Asociațiile de proprietari, administrația locală dorneană și Legea Asociațiilor nr. 196/2018

scris de Silviu Aroneț
în Opinii
26 iul. 2019
26 iul. 2019, ora 18:27

Edictarea Legii nr. 196 din 20 iulie 2018 schimbă total regulile jocului în ceea ce privește înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor și desființează, la început teoretic, apoi și practic, asociațiile de proprietari de stradă, de cartier sau chiar de oraș. Astfel, acestea se vor întoarce la cetățeni și la nevoile lor și va pune capăt cârdășiei dintre asociații și furnizorii de utilități în detrimentul cetățeanului.

Legea nr. 196/2018 puțin mediatizată și cunoscută publicului a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 660 pe 30 iulie 2018 și a intrat în vigoare după 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, rotund de la 1 octombrie 2018. O dată cu intrarea în vigoare a nr. Legii 196/2018 a fost abrogată Legea Asociațiilor nr. 230/2007 cu completările și modificările ulterioare, precum și HG nr. 1588/2007 privind Normele de Aplicare ale Legii nr. 230/2007.

Începând de la 1 octombrie 2018, asociațiile de proprietari înființate anterior edictării Legii nr. 196 au obligația de a se reorganiza și funcționa în conformitate cu prevederile noii legi (art. 105, alin. 2); adică își păstrază pesonalitatea juridică, dar vor putea funcționa doar în condominiul în care își desfășoară activitatea și/sau își au sediul.

Dacă Legea nr. 230/2007 dădea posibilitatea proprietarilor să se asocieze pentru a își reprezenta mai bine interesele în relație cu furnizorii de utilități, cu administrațiile locale și cu terții, actuala Lege nr. 196 din 2018 este imperativă, impune și reglementează aspectele juridice și tehnico-economice privind înființarea asociațiilor de proprietari doar în cadrul condominiilor formate din cel puțin trei proprietăți imobiliare, adică trei apartamente, în cele mai multe cazuri, care au spații comune (subsol, casa scării, pod, etc.) și branșament comun (Art. 1, a; 2, h, p, w).

De asemenea, Art. 3, alin. 1 prevede că se constituie asociații de proprietari în cadrul condominiilor care au cel puțin trei apartamente sau spații cu altă destinație și cote-părți indivize de proprietate comună, în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2018. Putem spune că asociațiile de proprietari, în temeiul noii legi, sunt definite de existența în cadrul blocului a mai multor locuințe (apartamente, garsoniere) sau a spaților cu altă destinație (sedii de firmă, spații comerciale, etc.), de proprietatea comună și a branșamentului comun pentru utilități (apă rece și caldă, energie termică și electrică, canalizare, etc.).

În acest moment, asociațiile care încă funcționează după Legea nr. 230/2007 pentru încă vreo două luni grupează imobile (blocuri de locuințe și/sau spații cu altă destinație) aflate pe străzi diferite sau răspândite în toate părțile orașului, care nu au în comun nici cote-părți indivize, nici branșament comun. Au în comun însă niște indivizi care le exploatează în interes propriu și le pun (pe ele, asociațiile) la dispoziția furnizorilor de utilități. Evident nu generalizez, dar…

Pentru informarea oamenilor, pentru sprijinirea și îndrumarea lor, dar având în vedere și reticența și rezistența acestora la nou, la aplicarea unei legi care de fapt li se adresează și îi avantajează, cu condiția să se lepede de imobilism și de lene, administrația locală, respectiv instituția primarului municipiului, trebuia să înființeze un compartiment specializat care să vină în întâmpinarea cetățenilor (Art. 10, alin 1, 2) și chiar să informeze populația că a apărut o lege nouă (196/2018) care o înlocuiește pe cea veche (230/2007) și care schimbă total regulile jocului în ceea ce privește asociațiile de proprietari.

Există în primărie un astfel de compartiment? Bănuiesc că nu, cu toate că Legea nr. 196/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial acum un an și a intrat în vigoare în toamna trecută. Întrebam într-un articol recent publicat online în Monitorul de Dorna dacă primăria servește interesele cetățeanului sau pe ale sale și, eventual, ale unui grup de interese? Până acum nu avem vreo dovadă că interesele cetățenilor, votanți din când în când și plătitori de taxe și impozite tot timpul, ar fi mai presus de cele proprii, însă cred că în toamna care vine vom avea un răspuns. Direct sau indirect!

Cum Asociația de Proprietari Nr. 1, din care fac încă parte, cel puțin până la finele lunii septembrie 2019, și blocul în care locuiesc, nr. 23 sau după cum îl știm noi D23, nu par să fie pregătiți pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 196/2018, sunt curios cum va gestiona primăria situația. Sau mai bine spus unde se va plasa, de partea legii ca apărător și garant al ei, sau de partea propriilor interese?

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.