Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei (1935–1944): lupta cu politicul şi năravul corupţiei

scris de Ioan Abutnăriței
în Cultural
4 ian. 2014
4 ian. 2014, ora 20:28

Generalităţi

De aproape 70 de ani, stăruie însă o ceaţă bine aşezată asupra justificatei zbateri a mitropolitului pentru a ţine politica departe de biserica din Bucovina, dar mai ales asupra momentului încheierii misiunii sale la Cernăuţi. Deşi de ani buni, se organizează în oraşul său natal, Paşcani, “Zilele Visarion Puiu”, cu participare naţională şi ecumenică, totuşi anumite aspecte sunt încă trecute cu vederea, semn că istoricii noştri încă nu au învăţat că, în ştiinţa lor, nu este căutare la faţă ci se scrie aşa cum a fost.

Poate de aceea am ajuns în situaţia, absolut ridicolă, ca istoria noastră să o scrie mai bine străinii. Din această cauză mi-am îngăduit să scriu aceste rânduri cu gândul la adevărul istoric şi la dreptatea cea mult dorită.

Începuturile conflictului şi consecinţele lui

Începând cu 25 noiembrie 1933, Ion Nistor, a primit din partea Ministerului Instrucţiunii Publice, însărcinarea să vegheze la exercitarea controlului statului în problemele referitoare la Fondul Bisericesc din Bucovina. În această calitate a intrat în conflict cu mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu. Într-un memoriu adresat la 17 februarie 1937, preşedinţiei Consiliului de Miniştri, în numele enoriaşilor eparhiei bucovinene, mitropolitul era învinuit de afaceri veroase pe seama averilor Fondului Bisericesc şi deteriorarea situaţiei acestuia.

Conflictul avea să se finalizeze prin clarificarea lucrurilor în spiritual adevărului, adică, vinovaţi de situaţia gravă a Fondului Bisericesc erau, regele Carol al II-lea, Ion Nistor, sluga regelui şi a tuturor partidelor aflate la guvernare şi nu în ultimul rând mitropolitul Necatarie Cotlarciuc şantajat de acelaşi lacom politician.

Se cuvin câteva precizări asupra acestui abuz de numire a lui Ion Nistor pentru controlul mitropoliei. Autorizaţia primită de Ion Nistor, care făcea parte din Guvernul I.G. Duca în calitate de ministru de stat era un abuz, deoarece Legea Cultelor stabilea precis că ”Statul îşi exercită dreptul său de control şi supraveghere prin Ministerul de Agricultură şi Domenii şi prin Ministerul de Culte”.

Orice amestec al Consiliului de Miniştri, din altă parte, nu putea fi tolerat, în condiţiile unei normalităţi legale. Mai mult, mitropolit al Bucovinei în acea perioadă era Nectarie Cotlarciuc, ridicat la demnitatea de mitropolit al Bucovinei de către Ion Nistor şi Partidul Liberal. A doua jumătate a domniei regelui Carol al II-lea, cu consecinţe deosebit de grave asupra viitorului ţării, a fost, mai înainte de toate, un timp dezavantajos pentru Bucovina în special.

Despre ceea ce s-a întâmplat în Bucovina, dar şi a ceea ce a trebuit să îndure Biserica Ortodoxă din Bucovina, din partea acestui samsar şi clica lui (din care făcea parte şi Ion Nistor) încă nu s-a spus totul. Iată un tablou prezentat de Grigore Nandriş, fost preşedinte al Societăţii pentru Cultură şi Literatură română în Bucovina, ajuns profesor la Universitatea din Londra: ”Ion Nistor era reprezentantul Bucovinei în vechiul Partid Liberal, a reuşit să se menţină în toate ministerele prin forţa corupţiei lui Constantinescu Porcu, care l-a botezat în cloaca politică a ”Miticilor”.

Când a revenit Carol în ţară, Partidul Liberal, care-l trimise în exilul binemeritat, după ce batjocorise dinastia şi ţara, cinstite de Carol I şi de Ferdinand l-au repudiat cu hotărâre. Ion Nistor declara pe atunci, public, că mai degrabă îşi va tăia mâna, decât să semneze vreun act ministerial sub regele uzurpator. Şi totuşi Carol al II-lea vine în vizită la Cernăuţi, în program era un banchet de recepţie la reşedinţa mitropolitană.

