Astăzi21 septembrie 2020

Dorneanul care l-a dat în judecată pe Nicolae Ceauşescu (prima parte)

Articolul de faţă este un prim articol despre Aurel Miţelea, dorneanul care l-a dat în judecată pe dictatorul Nicolae Ceauşescu. Este o primă încercare a redacției de a afla mai multe despre un om care merită o atenţie mai mare din partea noastră şi, de ce nu, chiar o evaluare corectă a unui om care a avut un curaj extraordinar şi care a avut parte doar de etichetări negative, fiind considerat nebun de marea majoritate a celor care au auzit de cazul lui.

aurel_mitelea

Cei care l-au cunoscut îndeaproape, care au avut posibilitatea să stea de vorbă cu el, au cu siguranţă o cu totul altă părere. Ei bine, acestora ne adresăm noi prin intermediul acestui articol, cu speranţa că ne vor furniza informaţii despre omul Aurel Miţelea, despre cum gândea acesta, cum a primit vestea că a pierdut procesul cu dictatorul, ce anume i-au făcut la Socola, cât timp a fost internat, ce tratamente i s-au aplicat, cine l-a interogat la Securitate, cine l-a bătut, cine i-a îngrijit animalele cât timp a fost închis, ce demersuri a făcut pentru a-l da pe Ceauşescu în judecată la un tribunal internaţional? Securitatea nu putea sta permanent lângă Aurel Miţelea, tocmai de aceea suntem siguri că cineva ne va putea răspunde la toate aceste întrebări.

De asemenea, suntem în căutarea unor fotografii, nu numai cu el, ci şi cu gospodăria pe care a avut-o, şi nu numai din perioada în care aceasta era într-o stare avansată de degradare, ci şi din perioada în care era înfloritoare. Acest aspect este binecunoscut în special de vecinii dumnealui, şi anume că din momentul în care a primit verdictul, “nea Aurel”, cum i se spunea, a refuzat să “mai bată un cui la casă”, lăsând totul să se degradeze, până în punctul în care de-abia mai putea să intre în casă prin acea uşă care părea să intre în pământ de la o zi la alta. Perspectivele se schimbă, şi asta dorim să facem şi noi. Dincolo de dorinţa noastră de a reabilita un om, rămân şi întrebările legate de atitudinea noastră vizavi de un regim imbecil, regim care te înnebunea treptat, sistematic, ca acea picătură chinezească pe care n-o poţi opri să cadă.

Cu siguranţă Aurel Miţelea nu era nebun. A avut doar un curaj nebun, dar nebun nu era. Nebuni eram noi toţi pentru că permiteam unui regim dezumanizant, cu politruci şi activişti lipsiţi de Dumnezeu, să ne terorizeze, de cele mai multe ori doar imaginar, regim faţă de care am avut o atitudine servilă, umilitoare. Scuze avem. La scuze suntem “campioni”. Dar oare, însă, nu tocmai această laşitate ne făcea să arătăm cu degetul spre unul ca Aurel Miţelea, considerându-l nebun? Mai mult ca sigur că da. “Să te adaptezi la un sistem bolnav nu e un semn de sănătate”, spune o vorbă înţeleaptă. Aurel Miţelea a făcut exact opusul a ceea ce am făcut noi toţi, s-a luptat, aşa neputincios cum era, în timp ce alţii stăteau şi se hlizeau sau îl bârfeau.

Poate că unii dintre aceştia locuiau chiar în blocurile învecinate gospodăriei lui Aurel, blocuri construite chiar pe terenul acestuia, nefiind nici măcar despăgubit pentru acesta. De fapt acest lucru reprezintă şi motivul pentru care gospodarul dornean l-a dat în judecată pe dictator. Poţi să înţelegi că ţi se ia terenul pentru construcţia unui cartier de blocuri, dar nu poţi să accepţi că nu ţi se plăteşte acest teren. Iar pentru asta merită să lupţi. Și asta a făcut Aurel Miţelea. Chiar dacă a fost nevoit să lupte cu Nicolae Ceauşescu în persoană, reprezentat de un întreg sistem.

În momentul de faţă, demersul nostru jurnalistic se află în punctul în care s-au făcut deja demersuri către CNSAS pentru a afla detaliile exacte din acest dosar. Am stârnit chiar curiozitatea unui reprezentant al CNSAS, acesta devenind curios nu numai în legătură cu conţinutul dosarului, ci şi de numărul celor care l-au dat în judecată pe dictatorul Ceauşescu. Să fi fost cazul lui Miţelea unic în ţară? Greu de crezut, însă şi această posibilitate îl face pe nea Aurel şi mai interesant.

Dincolo de a stârni curiozitatea cititorilor noştri, încerc în acest prim articol să lansez şi un subiect de meditaţie, nu neapărat legat de ce i s-a întâmplat lui Aurel Miţelea. Cazul domniei sale e destul de clar. Un om care într-un alt regim s-ar fi numărat printre cei mai respectabili gospodari, prin averea pe care o moştenise de la părinţi, s-a trezit aruncat la groapa de gunoi a societăţii, cu cea mai mare parte din teren confiscată, şi distrus sistematic, din punct de vedere psihologic, de un sistem care nu permitea ca adevărul să fie altul în afara celui predicat de regim.

Subiect de meditaţie trebuie să-l constituie şi faptul că după 25 de ani de trăit în aşa-zisa “lume liberă”, mentalităţile nu s-au schimbat. Oamenii aşteaptă ca un “nebun” ca Aurel Miţelea să se lupte şi pentru drepturile lor, să scrie articole, să facă reportaje, reclamaţii, să deschidă procese, să-şi conteste şefii pe faţă, altfel spus, să spună lucrurilor pe nume. Cam aşa stau lucrurile şi acum: curaj individual versus laşitate colectivă. E şi normal, ce alt popor mai are o vorbă de duh ca aceasta, imprimată genetic deja: “Capul plecat sabia nu-l taie”?

P.S. Oricine este în posesia unei fotografii şi ne-o poate furniza, îi vom fi recunoscători. Imaginea prezentată este cât se poate de fidelă persoanei amintite.

6 comentarii publicate:

  1. Puiu Pal

    Un om altfel. Un autodidact. Sunt mândru că l-am cunoscut. Ți-am spus, Mihai, că el e în poză!

  2. Anonim

    Sì eu sunt mandra ca l -am cunoscut.Cu putin inainte de 89′ am devenit vecini. ..Considerat de cei mai multi nebun era un om foarte destept.Eu nici-un moment nu am crezut in vorbele rele si comentariile rautacioase, nefondate a celor din jur care cu siguranta erau net inferiori din punct de vedere al inteligentei acestui Om.

  3. ometita niculai

    o fi fotografia fidela doar ca pipa n-a fumat niciodata, mai ales in perioada in care arata asa (barbos) !

  4. Kirxpix

    E fotografia unui ţăran din Vicov, la anul 1917. Provine din arhiva de război ONB Austria.

  5. anonim

    Dar acel Coman care prin 1986, 1987, striga „jos cu Ceaușescu”, „la zid”, împușcat la zid”. Cred că dornenii din zona Transilvaniei își aduc aminte!

  6. Alin

    Și eu l-am cunoscut în copilăria mea pe nea Aurel. A fost un bătrân foarte de treabă, care mă lăsa să intru pe pășunile lui și să trec și să merg mai departe înspre pădurea din deal, de lângă casa lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.