Astăzi28 noiembrie 2020

Anexarea Nordului Bucovinei – consecință a Ultimatului Sovietic din iunie 1940

Situația României în vara anului 1940

Să ne amintim că, în toamna anului 1939 s-a convenit între Germania și URSS următorul fapt, aceasta din urmă își va putea formula pretențiile asupra provinciei dintre Prut și Nistru „numai în cazul în care o terță țară (Ungaria, Bulgaria) va formula revendicări teritoriale față de România.” În nerăbdarea sa de a acapara Bucovina (nordul provinciei) dar mai ales Basarabia, Moscova, nu a ținut cont de faptul că la 25 mai, ministrul de externe al Germaniei, Von Ribbentrop, i-a făcut cunoscut, că o intervenție împotriva României în acel moment „ar displace nu numai Germaniei ci și Italiei.”

Demersurile similare întreprinse și în luna iunie, a creat deja o serie de nemulțumiri între cele două mari puteri. Germania nemulțumită considera, Zona Petroliferă a României în primejdie, lovind serios în interesele sale. Pe de altă parte Hitler i-a acuzat pe ruși că au hotărât să acționeze într-un moment nepotrivit pentru Germania. În același timp considera revendicarea Bucovinei o încălcare a Protocolului Secret din 23 august 1939 privind delimitarea Zonelor De Influență. Astfel că la primirea Notei ce se referea la Bucovina, Hitler a strigat: „Nu vreau să fiu luat drept un imbecil de către ruși.”

istoric

La 25 iunie, Hitler își exprimă din nou nemulțumirea față de URSS în privința Bucovinei atrăgând totuși atenția că: „Revendicarea acestei provincii românești de către URSS este o noutate, aceasta a fost în trecut a Coroanei Austriece și este dens populată cu germani.” În seara aceleiași zile (25 iunie), ambasadorul german, a informat Berlinul asupra conținutului convorbirii pe care a purtat-o cu Molotov și din care reținem esențialul: „La propunerea ca URSS să renunțe la Bucovina, care n-a aparținut niciodată, nici măcar Rusiei Țariste, Molotov a „decretat” această provincie românească drept Ultima Parte Ce-i Mai Lipsește Ucrainei Unite, chestiune pe care guvernul de la Moscova insistă să o soluționeze concomitent cu cea a Basarabiei.”

Finalul dialogului între Germania și URSS

La 26 iunie 1940 – Molotov i-a transmis ambasadorului Germaniei că guvernul sovietic a hotărât: „să-și limiteze pretenția la partea de nord a Bucovinei, dar va respinge sugestia Germaniei ca URSS să restituie Tezaurul României evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Totodată mai preciza: cauzele reale ce stau la baza pretențiilor sovietice asupra Bucovinei sunt acele de a obține o legătură feroviară directă din Basarabia prin Cernăuți până la Lvov.”

În timp ce URSS discuta cu Germania și Italia, modul de realizare a pretențiilor pe care urma să le ridice fiecare în legătură cu Basarabia și Bucovina, oficialii de la București erau dezinformați sau cel mult trădați cu o tăcere misterioasă. În preziua remiterii Notelor Ultimative, guvernul României, trupele sovietice masate la frontiera de N-E a țării noastre ajunsese la 40 de divizii susținute de 14 brigăzi blindate, 30 de Regimente și 4 Divizioane de artilerie iar aviația de bombardament și recunoaștere continua să violeze spațiul aerian românesc deasupra județelor Cernăuți, Hotin și Bălți. În concluzie, URSS, avea girul puterilor Axei, pentru a trece la acțiune împotriva României, iar armatele erau gata concentrate la frontieră, situație în care erau excluse tratativele cum și-ar fi dorit autoritățile de la București.

Notele ultimative și conținutul lor

La 26 iunie 1940 ora 22,00, Molotov în numele Guvernului Sovietic, a remis lui Gh. Davidescu, ambasadorul României, la Moscova prima Nota Ultimativă. Aceasta conținea afirmații în flagrantă contradicție cu adevărul istoric, tratatele bilaterale încheiate și normele juridice ce reglementau relațiile dintre cele două state suverane.

România era acuzată că în urmă cu 22 de ani „folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la aceasta o parte din teritoriul ei, călcând prin forță unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal de ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană. În continuare se menționa că Guvernul Sovietic considera că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice cât și prin comunitatea de limbă și compozițiune națională.” În concluzie în acea primă Notă Ultimativă, Molotov, comisarul poporului pentru afacerile străine a URSS aducea la cunoștiința ambasadorului român că Basarabia și Nordul Bucovinei, erau sfâșiate din trupul României în baza bunului plac și abuzului de tip sovietic.

Se aștepta un răspuns al Guvernului Român, care a luat la cunoștință că de fiecare dată în momentele cruciale ale istoriei, România, era din nou singură în fața dușmanului de moarte, timp în care Berlinul și Roma se întreceau în a sugera României să opteze pentru cedarea teritoriilor cerute pentru a evita forța trupelor sovietice. Singura agenție de știri care a reacționat, a fost „Reuter” și a transmis un comunicat în care acuza Germania că a știut de intențiile URSS și nu a făcut nimic și în final a concluzionat: „URSS a călcat în picioare România, a rupt din trupul țării ce a dorit fără să sară nimeni în ajutorul mult încercatului popor român.”

În noaptea de 27/28 iunie 1940, Molotov i-a comunicat ambasadorului Davidescu că: „răspunsul guvernului român din 27 iunie 1940 este considerat ca imprecis, deoarece un răspuns nu se spune direct, că primește propunerea guvernului sovietic.” În fața acestei situații dezastruase, diplomatul român din proprie inițiativă îi va spune lui Molotov că Bucureștiul acceptă propunerile sovietice. Dar n-a fost suficient asumarea lui Davidescu și ca urmare Molotov dă a II-a Nota Ultimativă – care avea următorul conținut:

1. În decurs de 4 zile începând cu ora 14.00 după ora Moscovei la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești.
2. În același timp trupele sovietice să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de nord a Bucovinei.
3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă.
4. Guvernul Român să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive și vagoane, pădurilor, intreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului etc.
În încheiere Moscova, insista că răspunsul guvernului român să sosească până cel târziu la 28 iunie ora 12.00. Închei prin a sublinia că notele ultimative din 26 și 27 iunie 1940 reprezintă un „Dictat Clasic” ce viola angajamentele luate până la acea dată cu URSS și trecea peste voința populației majoritar românească a Basarabiei și Bucovinei.

Revendicarea Bucovinei a fost lipsită de orice temei istoric și juridic, a fost un act arbitrar, un abuz grosolan care au contrariat profund cercurile dimplomatice și opinia publică internațională – dar fără nici un rezultat. Și astăzi după atâția ani, teritoriile și frații noștri continuă să fie printre străini cu drepturi și libertăți tot mai puține iar dorul de România îi macină tot mai mult.

ESTE REGRETABIL!

1 comentariu publicat:

  1. iorga

    c-am „ca la scoala” cu unele probleme care ar fi putut fi mai imbunatatite” …, mai multa precizie … si amanunte mai putin placute care desigur, au fost „amnezic … uitate” dar de o importanta „buna”, amanuntele care par minore sunt de fapt cele mai importante !.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.