Sportivii de la CSM Dorna, patru medalii la Campionatul Național de Juniori 3 de la Pitești

scris de Ciprian Pardău
în Sport
10 iul. 2019
10 iul. 2019, ora 12:34

În zilele de duminică și luni, 7 și 8 iulie 2019, în municipiul Pitești s-a desfășurat Campionatul Național de Juniori 3, evenimentul sportiv fiind găzduit pe stadionul Nicolae Dobrin din localitate. La respectiva competiție sportivă au luat parte și mai mulți sportivi legitimați la Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei, entitate sportivă sprijinită de către Consiliul Local și Primăria Municipiului Vatra Dornei.

Finalul evenimentului sportiv desfășurat în municipiul Pitești a adus o serie de rezultate pozitive pentru Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei, după cum urmează. Astfel, sportivul Robert Petru Kore a terminat proba de 1.500 de metri pe locul secund, reușind să își adjudece titlul de vicecampion național.

Tot în cadrul probei de 1.500 de metri s-a făcut remarcată și sportiva Claudia Ionela Costiuc, care a reușit să treacă linia de sosire pe locul al treilea, reușind să obțină medalia de bronz. Tot Claudia Ionela Costiuc a reușit să termine pe locul secund în cadrul probei de 800 de metri, devenind vicecampion național.

Sportivul Robert Petru Kore a luat parte și la proba de 800 de metri, categorie în cadrul căreia a reușit să termine cursa pe poziția a treia și să se întoarcă acasă cu o medalie de bronz, alături de cea de argint de la proba de 1.500 de metri.

Antrenorul Luminița Prâsneac, cea care se ocupă de sportivii de la Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei, a declarat pentru publicația Monitorul de Dorna: „Sunt încântată de evoluția sportivilor mei având în vedere că aceștia muncesc din greu și se antrenează zilnic, nu au sâmbătă sau duminică libere, nu au vacanță. Acești sportivi fac sacrificii care merită să fie recunoscute și admirate, iar acum au reușit, încă o dată, să culeagă rodul muncii lor, îngrijit în cadrul antrenamentelor zilnice”.

Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei dorește să mulțumească Consiliului Local și Primăriei Municipiului Vatra Dornei pentru sprijinul moral și financiar în cadrul fiecărei deplasări la competițiile sportive din România și nu numai.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.