Știrile zilei de24 septembrie 2021

Angelica Fădor: „A fost adoptată Legea Consumatorului Vulnerabil, care oferă sprijin oamenilor în perioada rece”

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a anunțat că a fost adoptată marți, 7 septembrie, în Camera Deputaților, Legea Consumatorului Vulnerabil, o lege care va oferi un sprijin major pentru peste 500.000 de gospodării din România. Odată intrată în vigoare, după promulgare, toți cei care au nevoie de sprijin în perioada sezonului rece, pentru încălzire, vor putea beneficia de această măsură.

„Măsurile de protecție socială financiare constau în acordarea de ajutoare destinate asigurării nevoilor energetice minimale și sunt: ajutor pentru încălzirea locuinței; ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului; ajutor pentru achiziționarea de produse și servicii în vederea creșterii performanței energetice a clădirilor, ori pentru conectarea la sursele de energie”, ne-a declarat Angelica Fădor.

Prin această măsură se va putea acorda ajutor și pentru achiziționarea, în cadrul unei locuințe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic, necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea și asigurarea apei calde de consum, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depășite din punct de vedere tehnic și moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, precum și pentru utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun consum de energie.

1 comentariu publicat:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.