La Dorna Arini, pe 18 decembrie, are loc a II-a ediție a Concursului Județean „Tradiții și Obiceiuri de Iarnă”

scris de Redacţia
12 dec. 2019
12 dec. 2019, ora 9:51

Peste 300 de elevi, reprezentând 12 unităţi de învăţământ, sunt aşteptaţi miercuri, 18 decembrie 2019, de la ora 10:00, la cea de-a doua ediţie a Concursului Judeţean de „Tradiţii şi Obiceiuri de Crăciun”. Organizat de către Şcoala Gimnazială Dorna Arini, evenimentul face parte din Calendarul Activităţilor Educative Judeţene, la secţiunea „Domeniul cultural-artistic-folclor, traditii, obiceiuri”.

După cum am aflat de la prof. Iulia Juravle, director al Şcolii Dorna Arini şi coordonatorul echipei de proiect: „prin intermediul acestui proiect dorim să stimulăm interesul copiilor, dar şi al părinţilor, pentru desfăşurarea unor activităţi de cunoaştere a tradiţiilor şi obiceiurilor de Crăciun. Observând în decursul anilor scăderea interesului părinţilor şi al copiilor pentru tradiţii, ne-am propus să evidenţiem importanţa păstrării tradiţiilor autentice româneşti. Scopul proiectului este cunoaşterea şi perpetuarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti. Pentru a ne păstra identitatea regională avem datoria de a cultiva, în inimile generaţiilor care se succed pe aceste meleaguri, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, valoarea autentică de creaţie a poporului român. Copiilor trebuie să li se dezvolte dragostea pentru tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun specifice poporului român pentru a le percepe şi a le trăi cu plăcere şi bucurie”.

Echipa de proiect este completată de către profesorii Florin Lateş, Gabriela Cardaşim, Maria Borgovan, Simona Borşan, Mihaela Şincari, Ana-Maria Ţiganea şi Alina Andriescu. Grupul ţintă al proiectului sunt preşcolari şi elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, elevi cu CES (cerinţe educaţionale speciale), precum şi cadre didactice.

Dacă anul trecut au participat opt şcoli şi 200 de elevi, anul acesta s-au înscris peste 300 de elevi, reprezentând şcolile din Dorna Arini (şcoala gazdă), Neagra Şarului, Panaci, Crucea, Coşna, Poiana Stampei, Cârlibaba, Ciocăneşti, dar şi liceele tehnologice din Dorna Candrenilor şi Broşteni, precum şi Şcoala Profesională Specială din Câmpulung Moldovenesc.

Concursul se va desfăşura pe trei secţiuni: Folclor (cântec şi joc popular, prezentare port popular şi şezători); Tradiţii şi obiceiuri de sărbătorile de iarnă şi Arte Plastice (desene, felicitări, colaje etc). Juriul este format din reprezentanţi ai partenerilor şcolii în acest proiect: Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, prin Inspector de specialitate arte, prof. Mihaela Loredana Ceică, Biserica Adormirea Maicii Domnului Dorna Arini, prin preot Iulian Nicolae Borgovan, Biblioteca „G. T. Kirileanu” Vatra Dornei, prin Bibliotecar şef Nicoleta Todaşcă, Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina, prin prof. Paraschiva Abutnăriţei şi Asociaţia Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor, prin prof. Jenica Romanică.

Intrarea este liberă atât ca şi înscriere la concurs, cât şi ca participare la spectacolul din 18 decembrie de la Căminul Cultural „Savin Alexievici” Dorna Arini, spectacol ce va fi prezentat de către Doru Bighiu, acesta urmând a fi difuzat de către Orion TV.

Directorul Şcolii Dorna Arini, prof. Iulia Juravle, a ţinut să le mulţumească tuturor cadrelor didactice antrenate în coordonarea acestui concurs judeţean, Primăriei şi Consiliului Local Dorna Arini şi, nu în ultimul rând, sponsorilor: Obştea Gura Negrii, Obştea Ortoaia, SC Amicii Building SRL Tiha Bârgăului, SC Little Star Vatra Dornei, Brutăria Cioată Gura Negrii, Pensiunile Viodor şi Dorul Muntelui Dorna Arini, SC Coloana Center Vatra Dornei, SC Ady Stef Tour SRL Dorna Arini, GT Forest SRL Poiana Stampei, Magazin Albertini Vatra Dornei.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.