Astenia de primăvară și carențele din organism. Tu când ți-ai făcut ultima dată analizele de sânge?

scris de Aura Stan
23 mai 2019
23 mai 2019, ora 14:02

Primăvara este caracterizată prin vremea capricioasă, dovadă stau ploile din ultima perioadă. În contextul dat este posibil să avem astenie de primăvară, adică acea stare de slăbiciune generalizată cauzată de schimbările de temperatură. Organismul este epuizat, lipsit de vitalitate şi forţă din cauza carenţelor alimentare deoarece iarna consumăm multe alimente conservate, care au un aport redus de vitamine şi săruri minerale.

Primul pas este consultul unui medic specialist de familie și/sau internist. Al doilea pas este efectuarea câtorva analize de laborator (pentru a vedea cum stăm cu depozitul de fier, magneziu, calciu, vitamina D* etc.).

Astenia de primăvara detectabilă prin analize de sânge

Analizele de laborator recomandate de specialist: Homoleucograma, Feritina, Sideremie (cantitatea de fier în sânge), valoarea magneziului seric, cantitatea de 25 OH – vitamina D.

Persoanele îngrijorate, stresate, obosite în exces ar trebui să petreacă un timp îndelungat afară şi să practice sport în aerul curat al primăverii. Procedând astfel, se activează serotonina (această substanţă este corelată cu starea de bine/fericire; diferite medicamente care ajută la prelungirea efectelor ei sunt folosite drept antidepresive), opusă melatoninei, hormon produs de glanda pineală la întuneric, responsabil pentru febra emoţiilor din timpul primăverii.

Activităţile enumerate anterior te vor ajuta să treci peste neplăcutele senzaţii specifice oboselii. O alimentaţie echilibrată, bogată în vitamine, evitarea dulciurilor concentrate, a zahărului, în general, şi a cafelei, alături de un somn odihnitor şi suficient, plus exerciţii fizice regulate sunt măsurile care trebuie luate de către persoanele atinse de astenia de primăvară pentru a îşi recăpăta progresiv energia. În această perioadă este recomandat să mâncăm cât mai multe verdeţuri de sezon (salate, leurdă, fructe și legume proaspete).

Pentru a asimila calciul din alimente, avem nevoie de vitamina D care se sintetizează cel mai bine prin expunerea la soare. „Vitamina soarelui”, așa cum este definită în limbajul comun, poate ajuta, de asemenea, să ne fortificăm sistemul imunitar.

Consultant științific: dr. Cristina Filipaș, medic primar Medicină de laborator, Laboratorul Clinic Dorna Medical din Vatra Dornei, specialistă căreia îi mulțumim pentru implicare.

4 comentarii publicate:

  1. Adrian spune:

    Analizele se fac în funcție de medicul de familie. Unii dau trimiteri preferențial, invocând diverse motive. Cam așa se face medicina în unele zone ale țării.

  2. Anonim spune:

    Îți faci programare la analize în luna aprilie și ajungi să le faci într-o lună de toamnă.

  3. Alexandru spune:

    În Vatra Dornei orice este contracost! Bine zicea cineva că orice investigație pentru unele persoane se fac programări preferențiale! Atunci nu știu de ce se mai reține la salarii bani pentru Casa de Asigurări dacă noi plătim.

  4. Alexandru spune:

    Așa se întâmplă în Vatra Dornei! Dacă mergi la o investigație ți se spune că durează două sau trei luni, dar la unele persoane se fac investigații preferențiale. Atunci pentru ce se mai rețin bani din salarii pentru Casa de Asigurări? Se mai spune că Dorna Medical are aparatură de performanță! Degeaba o au că nu ajută decât pe cine vor ei.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.