Știrile zilei de4 decembrie 2022

FOTO. Explozie într-un bloc din Vatra Dornei: un rănit, 16 apartamente și mai multe mașini afectate

Liniștea dimineții de 4 octombrie a fost tulburată de explozia unei butelii într-un apartament din municipiul Vatra Dornei. Explozia puternică nu a fost urmată, din fericire, de un incendiu. La fața locului au intervenit, într-o primă fază, pompierii militari dorneni cu două autospeciale de stingere, în sprijinul acestora sosind și un echipaj medical din partea SAJ Suceava.

O femeie în vârstă de 79 de ani a suferit arsuri minore la nivelul mâinilor, dar și pe față. Ea a fost preluată de un echipaj medical, iar mai apoi a fost transportată la spitalul din Vatra Dornei pentru investigații suplimentare. De asemenea, în urma exploziei o ușă metalică de la intrarea unui apartament de la etajul al doilea a fost deformată, iar în interior a rămas blocat proprietarul. Salvatorii ajunși la fața locului au deblocat ușa, iar bărbatul a fost eliberat.

În urma cercetărilor preliminare au fost identificate 16 apartamente afectate de explozie, unul fiind distrus, iar celelalte suferind diferite distrugeri: ușile de la intrare, tocurile, tencuiala, ferestrele. În același timp, două mașini parcate în imediata apropiere a blocului au fost avariate, având geamurile sparte. Urmează ca la fața locului să ajungă și un reprezentant de la Inspectoratul de Stat în Construcții pentru a evalua structura de rezistență a blocului de locuințe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *