Știrile zilei de30 noiembrie 2021

Gheorghe Flutur și Angelica Fădor, în vizită pe șantierul drumului Coșna-Teșna, aflat în proces de modernizare

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, însoțit de consilierul județean Mihai Cioată și de deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor, a desfășurat o vizită de lucru în comuna Coșna, acolo unde se desfășoară lucrări complexe de reabilitare a drumului județean care leagă comuna Coșna de Ardeal. În primă fază, lucrările se desfășoară până în localitatea Teșna, iar ulterior vor fi continuate către localitatea Grădinița, iar mai apoi până la limita cu județul Bistrița-Năsăud.

Gheorghe Flutur s-a arătat încântat de modalitatea de lucru de pe șantier și a anunțat că respectivul drum județean va fi dat în folosință în anul 2022. În același timp, președintele Consiliului Județean le-a mulțumit muncitorilor prezenți pe șantier, dar și constructorului care a câștigat licitația. Proiectul de reabilitare a tronsonului de drum are o valoare de aproximativ 31 de milioane de lei, investiția fiind realizată de Consiliul Județean Suceava prin intermediul fondurilor guvernamentale.

Reabilitarea drumului se desfășoară pe o distanță de 8,5 kilometri, în acest proiect fiind cuprinsă asfaltarea pe o lățime de 6,5 metri a șoselei, executarea a 2,5 kilometri de ziduri de sprijin, a 12 kilometri de rigole, 42 de podețe și 140 de poduri de acces în gospodării. În același timp, pe acest sector de drum se construiește un nou pod, iar un altul se află într-un amplu proces de modernizare.

„Ne aflăm pe drumul Coșna-Grădinița, un drum care leagă județul Suceava de Ardeal. Este un drum care are 8,5 kilometri și vorbim de o investiție de 31 de milioane de lei făcută de Consiliul Județean Suceava prin fonduri guvernamentale. Este un drum așteptat de localnici și de turiști. Suntem la un sfert din volumul de lucrări executate, iar lățimea drumului asfaltat este de 6,5 metri. Avem 2,5 kilometri de ziduri de sprijin, avem rigole pe 12 kilometri, de o parte și de alta a drumului, un pod nou și un pod reabilitat, 42 de podețe și 140 de poduri la intrarea în curțile oamenilor. Drumul va rezolva problema localnicilor și va susține dezvoltarea economică a zonei și turismul local. Vorbim de modernizarea rețelei de drumuri județene care ne leagă cu Ardealul. Invitația mea pentru turiști, pentru perioada următoare, este să se gândească bine la această zonă pentru că vor avea accesul facilitat spre Țara Dornelor”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.

Consilierul județean Mihai Cioată a luat parte la vizita pe șantierul de la Coșna, fiind mulțumit de stadiul lucrărilor. Profesorul susține că modernizarea acestui tronson va duce la o mai bună legătură între Bucovina și Ardeal, dar și că reabilitarea drumului va avea un impact pozitiv asupra Bazinului Dornelor, care va fi vizitat de și mai mulți turiști. Consilierul județean a susținut că economia locală se va putea dezvolta în continuare, pe parcurs ce drumurile din zonă vor fi reabilitate, iar aducerea gazului metan la Vatra Dornei va reprezenta un nou proiect care, odată finalizat, va atrage un număr tot mai mare de investitori în economia locală, dar și în cea județeană.

„Lucrurile pe care le-am făcut din postura de om de presă timp de 20 de ani le fac și din postura de consilier județean. Sunt încântat de încrederea pe care președintele Gheorghe Flutur mi-a acordat-o pentru a-l reprezenta în Țara Dornelor. Primarii din Coșna și Panaci știu foarte bine de câte ori am fost la domniile lor pentru a urmări stadiul lucrărilor în acest prim an de mandat. Am îmbrățișat proiectele președintelui Gheorghe Flutur și politica domniei sale. Toate aceste drumuri vor duce la multe deschideri care se vor răsfrânge pozitiv asupra Țării Dornelor. Vorbim aici despre drumul Panaci-Bilbor, care va oferi o dinamică pozitivă Țării Dornelor, dar și despre drumul Coșna-Teșna. Ulterior vom lega județul de Bistrița-Năsăud, așa cum și-a dorit și președintele Consiliului Județean Suceava, cât și toți cei din zona Dornelor”, a declarat consilierul județean Mihai Cioată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.