Știrile zilei de4 decembrie 2023

Angelica Fădor: „Ministerul Muncii a modificat modelul cadru al contractului individual de muncă”

Ministerul Muncii a modificat modelul cadru al contractului individual de muncă care va aduce obligativitatea angajatorului de a informa angajatul despre obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat. Pilonul II de pensii, administrat privat, este obligatoriu și vine în completarea pensiei de stat.

Guvernul condus de PNL pune accent pe informarea și conștientizarea angajaților. Astfel, salariații au varianta de a decide ei înșiși la ce fond de pensii administrat privat să se înscrie, în loc să fie repartizați aleatoriu de sistem.

Să ne amintim că guvernarea PSD, din 2017-2019, a atacat permanent Pilonul II și a încercat, practic, prin diverse tertipuri, naționalizarea Pilonului II. PNL s-a opus cu succes acestor tentative. PNL susține acest sector, care este o alternativă la sectorul public de pensii, aflat în deficit, și vine în sprijinul angajaților care acum au posibilitatea să își decidă singuri viitorul, alegând conștient fondul de pensie.

Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, cu circa 7,6 milioane de participanți salariați români, au încheiat luna martie 2021 cu active totale de 80,2 miliarde de lei, un record istoric, în creștere cu 5 miliarde de lei de la începutul anului.

Creșterea s-a înregistrat în principal pe fondul contribuțiilor trimise de salariații români și ca urmare a aprecierii cotațiilor din portofoliu. Luna martie 2021 a fost prima lună de la înființarea sistemului de pensii private Pilon II în România (adică din 2008 încoace) când activele acestor fonduri au depășit pragul de 80 de miliarde de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *