Din istoria turismului bucovinean: Cabana Rarău, Casa Repta Vladimir și Clubul de Turism al Austriei

scris de Paul Brașcanu
în Cultural
11 aug. 2019
11 aug. 2019, ora 15:34

După modelul unor asociații și cluburi din Anglia și Franța, câțiva alpiniști pasionați, respectiv Gustav Jager, Lambert Marzroth, Paul Grohmann, Adolf Blamauer, Josef Anton Specht și Eduard Fischer von Roslerstamm, înființează, pe 18 mai 1869, la Viena, Osterreichische Touristenklub (OTK), adică Clubul de Turism al Austriei (azi OTC).

Protectorii acestei asociații de turism în timpul monarhiei austro-ungare au fost arhiducele Carl Ludwig (1877-1896), arhiducele Otto Franz Joseph (1896-1906), arhiducele Carl Franz Joseph (1907-1916) și arhiducele Maximilian Eugen (1917-1918). Printre membrii de onoare ai clubului s-a numărat Hans Conte de Wilczek, Johann II Prinț de Liechtenstein, Ernst Conte de Hoyos Sprinzenstein și președintele Parlamentului, Michael Hainisch.

Modelul său s-a extins rapid, așa că apar și alte asociații turistice similare prin Ungaria, ca de exemplu Siebenburgische Karpatenverein (SKV) în anul 1880, la Sibiu, cu o filială SKV la Bistrița în anul 1881, precum și în multe alte părți ale monarhiei.

În anul 1888 apare în Bucovina, la Cernăuți, a 91-a filială locală a Clubului Austriac de Turism, numită Osterreichische Touristenklub Sektion Bukowina, care s-a angajat de la început prin președintele său, ministrul Alexandru Petrino, să aibă „o implicare puternică în activitatea turistică și promovarea frumuseților naturale locale”.

A conceput un program cuprinzător de acțiuni dorite, în plus față de recomandările generale al statutului de funcționare, cum ar fi „stabilirea unor unități de cazare și construcția de adăposturi montane” sau „primirea, îndrumarea și ajutorarea turiștilor ce călătoresc”, prin proiecte concrete care au inclus construirea Casei de Adăpost și Vânătoare „Mitropolitul Repta Vladimir” (Erzbischof Repta Schutzhaus) de pe Rarău.

Dar și organizarea de excursii cu trenul și călare la principalele obiective turistice, intervenții repetate în Dieta Bucovinei pentru susținerea proiectului construcției căii ferate de la Câmpulung Moldovenesc la Vatra Dornei, iar mai apoi, prin al doilea președinte al filialei bucovinene, inginerul silvic Franz Bittner, s-a reușit „închirierea periodică a unui tren de călători direct către Dorna Watra în scop turistic”, construcția drumului între Vatra Dornei și Colbu, cu o lungime de 26 de kilometri, dar și „publicarea unui ghid ilustrat pentru Bukowina”.

Casa de adăpost „Mitropolitul Repta Vladimir” de pe Rarău s-a ridicat sub îndrumarea lui Franz Neumaher în baza unui proiect realizat de arhitectul Karl Romstorfer cu sprijinul Fondului Religionar Greco-Oriental, al oficialităților din Câmpulung Moldovenesc și al locuitorilor entuziaști și tot cu ajutorul acestora s-a construit și drumul de acces prin Izvorul Alb și Valea Seacă, pe o lungime de 11 kilometri.

Inaugurată cu mult fast la data de 17 iunie 1906, la șase ani de la data sfințirii pietrei de temelie, cabana avea trei camere mari pentru oaspeți, bucătărie și salon, anexă pentru paznicul ei și o magazie pentru echipamentul sportiv și materiale. Tot prin implicarea inginerului Franz Bittner s-a ridicat, în anul 1908, pe vârful Giumalăului, monumentul Crucea Jubilară, iar la propunerea directorului Bunurilor Fondului religionar, Josef Ullmann, a fost începută construcția unui mic adăpost cu trei locuri la baza acesteia.

Primul ghid editat pentru turiștii care urmau a vizita Bucovina a fost „Heiteres und Ernstes aus der Bukowina”, tipărit la Cernăuți în anul 1906 de către Hermann Mittelmann și Franz Porubsky, dar cel mai reușit ghid ilustrat pentru călătorii prin Bucovina („Illustrierter Fuhrer Durch die Bukowina”) a fost conceput de Hermann Mittelmann și a apărut în vara anului 1907.

Mittelmann era născut în anul 1869 în Cernăuți, unde a absolvit gimnaziul și a lucrat ca editor și redactor-șef al diferitelor ziare (Bukowiner Kaufmannische Blatter, Bukowiner Kurorte-Zeitung și Osterreichische Philatelisten Zeitung), fiind membru al Asociației Naționale de Turism și expert în materie de călătorie și transporturi, membru corespondent al Comisiei Centrale pentru Studierea și Conservarea Artelor și Monumentelor Istorice din Viena și membru al Muzeului Țării Bucovinei.

După cum scria ziarul Czernowitzer Allgemeine Zeitung, din 24 iulie 1907, la pagina 4: „editorul acestui ghid publică descrieri pitorești ale frumuseților naturale din Bucovina pe care le întregește cu numeroase ilustrații, iar aceste documente valoroase vor contribui cu siguranță la promovarea și avântul turismului din Bucovina”.

Răsfoindu-l astăzi, la 112 ani de atunci, rămâi plăcut surprins de bogăția, exactitatea și diversitatea informațiilor. Chiar ne onorează comparațiile pe care le face din perspectiva unui cunoscător: Vatra Dornei era numită „Franzesbad-ul Răsăritului”, iar Câmpulung Moldovenesc era „Micul Innsbruck din Bucovina”.

După anul 1910, la propunerea consilierilor Bittner, Ullmann și cu sprijinul guvernatorului, baronul Oktavian Regner von Bleyleben, au început lucrările pentru mărirea capacității de cazare a Casei de Adăpost de pe Rarău până la 50 de persoane, la construcția unei stații pentru observații meteo, a unui grajd pentru 20 de cai și s-a reușit instalarea un circuit telefonic interurban.

S-a reușit amenajarea drumului între Vatra Dornei și Colbu, fapt care a dus la mărirea substanțială a numărului de turiști care plecau cu plutele până acolo și se întorceau călare în stațiune, existând multe relatări în presă pe această temă. Consilierul Josef Ullmann s-a preocupat foarte mult de amenajarea stațiunilor balneare Solca, Vatra Dornei și Dorna Candrenilor, a intervenit pentru acordarea de fonduri necesare pentru construcția unor edificii balneare și dotarea acestora.

Consilierul Josef Ullmann s-a ocupat și de modernizarea drumurilor de acces, de marcarea traseelor montane și construcția unor adăposturi pentru turiști, lucru apreciat de dorneni, care i-au oferit, pe 11 august 1908, titlul de cetățean de onoare al orașului și au dat numele său promenadei care duceau la Pavilionul Elvețian de pe Runc, construit de firma Roman Terlifay din Vatra Dornei.

Declanșarea Primului Război Mondial a pus însă capăt multor proiecte și a distrus o mare parte din infrastructura deja creată. După război și Unire va fi înființată, pe 2 aprilie 1926, din inițiativa lui Mihai Haret, organizația de turism Turing Clubul României (TCR) prin transformarea asociației Hanul Drumeților.

Scopurile asociației erau precizate în actul constitutiv și statut: „de a dezvolta turismul sub toate formele, a face propagandă pentru înființarea rezervațiilor naturale în România, de a construi poteci și case de adăpost, a edita ghiduri, hărți și orice lucrări cu conținut geografic, turistic sau științific, de a promova frumusețile naturale românești peste hotare pentru a atrage turiștii străini”.

Din primul comitet de conducere au făcut parte mari iubitori ai munților românești, precum Mihai Haret (președinte), Bucura Dumbravă, Emanoil Bucuța, Valeriu Pușcariu (redactor-șef), Nicolae Bogdan, Ion Bianu și alții.

Fondată pe 10 august 1928, secția „Bucovina – Pietrele Doamnei” a TCR va fi condusă, în perioada 1928-1935, de întemeietorul ei, deputatul Iorgu G. Toma, apoi de ing. Alexandru I. Sbera (1935-1940) şi de doctorul Gheorghe Dănileanu (1940-1947) până la desființare.

Clubul TCR a avut o activitate turistică dinamică, în principal prin construirea de case de adăpost în zonele muntoase izolate, reamenajări și marcarea de drumuri și poteci turistice, răspândirea cunoștințelor pentru protejarea naturii, organizarea de excursii, cursuri și competiții de schi, conferințe de propagandă turistică, serbări etc. Unele secții au luat sub administrare ocrotirea unor frumuseți naturale și au întreținut relații de prietenie și schimb de informații cu diferite asociații de turism de peste hotare.

Casa de Vânătoare și Agrement Repta fiind distrusă de un incendiu, a fost înlocuită în anul 1928 cu cabana Rarău. Despre aceasta și Secția „Pietrele Doamnei” a Touring Clubului României voi reproduce informația originală, din cartea inginerului Ovidiu Corduneanu, denumite „Turing Clubul României, asociație de turism pentru protecția naturei, Secția Bucovinei, Județul Câmpulung, Procesele Verbale ale Comitetului Local 1931-1941”, apărută în anul 2010:

„Secția TCR Pietrele Doamnei, deși cu un număr relativ mic de membri, este o secție solidă, care își afirmă existența pe fiecare zi. Mulțumită puternicului ajutor pe care încă de la început i l-a dat IPSS Nectarie al Bucovinei prin Fondul Bisericesc Ortodox-Român al Bucovinei, secția a putut organiza o splendidă casă de adăpost, ridicată în anul 1928 la 1.600 de metri altitudine și situată la spatele unor stânci împădurite, în fața faimosului grup stâncos detunat Pietrele Doamnei”.

Și această construcție va fi distrusă în anul 1943, dar în vara anului 1945 „secția TCR Bucovina a ridicat întreaga construcție de lemn, a acoperit în întregime casa cu șindrilă și a terminat complet la parter două camere, bucătăria, cât și dependințele compuse din cameră, grajd, șură și cabinetul-toaletă”.

Cabana Rarău redevine simbolul munților Bucovinei și rezistă până în anul 1976, anul marii alunecări de teren (pornită de la izvoarele de sub Pietrele Roșii și ajunsă până la Poiana Sihăstriei). În acest an este demolată, iar pe locul său este ridicat hotelul Alpin Rarău, în forma în care (cu mici modificări exterioare) a ajuns până în ziua de azi.

Schimbarea regimului din România a determinat ca asociațiile turistice să fie dizolvate în anul 1948, iar tot patrimoniul deținut de ele a fost trecut în subordinea Oficiul Național de Turism. Denumirea acestei societăți a devenit consacrată în timpul regimului comunist, care a reînființat ONT Carpați (Oficiul Național de Turism) în noiembrie 1964, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 908.

Potrivit acestei hotărâri, ONT Carpaţi era o „organizaţie economică de interes general” aflată „sub îndrumarea şi controlul Ministerului Comerţului Exterior”. Dacă analizăm activitatea acestei instituții mamut, la care mulți dintre noi am fost martori, contribuabili sau beneficiari ai serviciilor sale, trebuie să recunoaștem că a fost una de apreciat, lăudabilă chiar pentru acele timpuri.

A fost interesantă și după anul 1989, când ONT a fost privatizat, dar din motive care nu pot fi discutate aici, în anul 2011, acționarii companiei au declarat-o falită. Activitatea în turism a fost preluată în cea mai mare parte de operatorii privați aflați totuși sub tutela Ministerului Turismului, care funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, aplică strategia şi programul de guvernare în domeniul turismului în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici din domeniul de competenţă.

Cu bune și rele, turismul în Bucovina continuă să se dezvolte și caută să se adapteze cerințelor de piață, dar este loc de mai bine. Spun asta analizând strategia de dezvoltare şi promovare a turismului în judeţul Suceava pe ultimii 15 ani; mult prea puține lucruri din cele promise s-au și transformat în fapte.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.