Știrile zilei de4 decembrie 2022

Corul ECCLESIA din Dorna Candrenilor pregătește noi CD-uri pentru finalul de an

Membrii corului „Ecclesia” , unul dintre cele mai longevive din județ și din țară, cu o experiență de peste 21 de ani, au înregistrat la finalul lunii septembrie noi materiale care vor face obiectul unor CD-uri ce vor fi lansate la finalul acestui an. Corala, care funcționează sub oblăduirea preotului paroh dr. Gabriel Doroftiese, de la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Dorna Candrenilor are deja înregistrate 11 cd-uri care conțin atât piese religioase și colinde, dar și piese laice și de joc.

Înregistrările din perioada 23-27 septembrie s-au realizat cu ajutorul Letiției Brădeanu –redactor muzical la Radio Târgu Mureș, inginer de sunet fiind Sergiu Rad. De altfel, cei doi sunt colaboratori ai corului de mai bine de un deceniu.
Înregistrările s-au desfășurat atât în cadrul Bvisericii din Dorna Candrenilor dar și în afara acesteia, CD-urile, ce vor ajunge anul acesta în toate bisericile din județ și nu numai, conținând atât piese religioase, dar și muzică bizantină, instrumentală și usoară, cântată de către corul de copii Ecclesia III. Alături de ei, au contribuit
Izabela Tripon, Andrada Tripon, Alina Ursuț, Ionela Pentelescu, Elena Negură, Victoria-Elena Gătej, Livia Andreea Rusu, Lăcătuș Mihaela, Paula Florea, Andreea Petrovici, Florin Bodea, Robert Florea, Ana Maria și Elisabeta Doroftiese.
Colaboratori la această sesiune de înregistrări au fost doi tineri tenori ardeleni, soliști la Opera din Cluj: Tudor Bărbos și Marian Vasc, cărora li s-au alăturat Mirela Zah din Bistrița-Năsaud și, la partida de bași, Dan Secheli.
Au fost prezenți, în calitate de colaboratori ai corului Ecclesia de peste 9 ani, și membrii corului bărbătesc „Fii Arboroasei” din localitatea Iordănești, regiunea Cernăuți-Ucraina, dirijați de preot paroh Vasile Pojoga.

Preot Dr Gabriel Doroftiese a ținut să mulțumească pentru îndelungata colaborare autorităților locale, precum și celor care au fost mereu alături de Ecclesia: „Țin să-i mulțumesc, în numele colectivului, domnului primar Dănuț Candrea pentru tot sprijinul acordat în realizarea acestui proiect, gospodinelor din comună, sponsorilor care sunt mereu langă noi din umbră și prietenilor noștri dragi Paraschiva Ianoș și epitropului Petru Lazariuc ”

Andrada Tripon, una dintre cele mai experimentate membre ale corului, ne-a mărturisit: „ A fost o experiență unică deoarece am avut onoarea să înregistrăm câteva piese cu taraful comunei Poiana Stampei condus de profesor maestru Dănuț Lăcătuș împreună cu instrumentiștii Costel Lostun, Darius Florean, Iulian Deac, Mihai Bălău, Alessia Florean și Bianca Rusu. Deși drumul vieții m-a dus atat pe mine cât și pe colegii mei departe de casă, nu am renunțat la a veni de fiecare dată să cântăm la strană duminica, la sfintele cununii, la mersul cu colinda in Ajunul Crăciunului și la multe alte activități culturale. Dragostea pentru muzică, artă corală, biserică dar și pentru iubirea și unirea dintre noi ca grup a fost împămantită de organizatorul acestui proiect și președinte dirijorul și preotul paroh Gabriel Gheorghiță Doroftiese.Vă mulțumim că ne-ati ales și că ne-ati molipsit cu iubirea pentru artă si frumos. Datorită concertelor avute în toată Romania am cunoscut oameni deosebiți și am legat prietenii pe viață. ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *