Știrile zilei de4 decembrie 2022

Rangeri juniori pentru Situl Natura 2000 Larion: cinci luni de activități, cu 100 de elevi dorneni participanți

La Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei s-a desfășurat, în perioada mai-octombrie 2022, un amplu și frumos proiect, Rangeri Juniori pentru Situl Natura 2000 Larion. Proiectul a fost coordonat de profesoarele Ofelia Arvinte și Mirela Barcău, care au reușit să convingă peste o sută de elevi, dornici de cunoaștere și aventură, să descopere lumea specială a tinovului. Copiii au fost, la rândul lor, coordonați de profesorii Lavinia Gîm, Loredana Cernușcă, Cezar Cernușcă, Liviu Carp, Liliana Aflorei, Loredana Lungoci, Elena Cheșa și Daniela Cornețchi.

S-a urmărit creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța protejării și conservării Sitului Natura 2000 Larion de către comunitățile care au în proximitatea lor această arie protejată. Elevii au fost selectați în baza unui chestionar de interes, în cadrul unei conferințe de lansare a proiectului, marcându-se și Ziua Biodiversității, pe 24 mai. Coordonați de profesori, pe parcursul celor cinci luni, copiii au participat la zece ateliere tematice, în cadrul Clubului Ranger Junior, pentru cunoașterea, înțelegerea și protecția Sitului Natura 2000 Larion, respectiv a Crovului Larion.

În cadrul proiectului s-au desfășurat o serie de activități:

1. Cartografierea unei zone a tinovului a fost cea dintâi activitate, coordonată de profesorii Liviu Carp și Cezar Cernușcă. A participat grupul de elevi care și-a dorit să descopere din tainele cartografiei. Cu toții s-au deplasat cu trenul până la Gara Grădinița. Au mers, mai apoi, pe potecă lși, treptat, au descoperit zona umedă, mlăștinoasă, a tinovului Larion. Rezultatul s-a concretizat în realizarea unei hărți, reprezentând un perimetru din aria protejată, studiat ulterior. De asemenea, s-a realizat și o cartografiere de precizie, cu ajutorul dronelor, rezultând astfel o hartă digitală geolocalizată.

2. Identificarea caracteristicilor tinovului și realizarea lanțului trofic, dar și prelevarea de sol cu vegetație pentru realizarea unui habitat cu turbă într-un borcan. În luna iunie, elevii din cadrul Grupului Voioșilor, coordonați de profesorii Mirela Barcău, Liliana Aflorei și Loredana Lungoci, s-au deplasat în tinovul Larion, unde au identificat elemente de vegetație specifică: mușchi, pin, molid, bumbăcăriță, merișor și afin, dar și elemente de faună: gândaci, păianjeni și fluturi. Au fost prelevate mostre de sol cu înveliș vegetal, depozitate în borcane de sticlă. Prin monitorizarea și studierea pe toată perioada proiectului, elevii au descoperit cum se dezvoltă un ecosistem de turbă.

3. Activitatea anterioară a fost completată de cea organizată în luna iulie, când au fost culese informații privind importanța speciilor de plante ierboase, arbori și arbuști din tinov. Rezultatele au fost amplasate pe harta realizată de colegii cartografi. Și de această dată au participat 35 de elevi, coordonați de profesoarele Ofelia Arvinte, Loredana Gîm și Loredana Lungoci.

4. Au fost realizate interviuri cu localnicii, au fost culese povești și legende locale, dar și file de istorie ale tinovului. La aceste activități au participat 20 de elevi, însoțiți de profesoarele Loredana Cernușcă și Daniela Cornețchi Daniela, care au vizitat și localitatea Coșna, aflată în apropierea ariei protejate.

5. Școala de vară, organizată în luna august timp de o săptămână, s-a desfășurat atât pe teren, cât și în laborator. Tinerii cercetători au prelevat mostre de sol, apă și plante cu scopul de a determina proprietățile fizice și chimice ale apei din tinov, particularitățile acestui tip de sol, dar și pentru a studia microorganismele din interiorul lui. Elevii au mai aflat și de ce plantei carnivore Roua Cerului îi plac insectele, dar nu și o bucățică de hârtie, sau cât de important este mușchiul pentru viața tinovului. Au fost făcute propuneri pentru schițarea unui traseu tematic cu patru panouri. Activitățile din cadrul școlii de vară au fost completate cu alte activități recreative, de dans și voie bună. Profesoarele responsabile de aceste activități au fost Mirela Barcău, Lavinia Gîm, Ofelia Arvinte, Loredana Lungoci și Liliana Aflorei, însoțite de cei 38 de elevi curioși.

6. Rezultatele acestui proiect amplu, impresiile participanților, fotografiile realizate și interviurile înregistrate au fost valorificate de Grupul Jurnaliștilor, care au realizat un număr supliment al Revistei Liceului Altfel. Profesoara Daniela Cornețchi a fost ajutată de 20 de elevi.

7. A fost pusă pe picioare și o expoziție cu fotografii. Imaginile expuse au fost realizate de elevii implicați în proiect, pe parcursul derulării acestuia, fiind selectate de elevii din cadrul Grupului Artiștilor, coordonați de profesoara Elena Cheșa.

8. Efortul depus de toți elevii care au luat parte la acest amplu proiect urmează a fi apreciat și premiat în cadrul festiv al conferinței de final, programată pentru ziua de 4 octombrie. În cadrul conferinței vor fi prezentate și rezultatele activităților proiectului derulat pe parcursul celor cinci luni.

Informații prețioase menită să facă mai ușoară înțelegerea lumii tinovului, dar și modul în care se formează și caracteristicile acestuia sunt oferite de cele trei panouri realizate de echipa FundaȚiei Speologice „Club Speo Bucovina”. Acestea sunt amplasate în diferite locații, precum: curtea Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, Ocolul Silvic Feldru și intrarea în Rezervația Larion, în apropiere de Gara Grădinița. A fost realizat și un traseu tematic, amplasat în aria protejată Crovul Larion, format din patru panouri ce cuprind speciile relevante ale zonei.

„Pornind de la ceea ce și-a propus proiectul, sperăm că am reușit să dezvoltăm capacitățile de observare, explorare și înțelegere a importanței ariilor protejate în rândul tinerilor. A fost un proiect atractiv în care toată lumea a învățat să se bucure de natură, să o protejeze și, cel mai important, să o respecte. a fost un proiect în care am învățat că munca în echipă poate să dea roade excelente, un proiect care ne-a oferit o altfel de vacanță”, au transmis reprezentanții proiectului.

Proiectul a fost finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, implementat de Fundația Speologică „Club Speo Bucovina”, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *