Astăzi5 martie 2021

Boomerang: realitatea statisticii sau statistica realității?

Cu siguranță omul preistoric nu știa ce belea mare și-a creat atunci când a început să își numere merele pădurețe pentru a le împărți familiei și grupului din care făcea parte. Statistica practică a apărut în perioada de destrămare a comunei primitive și era o simplă consemnare ca exprimare numerică, a fenomenelor economico-sociale și mai ales a diferitelor activități umane.

Mai târziu, în secolul al XIII-lea, apar primele forme de statistică descriptivă, niște anuare de comerț exterior, ele fiind cea mai veche rădăcină teoretică a statisticii. Ca știință, apare în secolul al XVIII-lea, unde altundeva decât în Germania, Gottfried Achenwall (1719-1772) fiind considerat părintele statisticii. Din acel moment, omenirea s-a trezit pe cap cu cel mai pervers instrument de manipulare în masă. Și asta pentru că această știință operează cu factori de influență cu caracter variabil în timp și spațiu.

Și cum date primare nu au decât guvernanții sau grupuri economice cu interese directe pe piață, prelucrarea acestora dau rezultate în funcție de interesele de moment. Nu statistica, ca știință este inexactă. Nu. Cei care selectează rezultatele obținute și le scot din contextul datelor prelucrate sunt vinovați de ceea ce vedem aproape zilnic în presă, televiziunile comerciale și, culmea, chiar în amarele statistici oficiale. Când Alexandru Ioan Cuza semna la 12 iulie 1859 Ordonanța Domnească nr. 276 de înființare a statisticii în România, spera să aibă la îndemână un instrument care să îi arate „starea nației”. De atunci, românul, a fost și este „servit” cu cele mai aberante date, unele fiind de-a dreptul hilare, iar altele de la hazlii la cinice! Este celebru în statistică exemplul cu omul bogat care are 1000 de lei și cel sărac fără nici un leu, dar media veniturilor este de 500 de lei. Numai că, un studiu statistic, nu lucrează cu medii aritmetice simple.

Acesta este primul pas al manipulării rezultatelor reale. Nu ți se spune niciodată câte clase de informații au intrat în calcul sau care este dispersia informației (câți au 100 de lei, 200 de lei și așa mai departe până la 1000 de lei), iar în final care este abaterea standard în cadrul claselor de informații. Dacă toate aceste date ne-ar fi oferite, abia atunci am avea o statistică a realității. Această realitate ne-ar arăta ceva de genul:

– oameni săraci cu venituri între 0-150 lei – 3%
– oameni cu venituri între 150-300 lei – 9%
– oameni cu venituri între 300-400 lei – 33%
– oameni cu venituri între 400-500 lei – 42%
– oameni cu venituri între 500-700 lei – 12%
– oameni cu venituri între 700-900 lei – 4%
– oameni cu venituri între 900-1000 lei – 2%

Acest exemplu clasic nu-l vedeți detaliat pe nicăieri, accidental scăpându-se informații, care imediat ne dau de gândit. Ni s-a spus la început de an că pensia medie, în 2015, este de 820 de lei. E o mare minciună! Cea mai mare pensie din România este de 37.000 de lei, iar cea mai mică de 1 leu (rotunjită prin lege la 350 de lei). Domnii de la statistică nu vă spun că din prima categorie fac parte 8 români, iar cei din a doua categorie sunt 4700. Dar clasa predominantă a persoanelor ieșite la pensie (70%) sunt cu o pensie cuprinsă între 750 și 800 de lei. Și stai și te minunezi cum au ajuns la o medie de 820 de lei.

Dacă studiul statistic privind veniturile persoanelor din România, atât cele active, cât și cele pensionate, ar fi publicat integral, anual, atunci am vedea adevărata față a realității care nu seamănă deloc cu ce ne prezintă guvernanții și nici televiziunile de „casă” în funcție de interesele de moment ale cuiva. Anuarul statistic al României care ține o radiografie completă și corectă a tuturor aspectelor social economice al fiecărui an, dar, așa cum nu mai știm să vorbim și să scriem corect românește, tot așa nu mai știm să citim și să interpretăm niște cifre foarte clare. Nu vorbim nici despre politicieni. Nu. Ei fac parte dintr-o clasă aparte, care manipulează în interese proprii sau de grup datele puse la dispoziție de specialiști.

Dar ce facem cu cei care scot din context date, apar pe la televiziuni și fac emisiuni de ore întregi, „turnând” cifre și date pe care nu le înțeleg nici ei, dar crează, de cele mai multe ori, angoase și chiar panică, consumatorului de media? Dezbaterile din vara aceasta pe tema noului Cod Fiscal au adus pe micile ecrane o „faună” pestriță de analiști economici care au năucit privitorul cu orice, la orice oră, dar fără să dezbată cu adevărat Codul Fiscal.

Realitățile Codului Fiscal, noi, plătitorii de taxe, le vom afla, concret, de la 1 ianuarie 2016! Totul, la nivel de dezbatere, nu a fost decât gargară de cea mai proastă calitate. Rezultatele reale le vom simți noi în mod direct peste doar 4-5 luni. Același lucru s-a întâmplat acum câțiva ani cu legea spitalelor, care a dus, în final, la închiderea unor spitale, pe baza unor date statistice scoase din context, puse în fața unor incompetenți politici care trebuiau să decidă. Dacă în fața acestora s-ar fi pus toate datele care spun că:

– în România există 425 de spitale;
– avem 2800 de comune și 13.000 de sate;
– în mediul rural trăiesc 10.000.000 de locuitori;
– un pat de spital revine la 300 de locuitori;
– în mediul rural distanța medie până la cel mai apropiat spital este cuprinsă între 80 și 110 km;
– un medic acoperă între 3 și 6 comune cu peste 20 de sate;
– peste 25% din satele românești nu au nici un cadru medical;

Cu aceste minime date din Anuarul Statistic al României, cei care au închis zeci de spitale, atât în mediul rural cât și urban, ar mai fi procedat la fel? Dacă da, atunci înseamnă că, cu bună știință, ne-a supus unei „exterminări” pe termen mediu și lung. Cum poți în mediul rural, unde pensia medie nu depășește 425 de lei, să străbați, ca pacient, o distanță medie de 80-110 km, până la primul medic? Abia aceste cifre ne arată statistica realității și cum guvernanții își bat joc de noi toți, an de an, indiferent de cine a fost la putere. Mult trâmbițata reducere de prețuri, de creștere economică și creștere a salariului minim și mediu pe economie nu sunt decât „petarde” care să ne umple nouă capul cu cifre și să ne țină cât mai ocupați.

De România se ocupă ei! Au confiscat-o de acum 25 de ani. Cosmetizarea permanentă a cifrelor este singura lor grijă cu scopul unic de a fi permanenți în poziții cheie de unde ei și neamurile lor să facă averi pentru 4-5 generații deodată. În acest timp statistica realității ne arată că dacă în anul 2000 costurile cu întreținerea, la un apartament de bloc, reprezenta 12% din venitul unei familii, în 2005 ajunsese la 25%, ca în 2015 să se apropie de 32%! La 3 ani de la recensământul populației, din 2012, nu s-au dat oficial, rezultatele finale. De ce? Pentru că un astfel de studiu e o radiografie complexă și completă a societății din acest moment, iar noi nu trebuie să cunoaștem realitatea.

Lipsa de reacție din partea noastră e o încurajare permanentă a acestei clase politice, dar anii pe care i-am pierdut și îi pierdem sunt ireversibili. Și sunt ai noștri! Ce frumos ne irosim viața…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.