi acest fel de comuniune dădea oamenilor un scop, o corelare.

Dar, undeva în timp, România, această Dornă mai mare a eşuat în a funcţiona ca un motor bine lubrefiat. Oameni nu au mai asimilat, într-o continuitate benefică. S-a decis atunci că e mai important să ţii cu dinţii de trecut decât să ai unitate în prezent. Astfel, binele comun s-a dus în schimbul celui mai mic denominator.
O ţară, un municipiu, un oraş, o comună, un sat… Un loc unde e mai important să fim fiecare “fulgi de nea unici şi deosebiţi” şi să ne urâm între noi, decât să fim parte din… ceva mai mare.

Tocmai de aia, ar fi frumos să văd dornenii, iarna aceasta, ca un troian mare în faţa imperfectiunilor, să se mobilizeze, de la mic la mare, să avem o iarnă ca în poveşti. Nu una de povestit pe la colţuri. Iar asta nu se poate întâmpla decât dacă fiecare “fulguşor” îşi aduce contribuţia, oricât de mică; s-aud pe drumurile ce duc la Dorna strigându-se “pârtie”, în graba de a ajunge în perla Bucovinei, nu ca îndemn în a se elibera drumul de omăt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.