Astăzi30 mai 2020

De la frică la grație

Una dintre ideile vehiculate de George Orwell în fabulosul roman „1984” este: „Nu e important ca războiul să fie câștigat de cineva. Important e să fie continuu. În felul acesta se păstrează structura societății intactă”. Profetice vorbe, de vreme ce le regăsim în aceste zile sub forma: „Trebuie să învățăm să trăim cu acest virus”.

Permanentizarea războiului, a virusului, duc la un singur lucru: permanentizarea fricii! Dacă cineva a gândit toată această nebunie planetară, aproape că te încearcă un sentiment de admirație. Să duci panica la paroxism, pe o planetă și așa „nevricoasă”, cu o metodă atât de eficientă? Doamne, Dumnezeule! Să faci țăndări solidaritatea dintre națiuni, dar mai ales dintre oameni, e de domeniul fantasticului. Sloganul acestor vremuri ar trebui să fie tot orwellian: „Cu toții egali, cu toții dușmani”.

Egali datorită uniformizării în fața îmbolnăvirii, dar și dușmani, prin capacitatea virusului de a trece de la unii la alții. Dacă în anumite medii ajunsesem să concurăm ca demenții, manifestând câteva dintre cele mai urâte cusururi umane: invidie, ranchiună, gelozie și frustrare; acum ne vedem nevoiți (în ciuda apelurilor la iubire, compasiune, solidaritate) să ne perfecționăm izolarea, distanțarea, lipsa contactului, absolut toate ducând la alienare, precum și la sentimente de nesiguranță, persecuție sau chiar ură. Vom scuza comportamente imbecile, derivate din tot ce e fără discernământ, pentru că și noi ne vom comporta la fel.

Solidaritatea era și așa făcută praf și pulbere, ca urmare a dezrădăcinării de familie, de sat, de regiune, de țară chiar, darămite acum, când „străinul” e mai dușman ca niciodată. Și nici nu ar trebui să ne surprindă. Rousseau spunea că civilizația a luat naștere atunci când am început să construim garduri. Ceea ce înseamnă că întreaga civilizație este produsul îngrădirii libertății. Cu ce ne alegem acum? Cu frământări și angoase nesfârșite.

De aici și până la puseurile paranoice nu mai e decât un pas, iar ele încep să se manifeste deja, indiferent de educația sau mediul social în care viețuim. A trăi cu frică înseamnă de fapt a nu trăi deloc. Rezultatul? Un mare „nu” spus vieții, de vreme ce am ajuns să le închidem ușa chiar și prietenilor. Cine iese „pe plus”? Consumismul, pe post de calmant al fricilor noastre, deși rămâne de văzut dacă criza economică în care intrăm va mai reduce din necumpătarea noastră.

Cine va fi, totuși, marele câștigător? Sistemele politice, indiferent de natura lor, pentru că de-a lungul istoriei ne-am pierdut din libertăți și drepturi de fiecare dată când ni s-a inoculat ideea că mergem pe marginea prăpastiei.

Și chiar dacă am ajunge pe marginea prăpastiei, nici atunci nu e târziu pentru a plonja în interiorul nostru și de a lua contact cu esența noastră divină. Grația se va revărsa din acest recipient pe care îl numim corp și care ne produce atâtea drame. „Perla” pe care o vom scoate însă la lumină este, așa cum a fost dintotdeauna: „Nu te teme, și asta va trece”.

1 comentariu publicat:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.