Colțu’ lui Alki: Ce facem la Vatra Dornei?

În ciuda faptului că sunt genul de om mai mizantrop, nu-mi lipsesc prietenii. Am cunoştinţe, amici şi prieteni în toată ţara, oameni care adesea vin şi bat la pas meleagurile dornene. Mereu am încercat, măcar pentru prima impresie, să îi duc în trei sferturi din oraş pe jos, să vadă că sunt şi lucruri frumoase la noi, că nu e doar fală mare, traistă goală. Am încercat să le arăt cu ce ne indentificăm şi ce ne reprezintă, de ce sărim noi în sus că aici e Bucovina şi nu Moldova şi de ce lucrurile sunt mai… speciale. Degeaba m-am străduit. Nu mi-au spus-o ei, am observat eu.

Inevitabil am ajuns la vorba oricărui dornean: „ce să faci aici?”. Asta e o mare problemă. O întrebare care nu-mi dă pace, poate pentru că nu îi găsesc un răspuns satisfăcător. Ce poţi face în Vatra Dornei? Nu noi, dornenii, ca şi activităţi, dar ei, turiştii, vizitatorii. Ce le oferim noi, gazde primitoare?

Din punct de vedere economic, nu avem un raport clar si bine definit a unei pieţe de cerere-ofertă. Nu ştim clar ce se întamplă şi când. Pe litoral, de exemplu, lucrurile sunt plănuite cu foarte multă atenţie cu luni bune înainte, dacă nu chiar de la un sezon estival la altul. În schimb, noi ne plângem iarna de zăpezi, dar dacă nu ninge… tot nu e bine. Că nu vin turiştii.

La noi, toate sunt într-o stare de derivă. O incertitudine constantă. Dacă avem zăpadă, bine, dacă nu, tot bine. Dacă ne promovează unii, bine, dacă nu, nu e mare pagubă. Ce-am avut şi ce-am pierdut! Ne încălzim cu minciuni pe care ni le spunem singuri, conştientul colectiv al dorneanului de rând fiind practic inexistent. Nu trebuie să promitem (şi nu cere nimeni) marea cu sarea. Dar ceva să le punem în faţă celor ce ne trec „pragul” în căutare de altceva, în tentativa de a ieşi dintr-o rutină, zic eu, n-ar fi o gaură în cer.

Concret, lucrurile nu arată excelent pentru noi. Vorbeam săptămâna trecută cu un prieten ale cărui cunoştinţe au venit aici de la sute de kilometri, sperând să scape din repetitivul cotidian. Au concluzionat domniile lor mai bine decât aş fi putut să o fac eu vreodată, după doar câteva zile de stat în zonă: „Vatra Dornei are foarte multe bănci, farmacii, săli de jocuri cu renumitele păcănele, cimitire cu bisericile aferente şi localuri de tot felul la tot pasul, diferenţiindu-se poate prin aspectul interior”.

N-au dreptate? Şi să le spunem la plecare că îi mai aşteptăm pe la noi? De ce? O să le putem rupe gura când – şi dacă – o să se întoarcă? Mă îndoiesc straşnic.

Tocmai de aceea revin la ce spuneam mai sus, şi anume la această gândire colectivă a dornenilor. Simt că parcă toţi aşteaptă să le cadă din celest şi să aibă de toate. Stăm prost tare la capitolul iniţiativă, şi nu avem habar să „construim” ceva, împreună. „Nu mergem în barul X că e gol acolo, hai în altă parte unde e plin”. Dacă aşa ar face toţi, nici un loc nu s-ar mai umple vreodată cu oameni. Cineva trebuie să fie primul. Iar astea sunt lucruri pe care le spune tineretul, lucruri pe care le-am spus şi eu, până să realizez că în Vatra Dornei, dacă vrei să ai o reuşită, trebuie să dai din coate până eşti fruntaş. Dar… chiar şi atunci, o să ţi se îndese beţe puternice în roate, ca nu cumva să ieşi în evidenţă.

În loc de concluzie, dacă eşti vârstnic şi eşti la tratament, e chiar OK. Mergi la mânăstiri, tractoraş, plimbare, mai schimbi aerul, eşti la vârsta senectuţii, admiri lucruri precum copacii şi aerul tare de munte; dacă eşti tânăr şi vii pe la noi, e cam greu să-ţi ocupi timpul cu ceva util. Mâncare ca la mama acasă văd peste tot. Îmi pare rău, dacă vroiam să mănânc ca la mama acasă, mergeam la mama, acasă. Apoi e chestia aia cu „Paşte în Bucovina”. Şi? Ce să faci? Să ciocneşti ouă în loc de nuci cu veveriţele din parc? Ne-au subclasat comunele învecinate care, poate, n-au aşa de multe, dar au tradiţia de care ţin cu dinţii şi pe care o exploatează benefic până la refuz. La noi se pare că doar te cazezi, mănânci, bei ceva şi dormi.

Şi vai… dacă n-ar fi ATÂTA potenţial aici…

foto de Adrian Marius