Astăzi6 iunie 2020

Dornisme: Unde este piatra cubică din oraș?

Unde este piatra cubică din oraş?

Din moment ce nimeni nu face puşcărie pentru dispariţia acestui material care a rezistat zeci de ani pe străzile din Vatra Dornei, presupunem că este depozitat undeva, de către vreun serviciu al primăriei. O parte din piatra cubică de pe străzile Diecilor, Ouşorului, Vasile Deac, Negreşti, Luceafărului, a fost scoasă. În afară de strada Luceafărului, unde a fost înlocuită cu pavele de beton şi care cu siguranţă vor fi înlocuite în viitorul apropiat din cauza degradării, pe străzile amintite mai sus ne confruntăm cu un dezastru al carosabilului.

strada_diecilor

Traficul devine de multe ori mai anevoios decât în mediul rural. Când plouă, noroiul pare să “înghită” oameni, animale, maşini, iar când e cald, praful te împiedică să-ţi mai deschizi geamul, iar mersul pe stradă e un calvar. Dacă piatra există, aceste străzi ar putea fi pavate din nou, fiind totodată şi una dintre soluţiile cele mai durabile şi potrivite pentru oraşul staţiune. Dacă străzile acestea sunt prinse într-o asfaltare, piatra poate fi folosită în altă parte. Dacă a fost vândută, vrem să vedem de ce, cui, şi pe ce bani. Nu ar fi trebuit o hotărâre de Consiliu Local pentru o astfel de vânzare? Dacă a fost furată, fiind în gestiunea cuiva, cine dă socoteală?

Apel către deputatul Cezar Cioată

Deputatul Cezar Cioată (PC) trebuie adus cu picioarele pe pământ, iar iniţiativa PC, prin care se propune stoparea exportului de materiale lemnoase sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, să fie retrasă. Argumentul celor care au semnat iniţiativa legislativă, printre care se numără şi deputatul sucevean, este că “prin susţinerea necontrolată a exportului de material lemnos, se încurajează tăierile ilegale de păduri”. PC-iştii precizează şi faptul că pentru “refacerea suprafeţei forestiere, dar şi respectarea oricărei persoane la un mediu ecologic şi sănătos”, exportul să fie interzis pe o perioadă de 5 ani.

cezar-cioata

Dacă domnul deputat şi-ar fi consultat mai des broştenarii, crucenii, holdenii, ar fi realizat că propunerea legislativă pe care a semnat-o recent îi bagă pe toţi în faliment, ca de altfel întregul sector care se ocupă de exploatare şi prelucrare primară a lemnului, din România. Piaţa lemnului ar înregistra o prăbuşire dramatică a preţurilor. Șocul va fi resimţit în special de cei care activează în acest sector, proprietarii de păduri şi administraţia silvică fiind mult mai puţin afectaţi de această măsură. Ca s-o spunem pe cea dreaptă, dacă arabii nu ne-ar mai cumpăra cheresteaua, în special cea de o calitate îndoielnică, majoritatea celor care activează în acest sector ar dispărea.

Dacă domnii de la PC chiar doresc binele acestei ţări şi nu sunt doar nişte “speculanţi politici”, ar putea propune o dezbatere publică la nivel de experţi, în care ar invita nu mai mult de 10 persoane, printre care reprezentanţii: ASAS, ICAS, ASFOR, Nostra Silva, Coaliţia Ong-urilor de mediu, împreună cu primul-ministru, în care s-ar face o analiză de impact a măsurii, urmată de o prezentare reală a domeniului forestier din România. Stoparea exportului de buşteni, care totalizează doar 800 de milioane de euro anual, poate fi luată în calcul, însă stoparea exportului de cherestea în acest moment nu e binevenită.

Politicienii ar putea cel mult propune o perioadă de tranziţie, de un an sau doi, până când va fi sistat exportul, pentru ca agenţii economici să aibă timp să se retehnologizeze, să acceseze fonduri europene, în vederea prelucrării superioare a lemnului. Până atunci, câştigul de capital politic este chiar ultimul lucru care ar trebui să-i preocupe pe politicieni, când e vorba de o problemă ce ţine cu adevărat de siguranţa statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.