Un grup de 25 de elevi de la Liceul „Ion Luca” participă la Școala de Vară de la Iași

scris de Dana Bereholschi
1 iul. 2019
1 iul. 2019, ora 16:30

În perioada 23 iunie – 7 iulie 2019, un grup de 25 de elevi de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei participă, la Iași, la cursurile Școlii de Vară organizată de Facultatea de Construcții și Instalații din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, în cadrul proiectului AcademICa (Academia proiectelor de vară pentru viitori ingineri constructori).

Finanțat cu suma de 120.000 de euro în cadrul proiectelor privind învățământul secundar (ROSE), activitatea se desfășoară pe parcursul a trei ani și face parte din schema de Granturi Competitive pentru Universități (programe de vară de tip punte).

Proiectul are ca obiectiv general îmbunătățirea capacității de orientare școlară a elevilor de liceu, cu precădere a celor care aparțin grupurilor dezavantajate, și creșterea numărului de elevi care se orientează spre învățământul tehnic superior.

Printre obiectivele specifice ale proiectului se înscriu: organizarea a trei școli de vară pentru 150 de elevi de liceu; familiarizarea cu mediul academic și domeniul ingineriei civile prin crearea de condiții și experiențe similare vieții de student la Facultatea de Construcții și Instalații; realizarea de consiliere profesională și orientare în carieră a grupului pentru elevii participanți țintă prin activități specifice; dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale elevilor din grupul țintă, relevante pentru succesul în învățământul superior; îmbunătățirea vizibilității facultății și creșterea numărului de elevi care optează pentru înscrierea la FCI.

Grupul țintă al primului an de proiect a fost constituit din 25 elevi din municipiul Vatra Dornei, 15 elevi din cadrul Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului și 10 elevi ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni.

Prin participarea la cursuri și ateliere, deplasare și vizite pe șantiere din județ, interacțiunea cu ingineri constructori absolvenți ai Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii și concursul „Structuri din zăbrele” au permis elevilor familiarizarea cu noțiunile de bază din domeniul construcțiilor, precum și descoperirea meseriei de constructor, a materialelor utilizate în domeniul construcțiilor și a produselor finale specifice rezultate în domeniului ingineriei civile, dar și descoperirea meseriei de inginer constructor.

Elevii din municipiul Vatra Dornei au luat parte la următoarele activități: curs introductiv în construcții, infrastructuri pentru transporturi, drumuri și poduri; introducere în universul construcțiilor; structuri și materiale de construcții pentru clădiri; construcțiile de ieri, astăzi și mâine. De unde vin provocările?; descoperă materialele de construcții; pământul, suport, material și acțiune; cum să privești și să înțelegi construcțiile; realitatea virtuală din construcții și structuri cu zăbrele.

Pe lângă orele de curs și atelierele de lucru, elevii participanți beneficiază și de ore de dezvoltare personală, consiliere profesională și de consiliere, care vizează orientarea spre alegerea unei cariere. Programul celor două săptămâni mai cuprinde competiții sportive, momente de socializare cu studenții facultății, precum și vizitarea principalelor obiective turistice ale municipiului Iași.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.