Un martor ocular spunea: ”Toată protipendada provincială se zbătea să obţină o invitaţie la acest banchet. Mă interesa spectacolul acesta cu peisajul uman şi-i observam cu atenţie de la locul meu, la o masă perpendiculară cu masa centrală regală, nu departe de locul regelui, încât puteam urmări nu numai mişcările, ci şi expresiile feţelor celor ce se gudurau pe lângă ”uzurpator”.

Ştiam că Ion Nistor, şeful liberalilor bucovineni, făcea eforturi disperate să se apropie de Carol, ca de alt fel ca toţi liberalii ducişti, dar nu ştiam ce căi foloseşte pentru iertarea şi concilierea regelui. După banchet, împăcarea s-a făcut, iar Ion Nistor a intrat, a câta oară, în guvern, condus de Ion Duca.” O dată realizată impăcarea între Ion Nistor şi rege, se părea că steaua sa politică începe iarăşi să urce. În noiembrie 1939 este numit ministru al Cultelor şi Artelor în cabinetul condus de Gh. Tătărăscu (exact ce-i trebuia pentru a încăleca din nou Fondul Bisericesc al Bucovinei).

Lovitura cea mai mare pe care o suferă Biserica Bucovinei, nu a fost durerosul refugiu şi răzleţirea personalului, ci falsul act prin care, Ion Nistor, l-a declarat demisionat pe mitropolitul Visarion. Doi ani i-au trebuit dl. Nistor, prof. universitar, bucovinean, şef de partid, pentru organizarea acestei lovituri murdare pentru a scăpa de competentul mitropolit, care nu se asemăna cu Nectarie în direcţia supunerii politice sau corupţiei, dorite de Ion Nistor, bucovineanul.

Iată cu ce s-a ocupat domnul Nistor, bucovineanul, în timpul celor doi ani de exterminare a bunului mitropolit, o campanie de presă cum nu se poate mai murdară, antrenarea unei părţi a aristocraţiei clericale pe care Visarion Puiu, o păstrase în funcţii, acte de denigrare a ilustrului om al demnităţii româneşti. Pentru a acoperi amestecul său în prăbuşirea Fondului, domnul Nistor, bucovineanul, care în Consiliul de Miniştri să se încalce legea privind controlul la Fondul Bisericesc, ca în locul celor doi inspectori generali, câte 1 de la Culte şi de la Agricultură, să fie delegat doar el, ministru Muncii, să facă controlul, la ce a făcut chiar el, liberalul, prof. universitar şi patriotul bucovinean.

Consiliul de Miniştri săvârşeşte această ilegalitate, pentru ca domnul Nistor să se poată răzbuna pe ilustrul patriot Visarion, care nu voia să asculte de political corupt şi profitorii acestuia, şi care reuşise pe timpul guvernului ţărănesc să elaboreze Fondul de mâinile jefuitoare ale liberalilor. Ion Nistor vine la Cernăuţi, unde continuă să se creadă cu mitropolitul Necatarie, fără aprobarea mitropolitului Visarion, cere registres, ameninţă administratorul Fondului, vine însoţit de procurori şi procurorul general de la Curtea de Apel locală, convoacă o echipă de contabili din oraş (bineînţeles liberali) şi descind la sediul Fondului.

Vlădica Visarion, tulburat de asemenea atitudini, trimite telegrame de protest la regele Carol al II-lea, primului ministru, miniştrilor de Culte şi de Agricultură şi aşteaptă 2-3 zile. Dar nici unul nu răspunde, o asemenea tăcere era semnificativă. Mitropolitul rămâne singur, nimeni nu-l aude, e, deci, în dizgraţie. Ce să facă? Să demisioneze? – Nu, hotărăşte să mai stea în funcţie să să publice o lucrare oficială, cum a fost administrată averea Fondului, atât sub Vladimir şi Nectarie, cît şi sub Visarion, în cei 4 ani 1935-1939.

Un asemenea afront nu mai întâlnise I. Nistor şi, de aceea, toată ura sa se va îndrepta asupra mitropolitului. Mitropolitul continuă să-l convingă pe ministrul bucovinean şi pe rege că sunt într-o mare eroare, dar toate demersurile lui sunt sortite eşecului. Conflictul cu Ion Nistor – bucovineanul şi cu regele uzurpator se încheie tot în fals şi în minciună iar cel mai deştept cedează, adică onestul mitropolit renunţă a se mai lupta cu morile de vânt, retrăgându-se la mânăstirea Vovidenie – de unde va fi chemat pentru noi însărcinări profesionale.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.