Astăzi5 decembrie 2020

Grupul Vatra Dornei Tineret a devenit ONG

Vatra Dornei Tineret este un grup de voluntari care au ca scop propus identificarea și ajutorarea tinerilor, protecția socială, ajutorul familiilor cu copii aflați într-o situație socială precară, ajutorul medical pentru necesități sociale, sprijinirea activității medicale din Vatra Dornei, dar și desfășurarea de activități sportive, organizarea de excursii și drumeții. Grupul a apărut în urma unei acțiuni de ajutorare a unui băiețel, pe nume Adelin, care astăzi, din păcate nu se mai află printre noi. Odată cu această primă acțiune, membrii grupului au dorit să continue să ajute cât mai multă lume.

VDT

În decursul a doi ani de zile, grupul a reușit să se ocupe de nici mai mult nici mai puțin de 19 acțiuni de voluntariat și aproximativ 20 de excursii pe munte. Pe lângă toate acestea, membri ai grupului au participat la diferite acțiuni, precum rafting, plimbări cu bicicleta în aer liber, cursuri de prim ajutor și multe altele. Inițiatorul acestui grup, pe numele său, Huțan Cristian, este un om cu un suflet foarte mare, dornic oricând să ofere o mână de ajutor celor săraci. Este membru al Salvamontului Vatra Dornei, iar acest lucru reprezintă un avantaj în plus pentru grup.

La fiecare acțiune nouă, grupul are datoria de a aduce lucrurile necesare familiei respective (alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării). Însă ei nu sunt singurii care pot face acest lucru, astfel încât grupul colaborează cu multe alte persoane, care se autosesizează și devin dornice să ofere o mână de ajutor. În cazul în care este nevoie de sponsorizări, Cristian este cel care se ocupă de acest lucru și de cele mai multe ori are succes. În prezent, din acest grup fac parte aprox. 70 de membri. Toți sunt niște oameni minunați și uniți, cu o inimă mare și gata să ofere ajutor celor care au nevoie.

În primăvara acestui an, grupul a devenit ONG, ținta pe care voluntarii au urmărit să o îndeplinească încă de la începuturi. Astfel, Vatra Dornei Tineret s-a transformat în Asociația Vatra Dornei Tineret, Vatra Dornei. Momentan, grupul are în desfășurare două cazuri, și anume: construirea unei anexe a maternității din Vatra Dornei și ajutorarea unei familii care trăiește în condiții groaznice. După ducerea la bun sfârșit a acestora, grupul va fi în căutare de noi provocări.

1 comentariu publicat:

  1. Daniela

    Interesanta si minunata activitatea ONG-ului.Sa fii om si sa ajuti alti oameni la randul tau, e tot mai necesar in vremurile noastre.Felicitari.Mi-ar place sa fiu membru al acestui ONG.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.