Știrile zilei de30 noiembrie 2021

Proiect de școală: cultivarea armoniei și încrederii

Multe dintre colectivele școlilor ar trebui să iasă din „tranșee”. Fiecare este răspunzător pentru deconectarea de la celălalt și este responsabilitatea fiecăruia să se reconecteze, indiferent de motivele care au dus la dezbinare. Refacerea armoniei și a încrederii ar trebui să devină proiect de școală. Mediul intern trebuie schimbat, iar agentul de vindecare se află în interior.

Pentru a însănătoși un colectiv este nevoie de călătoria unor oameni inteligenți spre centrul biologiei lor de convingeri toxice. Nimic nu este real din ceea ce credem unii despre alții. Totul este interpretare. Astfel, suprasolicitarea la stresul care aduce boala nu este altceva decât un cumul de convingeri inconștiente. Cine cunoaște cu adevărat pe cine, cine este în postura de a judeca pe cine? Lipsa bunăstării psihologice e boală sigură, apropiindu-i pe dascăli de groapă, și asta deoarece emoțiile negative influențează direct sistemul imunitar.

Niciodată nu am fost surprins de numărul uriaș al profesorilor care mor de cancer. Îmbătrânirea „peste noapte” a lucrătorului de la catedră nu se datorează muncii cu elevii, ci mai degrabă tensiunilor din colective. Neajunsul este acela de a nu reuși să te protejezi. Echilibrul, acordul fin interior, te poate ajuta să nu fii folosit ca „paratrăsnet” de cei care-i folosesc pe ceilalți, în mod inconștient de cele mai multe ori, pentru propria lor descărcare emoțională.

Multe școli aduc cu „fenomenul Pitești”, unde deținuții politici erau torționați nu de gardieni, ci de colegii lor de celulă. Dincolo de faptul că întreaga instituție capătă o aură negativă, ajungi acasă vidat de energie, entuziasm, curaj, pe unii mai sensibili bușindu-i chiar plânsul. Școala se vede, se aude, însă orbirea poate fi atât de mare încât e greu să se iasă din bula prețiozității, autosuficienței, meritelor (autoatribuite), și asta doar pentru ca iluzia valorii personale să fie hrănită constant.

Hărțuirea psihologică din partea șefilor, competițiile tembele de orgolii, bârfologia, grupulețele din jurul puterii, politicul care a creat adevărate caste, la care se mai adaugă și un tip de „canibalism” (pe fondul subțierii numărului de elevi din școli), duc la o frecvență și o severitate a stresului de-a dreptul demolatoare, având ca rezultat creșterea anxietății, a tensiunii interioare, a fricii de a fi rănit.

Pe fondul unui tipar de nație care spune, printre altele, că „profilul psihocultural al românilor este dominat de neîncrederea în oameni, lucru care ne face să fim mai puțin toleranți și cooperanți pentru beneficiul comun. Lipsa de cooperare nu ne permite să ne folosim potențialul intelectual și creativ, ceea ce generează performanțe slabe. Acest lucru duce la exagerarea pozitivului (orice realizare este amplificată), pe un fond de emoționalitate crescută, cât și la exagerarea negativului (din frustrare că nu reușim să ne deblocăm potențialul), pe un fond de competitivitate nedublată de disciplină/autodisciplină, cinism și scepticism crescute”, se mai adaugă și profilul psihologic și caracterul celor din jur.

Așa că a ne mai supăra și a ne mai consuma înseamnă a menține toxicitatea și a ne face rău nouă înșine. Autocunoașterea este primul pas spre echilibrarea emoțională, iar analizând cu mai multă atenție unele dintre percepțiile de care ținem cu dinții putem dizolva multe dintre elementele stresoare. Alchimia transformării, a trecerii de la separare și respingere la armonie și încredere, prin crearea de noi căi de comunicare în relațiile noastre, ne este la îndemână, pentru că doar astfel putem să ieșim dintr-o luptă din care nu pot exista decât învinși. În final nu ne mai rămâne decât să devenim maeștri ai recunoștinței față de profesia nobilă pe care o avem, pentru că în mâinile noastre stă designul ființelor umane care ni se încredințează: copiii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.