Știrile zilei de4 decembrie 2022

Drumul ce leagă Poiana Stampei de Dornișoara va fi asfaltat

Vești bune pentru locuitorii satului Dornișoara! După o zbatere de ani întregi a echipei de la Primăria Poiana Stampei, condusă de Viluț Mezdrea, anul viitor vor începe lucrările de asfaltare a drumului comunal 85 E, în lungime totală de de 11 kilometri. Momentul vine la fix 5 ani de când Guvernul României aproba trecerea acestui drum din administrarea Romsilva în domeniul public al comunei Poiana Stampei

Proiectul, cel mai mare proiect ca și valoare, din istoria comunei Poiana Stampei, a fost semnat de primarul Viluț Mezdrea, la București, miercuri, 26 octombrie, în prezența directorului Companiei Naționale de Investiții, Manuela Irina Pătrășcoiu, a directorului firmei „Îndemînarea”, Darius Simionca, precum și a directorului „Amicii Building”, Nicolaie Gîvan, asocierea dintre cele două firme urmând a se ocupa de construcția drumului. Valoarea noii investiții va fi de aproximativ 6 milioane de euro și reprezintă cea mai mare sumă pe care Primăria a atras-o pe un singur proiect, până acum.

Drumul va avea o lungime de 11 kilometri, din care 9 vor fi realizați cu bani de la CNI, iar restul de 2, cu 1 milion de euro, bani din bugetul local al comunei Poiana Stampei. Proiectul prevede asfaltarea distanței menționate, precum și construirea de poduri și podețe. Totodată, vor fi amenajate și trecerile la nivel cu calea ferată, zidurile de sprijin și intrările pe drumurile laterale.

„Poiana Stampei rămâne, așa cum îmi place mie să spun, «Inima bătând a ideii noastre comune». Noi am avut o deviză, de care nu ne dezicem, și anume aceea de a duce Poiana Stampei la un alt nivel! Putem face asta doar împreună: cetățeni, echipa din Primărie și Consiliul Local. Tuturor le mulțumesc pentru că, de fiecare dată, au crezut în obiectivele mele și au înțeles că puterea stă în unitate. Totodată, aduc mulțumiri speciale domnului senator și președinte al PSD Suceava Ioan Stan pentru implicarea și susținerea de care a dat dovadă în acești ani. Ne-am bazat pe sprijinul său și, de fiecare dată, am fost ajutați”, a declarat, pentru Suceava Live, primarul Viluț Mezdrea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *