Astăzi21 septembrie 2020

Fuckin’ husbands

Oare câte femei s-ar mai căsători dacă ar cunoaște cu adevărat riscurile angajării într-o căsnicie? Foarte puține, și asta deoarece majoritatea angajărilor, deși inițial par promițătoare, ulterior se dovedesc a fi fost înșelătoare. Trezirea e destul de dură de felul ei, după care urmează acceptarea sau divorțul. Cum divorțul implică foarte mult curaj, suport emoțional și financiar din partea părinților, rudelor sau prietenilor, îți rămâne acceptarea, care vine și ea cu un preț.

Unul mare de tot, ținând cont că luciditatea e singura care poate duce la trezire, iar aceasta aduce cu sine durere și frustrare. De asta au parte multe femei, când realizează că bărbatul despre care au crezut că le va oferi angajament total, înțelegere, compasiune, e un individ cu mari tulburări de personalitate, venite pe filiera părinților, la rândul lor incapabili de a se angaja emoțional în relațiile cu propriii lor copii. De obicei tații sunt cei care dau „darul otrăvit” generației următoare, însă relațiile dintre mame și băieții lor pot fi cu mult mai toxice.

Cum poate o mamă să-și protejeze fata, care în relația cu tatăl are sentimentul că e o angajată care e mai tot timpul pe punctul de a-și pierde serviciul, sau băiatul, căruia i se spune că e „fătălău”, doar pentru că tânjește după afecțiune? Oare câți băieți nu sunt sistematic „castrați” emoțional de porunca aiuritoare „Fii, băi, bărbat!” Oare ce psihoterapeut îndrăznește să-i spună unui astfel de tătic că tocmai el le creează copiilor lui convingeri de genul: „Nu sunt dorit”, „Nu merit să fiu iubit”, „Nu sunt în stare de nimic”, „Sunt o povară”, „Greșesc”, „Sunt prost”, „Te dezamăgesc”, „Sunt vinovat”, „Nu voi reuși”?

Niciunul! Și asta deoarece va refuza să facă psihoterapie. Acest personaj, aflat el însuși din punct de vedere emoțional pe nisipuri mișcătoare, va culpabiliza pe toată lumea, mai puțin pe el. E toxic, însă nu o știe. Este genul care face mare caz că aduce „bani în casă”, care are pretenții aiuritoare de la toți membrii familiei, însă nimic din istoricul lui, de la performanțe școlare și până la orice alt tip de realizare, nu-i justifică părerea exagerat de bună despre sine.

Este genul de bărbat care dacă ar fi părăsit, ar muri de foame în scurt timp. Deși îi place să etaleze o încredere pe care nu o are în realitate, se laudă cu afacerile lui, e în competiție cu alți masculi la fel de dominanți, masca i s-ar face praf la cel mai mic semn de abandon. Tocmai frica abandonului îl face agresiv, gelos, posesiv. Reproșurile, la ordinea zilei, sunt supapa tensiunii lui interioare.

Ceva mai multă smerenie ar putea duce la creșteri spirituale spectaculoase în relațiile cu ceilalți, însă orb fiind („Știu eu mai bine ce e bine pentru voi”), va continua pe calea aroganței, iar lângă un arogant nu există posibilitatea creșterii, ci doar a ofilirii. Și pentru că articolul va fi citit și de bărbați, unii își vor pune întrebarea: „Bun, și care e scopul femeii mele?”.

Vorbele unui psiholog american conțin o parte din răspuns: „Scopul și menirea soției este de a crește pentru a fi cea mai bună în ceea ce face, nu doar pentru beneficiul unui soț, ci pentru al ei personal, dar și pentru gloria Domnului, cel ce i-a dăruit atâtea daruri”.

4 comentarii publicate:

  1. Eduard

    Fără supărare, toți sunt buni la sfaturi și păreri, fără a fi tată! Numai cine este tată știe cum e! Cred că e de la caz la caz diferit. Sunt și mame la fel, care nu știu și nu le pasă dacă au sau nu copii sau soț. Pe tema asta sunt foarte multe de discutat și comentat. Cu respect!

  2. Dorin

    Bravo, domnule Cioată! O radiografie dură a relației soț-soție în care numai cei deștepți se vor recunoaște! Pentru ei mai este o șansă de îndreptare, pentru ceilalți nu este timp să se mai recupereze! Din păcate!

  3. Anonim

    „Fuckin’ husbands?”. Maybe not the right language for a print with expectations. Quite a step jump from „politics” to family psychology.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.