Prelegerea „Ce este pocăința?”, desfășurată la Casa de Cultură din Vatra Dornei

scris de Codrin Antoniu
27 apr. 2019
27 apr. 2019, ora 16:05

Pe data de 13 aprilie 2019 a avut loc la Casa de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei prelegerea intitulată „Ce este pocăința?”, acest eveniment fiind organizat de Parohia Catedralei „Sfânta Treime” din orașul nostru, mesajul divin fiind transmis cu această ocazie de către Stelian Tofană, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

În deschidere, preotul Mihai Valică a rostit, împreună cu întreaga asistență, rugăciunea „Tatăl Nostru”, după care i-a făcut distinsului invitat o scurtă prezentare. La rândul său, profesorul Stelian Tofană a avut propria introducere, precizând, pe de o parte, faptul că în ciuda prezentării făcute de domnul Valică este un om normal (a se înțelege un om obișnuit), iar pe de altă parte a precizat că Biblia este „Biblioteca lui Dumnezeu”, în condițiile în care cuprinde mai multe „cărți”, fiind singura „bibliotecă” pe care omul o poate purta cu sine oriunde și oricând deoarece încape fără probleme într-o geantă.

Nu este întâmplător faptul că în centrul atenției s-a aflat cerința imperativă a profetului Ioan Botezătorul care se regăsește în Evanghelia lui Matei, capitolul 3, versetul 2: „Pocăiți-vă căci Împărăția Cerurilor se apropie”. Mesajul acesta atât de concis reprezintă un apel la înnoire sufletească în sens pozitiv, la eliminarea mentalităților și atitudinilor negative, fiind valabil și în zilele noastre, chiar dacă au trecut peste 2.000 de ani de când a fost formulat, ceea ce înseamnă că i se poate atribui un caracter universal.

Ioan Botezătorul s-a adresat cărturarilor și fariseilor, cărora le-a cerut să nu mai inducă poporul în eroare cu teorii false, vameșilor să se mulțumească cu leafa lor și să nu mai ia mită, iar soldaților să nu mai fie asupritori și de aici se poate trage concluzia că Ioan Botezătorul a transmis același mesaj, dar l-a formulat diferit în funcție de categoria căreia i s-a adresat.

Nu voi încheia referirile la Ioan Botezătorul prezentate cu prilejul acestui eveniment fără a preciza faptul că mesajul profetului a fost atât de dur și de direct încât l-a costat viața. Stelian Tofană a făcut câteva precizări de bun simț referitoare la starea de pocăință, afirmând faptul că aceasta este o stare a sufletului care nu trebuie legată strict de doctrine confesionale, așa că nu se poate vorbi, indiferent de confesiune, despre „pocăiții noștri” și „pocăiții lor”.

Trista realitate fiind aceea că, indiferent de confesiune, prea puțini oameni sunt pocăiți în adevăratul sens al cuvântului și nu doar de fațadă, iar faptul că la această prezentare au participat prea puțini oameni ar fi explicat prin aceea că noțiunea de „pocăință” nu este pe placul oamenilor, așa cum și mesajul Mântuitorului nu este agreat de foarte multă lume.

O altă idee pe care am reținut-o este aceea că în prea mare măsură oamenii sunt victimele prejudecăților, a ideilor preconcepute și de aceea sunt judecați acei semeni care au aderat la cultele neoprotestante și care în mod tradițional sunt cunoscuți sub denumirea generică de „pocăiți”, fără să fie cunoscuți și înțeleși pe deplin.

Este de remarcat faptul că profesorul Tofană a selectat și prezentat două cazuri autentice de pocăință, unul din Noul Testament (vameșul Zacheu) și unul din Vechiul Testament (regele David). Astfel, în cazul lui Zacheu, șeful vameșilor din Ierihon, întâlnirea cu Mântuitorul a fost decisivă pentru destinul lui deoarece și-a recunoscut starea negativă în care se afla și a decis să doneze bani atât celor care i-a nedreptățit, cât și săracilor.

În ceea ce-l privește pe regele David, el s-a aflat într-o situație mult mai delicată decât Zacheu deoarece îl trimisese în luptele cu amoniții pe Urie și nu s-a lăsat până când Urie nu a murit pe câmpul de luptă, astfel încât Bet Șeba, soția lui, să rămână văduvă și să devină soția regelui David.

Sfânta Scriptură ne prezintă întâlnirea dintre regele David și preotul Natan, ocazie cu care preotul îi prezintă regelui o parabolă în care un om bogat își ospătează un musafir luând singura mioară a unui om sărac, iar relatarea îl înfurie pe David, dar Natan precizează că de fapt David este omul bogat, iar Urie este omul sărac, iar în final regele a înțeles, a recunoscut greșeala și s-a căit.

Reținem că faptul că pocăința sinceră și autentică nu este doar un motiv de reînnoire spirituală, ci și un dublu motiv de bucurie atât pentru cel care decide să se pocăiască în adevăratul sens al cuvântului, cât și pentru familia din care face parte.

Preoții Mihai și Emanuel Valică merită sincere felicitări pentru organizarea acestui eveniment, dar și pentru tema propusă care oricând poate și trebuie să fie un motiv de meditație profundă și de cercetare de sine.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.