Astăzi5 decembrie 2020

Palatul Cultural al românilor din Cernăuți (partea a doua)

Clădirea proiectată în stil modern, de Horia Creangă, nepotul marelui povestitor din Humulești, nu se deosebește printr-o arhitectură deosebita. Și totuși ne este dragă și ar trebui când trecem pe lângă ea să ne simțim mândri fără a pune în umbră mărețele clădiri austriece ale vechii capitale a Bucovinei. Trecând pe lângă această clădire numită odată Palatul Cultural al Românilor ar trebui să ne aducem aminte că este o parte din istoria românească culturală a Bucovinei. Clădirea întruchipează simțul datoriei și sacrificiile unor patrioți cum astăzi nu sunt și nici nu cred că vor mai fi vreodată pe aceste meleaguri.

Ce aspirații aveau și pentru ce luptau acei patrioți

Într-un articol semnat de Grigore Nandriș în „Tribuna” din 1 noiembrie 1929, intitulat „Ce Vrem”, aflăm răspunsul, din care citez: „Liberi de orice obligațiuni de partid, vom sta permanent în slujba intereselor drepte românești, neavând a face nici o concesiune, nici un compromis. Nu ne lipsește îndrăzneala, căci n-am învățat să ne temem și nu ne ferim de sacrificii. Pornim la un drum greu, călăuziți numai de conștiința datoriei de a lupta pentru bine…”.

Cronologia construcției Palatului

De fapt, cronologia a început în articolul trecut, și o voi continua în acesta. Mai bine de un an (din decembrie 1936 până-n februarie 1938), comitetul Societății, la fiecare ședință punea în discuție problema Palatului, construcția lui era în prim planul activității. Proiectul lui Horia Creangă necesita o investiție de 100 milioane de lei, față de cele 60 de milioane de care dispunea Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina.
Pentru rezolvarea acestei probleme, președintele Grigore Nandriș, a solicitat ajutorul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei. Mitropolitul patriot și bun cunoscător al Culturii românești din Bucovina, Visarion Puiu, a acceptat să pună la dispoziție terenul ce îi aparținea în Piața Vasile Alecsandri, iar Fondul Bisericesc să investească sumele necesare, primind în schimb spații pentru birourile sale administrative. Tratativele oficiale cu Mitropolia s-au materializat într-o Convenție, care stabilea obligațiile și drepturile ambelor părți.

Când părea că totul a început să intre pe făgașul normal, a intervenit din nou acest ministru, bucovinean din naștere dar „mitic” la faptă, Ion Nistor, stopând trecerea prin Parlament a proiectului avizat favorabil de Consiliul Legislativ și insistând că „Universitatea din Cernăuți are un drept asupra terenului” care știa că a fost donat cu acte în regulă de marele patriot bucovinean Iancu Flondor, acestei Societăți. În legea din 29 mai 1927, era prevăzut termenul construcției de 6 ani, fapt imposibil de realizat, din motivele arătate în articolul anterior.

Ion Nistor ca un „mitic” sadea cere Societății suma de 10 milioane de lei drept recompensă faptului că nu se opune modificării acestei legi. N-a fost mai simplă nici problema eliberării terenului în proprietate de drept, de arendașii de toate felurile. Cu aprobarea Consiliului de igienă al municipiului, la 1 aprilie 1937, comitetul Societății decide să înceapă demontarea chioșcurilor comercianților care nu se mai dădeau duși de pe un teren ce îl ocupau ilegal. Ion Nistor ca un „patriot bucovinean” la acea vreme Ministru al Muncii, a intervenit imediat, telefonic la Poliție pentru a opri operațiunile de eliberare a terenului. Totuși până la urmă sub presiunea adevăraților bucovineni, Ion Nistor, a redus pretențiile sale de la 10 la 6 milioane de lei plătind până la urmă 3 milioane de lei primite de la Primăria Municipiului Cernăuți doar de a scăpa de acest ministru pus pe căpătuială, alți 2 milioane de lei au fost donați de Fondul Bisericesc.

Până la urmă, Grigore Nandriș a dorit să se întâlnească cu Ion Nistor și să-i explice care este diferența dintre bucovineni și „mitici” din perspectiva vorbelor și faptelor fiecăruia. Întâlnirea a avut loc în ziua de 4 aprilie 1937 și a pus capăt conflictelor ce au durat 16 ani numai în defavoarea Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina. Tot de la acea dată s-a putut începe construcția Palatului, iar terenul donat de marele Iancu Flondor recăpătându-și destinația hotărâtă de artizanul Unirii Bucovinei cu Țara.

Degrabă au început lucrările pe șantier, prin sfințirea terenului, în cadrul unei solemnități ținute la 4 iulie 1937, spre toamnă temelia era deja turnată, iar la 26 octombrie același an, adică de ziua sărbătoririi marelui mucenic Dimitrie, Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, a oficiat slujba de sfințire a temeliei acestui locaș de cultură a bucovinenilor. Ceremonialul religios a fost succedat de o paradă a portului național și un frumos spectacol, seara în Teatrul Național un festival al corurilor și colectivelor coregrafice ale Societății. La începutul anului 1938, proiectul ajunseseră la primul etaj, iar în 1939 în iunie s-a finalizat clădirea.

Raportul de activitate al societății din 4 iunie 1939

Grigore Nandriș și-a prezentat raportul de activitate pe anul trecut, încheind și un deceniu de conducere neîntreruptă, el era optimist, plin de încredere în viitor și nici nu bănuia că e ultimul său discurs pe pământul scump al Bucovinei. Mulțumind și aducând omagii spiritului de sacrificiu al tuturor celor care l-au susținut în străduința de fiecare zi el a menționat că „s-a realizat ceea ce nu credeau nici cei mai optimiști” și că la temelia Palatului Cultural „stau gândurile generoase ale neuitatului Iancu Flondor și ale Mitropolitului Visarion Puiu.” Astfel reușind să-i unească în jurul său pe toți cei de bună-credință, Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina a fost o mare școală a poporului, ziditoare a unirii și iubirii de neam.

Închei prin a spune cu regret că după cum știm, Palatului, înălțat pentru luminarea culturală a poporului român, nu i-a fost dat să-și îndeplinească menirea, nimerind în scurt timp în mâinile armatelor roșii, a celor care i-au umilit, deznaționalizat și deportat pe românii bucovineni. În Cernăuți mai sunt bucovineni care afirmând că Palatul nu mai este a ofițerilor sovietici și speră că în parcursul european al Ucrainei să poată beneficia de o lege corespunzătoare care să retrocedeze clădirea românilor bucovineni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.