Astăzi1 decembrie 2020

Arhitectură dorneană: Căminul Vladimir prin meandrele istoriei

În legătură cu acest interesant edificiu, amplasat în apropiere de centrul oraşului Vatra Dornei şi în imediata vecinătate a Casei Ofiţerilor şi a Hotelului Traian, mulţi turişti sau simpli trecători au pus întrebări ori și-au dat cu părerea, până prin anul 1999, când o parte din adevăr a ieşit la lumină în cartea Memoria Dornelor, scrisă de Petru Țăranu, primar al oraşului în două mandate.

Asta din cauză că sunt puţine date cunoscute sau accesibile din istoria sa zbuciumată de 100 ani; arhitectura aparte a clădirii te intrigă şi te atrage totodată. Vladimir Repta (1842-1926), ultimul mitropolit al Bucovinei sub stăpânire austriacă, s-a îngrijit în timpul mandatului său de buna gestionare a averii Fondului Bisericesc din Bucovina, s-a luptat pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale preoţilor şi ale mirenilor și a construit numeroase case parohiale.

Mai mult decât atât, a restaurat vechi ctitorii voievodale (Putna, Mirăuţi), a ridicat pe banii proprii un cămin pentru bătrâni, a apărat interesele românilor bucovineni în Camera Imperială de la Viena. El a înţeles că biserica trebuie să fie liantul şi mediatorul între popor şi stăpânire, dar şi garantul menţinerii propriei identităţi culturale și naţionale.

În anul 1910 apare ideea construcţiei, la Vatra Dornei, a unei case de odihnă destinate clerului ortodox din Bucovina cu probleme de sănătate şi venituri mici, care nu şi-ar fi permis cazarea în alte hoteluri sau pensiuni din oraş. Pentru a nu se isca dispute inutile cu Direcţiunea Bunurilor Fondului Religionar Greco-Oriental din Bucovina, ce era subordonată Ministerului Agriculturii din Viena printr-un director numit de împăratul Austriei, la recomandarea acestui minister, ideea construcţiei a fost atribuită Asociaţiei Preoţilor din Bucovina, care s-a şi ocupat de acest proiect.

Aceasta s-a consultat cu arhitectul Karl Adolf Romstorfer, ce avea o vastă experienţă în domeniu întrucât executase ample lucrări de restaurare la Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Șcheia, Mănăstirea Putna, Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Solca, Biserica Sfântul Gheorghe şi Turnul Clopotniţă din Suceava şi realizase planurile pentru Biserica Sfântul Gheorghe din Bosanci.

Planul Casei de Odihnă a Preoţilor din Vatra Dornei, cunoscută pe atunci sub denumirea de Kurhaus Vladimir, a fost întocmit în timp foarte scurt şi a preluat o serie de elemente arhitecturale prezente pe faţadele Palatului Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei din Cernăuţi, azi Universitatea Naţională Cernăuţi, fapt care îi conferă un aer distinct şi sobru; amplasamentul său a fost stabilit pe un teren din proprietatea Fondului Bisericesc cu o suprafaţă de 2.777 de metri pătrați aflat în apropierea Hotelului Căilor Ferate şi Casa de Odihnă a Ofiţerilor Franz Josepf I.

Lucrările de construcţie au început la 31 mai 1911 cu fonduri adunate prin subscribţii şi colecte publice, contribuţii importante primite din partea mitropolitului Bucovinei, a dornenilor şi a primarului Ştefan Forfotă. Clădirea s-a realizat din cărămidă presată de bună calitate, zidită aparent la exterior, cu subsol, parter şi etaj, cu grup sanitar la fiecare nivel şi un acoperiş semi-mansardat.

Are în compunere 21 de camere şi a fost prevăzută de la început cu un loc de închinare şi vindecare spirituală situat la primul etaj, poziţionat în partea de răsărit a clădirii, unde se înalţă spre cer o turlă. Începutul Marelui Război din anul 1914 găseşte Casa Vladimir aproape terminată, dar faptul că Bucovina a devenit câmp de operaţiuni pentru armatele beligerante face ca o parte din arhiva Fondului Bisericesc şi din funcţionari să fie evacuaţi la Vatra Dornei şi cazaţi provizoriu în clădire.

După ofensiva Grup-Armatei Pflanzer-Baltin care reocupă Cernăuţii pe 15 februarie 1915, s-a instaurat un climat de stabilitate în Bucovina şi lucrările la Casa Vladimir au putut fi finalizate în vara anului 1915, când aceasta a şi fost inaugurată. În iulie 1916, linia frontului s-a apropiat de Vatra Dornei şi autorităţile civile şi ecleziastice s-au refugiat de aici la Praga, unde au rămas până la sfârşitul războiului, în Casa Vladimir fiind amenajat un spital militar.

În perioada interbelică, Căminul Vladimir a fost utilizat conform destinaţiei sale şi aici au fost cazaţi monahi, preoţi pensionari şi funcţionari ai Fondului Bisericesc cu venituri reduse, mai mult în timpul verii, pe durata sezonului de cură. Ctitorul acestui aşezământ, patriotul Vladimir Repta, se stinge la data de 24 aprilie 1926, dar clădirea continuă a trece printr-o serie de lucrări de modernizare în perioada anilor 1936-1939, când mitropolitul Visarion Puiu alocă suma de 16 milioane de lei pentru refacerea staţiunii balneare Vatra Dornei.

Evenimentele tragice din cel de-Al Doilea Război Mondial, care au demarat cu invazia trupelor bolşevice la 28 iunie 1940 şi ocuparea până la 1 iulie 1941 a nordului Bucovinei, au făcut ca Administraţia Fondului Bisericesc să se retragă cu arhiva şi o mare parte din funcţionari la Vatra Dornei, în sediul oferit de Casa Vladimir, şi mai apoi la Sânnicolaul Mare.

În timpul războiului, Casa Vladimir a servit la cantonarea ofiţerilor germani, mai apoi ca spital pentru răniţi. Războiul nu a provocat pagube însemnate clădirii, iar după încetarea ostilităţilor clădirea a fost destinată cazării refugiaţilor din Basarabia şi nordul Bucovinei. Asociaţia Preoţilor din Bucovina nu a mai funcţionat ca persoană juridică după Al Doilea Război Mondial, dar s-a încercat punerea la adăpost a acestei case de odihnă în faţa politicii de acaparare iniţiată de regimul comunist şi s-a format Societatea „Vladimir” care a administrat clădirea până în anul 1949.

După constituirea Adunării Eparhiale din 19 mai 1949, în baza noului Statut de Organizare şi Funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române (decretul nr. 233 din 25.02.1949), arhiepiscopul Sebastian Rusan a solicitat statului să permită Arhiepiscopiei Sucevei să rămână în posesia Casei de Odihnă a Mitropoliei de la Vatra Dornei, dar toate încercările au eșuat.

În Casa Vladimir a fost instalată Școala Medie Tehnică de Minereuri şi un internat de băieţi, după ce în prealabil au fost ascunse simbolurile credinţei strămoşeşti: s-a înlăturat crucea de pe turlă şi icoanele, s-a demontat catapeteasma din capela situată la etaj, iar altarul a fost transformat în arhivă a instituţiei şi apoi a devenit spălătoria şcolii.

Pe 1 ianuarie 1952 a luat fiinţă Spitalul Raional Vatra Dornei, căruia i se atribuie două clădiri pentru a îşi desfăşura activitatea: Casa de Odihnă a Ofiţerilor şi Căminul Vladimir, la 9 aprilie 1953, după ce Tribunalul din Vatra Dornei a hotărât trecerea imobilului în proprietatea statului ca bun părăsit. În această ultimă locaţie funcţionau trei cabinete de consultaţii medicale în specialităţile chirurgie, interne şi obstetrică-ginecologie.

După anul 1956, Spitalul Vatra Dornei se va muta în clădirea fostului Hotel Traian, iar Căminul Vladimir va fi atribuit Întreprinderii Miniere Vatra Dornei. Birourile acestei unităţi au funcţionat în această locație până după anul 2004, când aceasta s-a mutat într-o nouă locaţie, construită în apropiere, Căminul Vladimir reintrând în posesia proprietarului, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Începând cu această dată au fost demarate ample lucrări de restaurare ale clădirii, în mod special a capelei, sub îndrumarea preotului Mihai Valică, costurile fiind suportate de Catedrala Sfânta Treime din Vatra Dornei. Pictura a fost executată în perioada 2005-2007 de către pictorii Robert George şi Nicoleta Bulgariu, iar lăcaşul, cu hramul Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, a fost sfinţit pe 16 decembrie 2007 de către ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Au mai fost alocate ceva fonduri pentru reparaţia întregii clădiri şi amenajarea unui centru pentru copiii fără adăpost, reuşindu-se strângerea a aproape 200.000 de euro din sponsorizări şi donaţii. După ce a primit haine noi, Căminul Vladimir a revenit la viaţă şi nu îşi arată deloc vârsta; a dobândit un aer sobru, distins, dar plăcut şi vesel în acelaşi timp, conform destinaţiei primite.

În această locație, o mână de voluntari şi trei preoţi pot transforma tristeţea din ochii unor copii sau bătrâni în bucurie, se picură pace şi lumină în sufletele credincioşilor ce participă la Sfânta Liturghie şi se naşte o comuniune spirituală; pentru că toate se fac fără a se aştepta o răsplată trecătoare din lumea aceasta. Se vede că este un loc unde Dumnezeu lucrează prin oameni şi faptele lor.

Alte articole publicate din seria „Arhitectură dorneană”: Hotelul Căilor Ferate Bucovinene (link), Casa de Odihnă a Ofițerilor Franz Joseph I (link), Căminul Vladimir (link) și Palatul Național Român (link).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.