Astăzi4 august 2020

Familia face un apel îndoliat la decență și discreție pentru înmormântarea lui Stelian Chiforescu

Vatra Dornei este în doliu după dispariția prematură a omului de afaceri Stelian Chiforescu. Vestea a venit ca un fulger în cursul serii de marți, 12 mai 2020, toți cei care l-au cunoscut fiind în stare de șoc. Deși cunoscut cu probleme cardiace, Stelian Chiforescu era de ani buni adeptul unui stil de viață echilibrat și sănătos, având montate patru stenturi.

După ce în urmă cu o săptămână a acuzat dureri specifice și după câteva evaluări medicale la nivel local, în cursul zilei de marți, 12 mai, acesta s-a internat la o clinică din Cluj, unde își mai investigase afecțiunile. Medicii au decis montarea altor două dispozitive similare, intervenția decurgând normal.

În cursul după-amiezei acesta a discutat la telefon cu mai multe persoane, din familie sau anturajul apropiat, asigurându-i că totul este bine și că miercuri va reveni acasă. Spre seară, după ora 20:30, complicații, care urmează a fi stabilite medico-legal, au făcut ca deznodământul să fie cel care a șocat întreaga comunitate dorneană.

Stelian Chiforescu era unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din județ, fiind implicat în numeroase proiecte filantropice. A ocupat funcția de vicepreședinte al Aqua Carpatica și era proprietarul hotelului Dorna. Era născut pe data de 5 octombrie 1956.

Pentru înmormântarea programată sâmbătă, la Vatra Dornei, familia face un apel îndoliat la decență și discreție, dar și la păstrarea cadrului legal din această perioadă pandemică.

„Știu că sunt mulți cei care ar fi vrut să își ia rămas-bun de la tata, dar, tocmai pentru a-i onora amintirea, ne dorim mult ca acest moment groaznic din viața noastră să fie tratat cu decență și discreție. Vom respecta toate măsurile în vigoare și sunt sigur că toți cei care înțeleg asta îl vor pomeni în rugăciunile lor. Prietenii apropiați și colaboratorii îi vor putea aduce un ultim omagiu în ziua de vineri, 15 mai, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, de pe strada Mihai Eminescu, nr. 56, cu respectarea tuturor indicațiilor din această perioadă”, a declarat, chinuit de durerea suferită, Adrian Chiforescu, fiul regretatului om de afaceri.

De altfel, acesta a postat și pe o pagină de socializare un mesaj sfâșietor: „Împreună cu mama și cu Elena vom continua tot ce a construit în anii vieții, vom duce mai departe proiectele caritabile, îi vom păstra etern, vie, amintirea și îl vom face, ca și până acum, să fie mândru de noi. Îți mulțumesc, tăticule, pentru tot ce m-ai învățat și îți promit că nu te voi dezamăgi niciodată! Te vom iubi mereu”.

În numele redacției Orion Media Vatra Dornei, profesorul Mihai Cioată a postat următorul mesaj:

„Să aluneci spre cer, pe luciul inimii sfinților, domnule Stelian Chiforescu! Îngerii să vă aibă în pază pentru tot binele pe care l-ați făcut în această lume! Condoleanțe familiei! Să vă întărească bunul Dumnezeu! Pentru noi ceilalți, care ne trezim în fața unui neant al ființei, lăsat de plecarea prematură a domniei sale, îmbărbătarea e legată de moștenirea ce ne-o lasă: mărinimia. Bucuros îi va fi sufletul, știind că a sădit în inimi generozitatea, binele dezinteresat, discreția, lipsa falei, dar și curajul și puterea de a trece prin viață cu fruntea sus. Vă mulțumesc pentru tot! Dumnezeu să vă odihnească”.

8 comentarii publicate:

  1. Petru

    Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-i odihnească în liniște și pace sufletul în grădina lui. Este greu de spus multe când pleacă dintre noi un om a cărui suflet și sănătate au fost măcinate de boală. Valoarea unui om se socotește după ceea ce a făcut în viață și a lăsat după el.

  2. Silvia

    Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.